Poziția patronatelor și sindicatelor față de modificarea modului de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală
-
31 Decembrie 2020 15:15
Înainte de a fi operate modificările privind modul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală de către persoanele angajate, propunerile au fost consultate cu experții din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor. De cealaltă parte, Confederația Națională a Patronatului spune că modificările nu sunt semnificative.
De la 1 ianuarie 2021, prima va fi plătită integral de angajat. În schimb, angajatorul își va asuma responsabilitatea pentru achitarea integrală a contribuției la fondul de pensii.
Contactat de IPN, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Petru Chiriac, a menționat că modificările respective sunt binevenite, atât pentru angajator, cât și pentru angajat. „Inițial se propunea ca toate să fie puse pe umerii angajaților, dar nu s-a mers pe această cale deoarece s-a luat în considerație situația socio-economică care este, dar și faptul că o parte din lucrători muncesc o dată, de două ori pe săptămână și într-un fel se echilibrează povara acestor cheltuieli”, a explicat vicepreședintele CSRM. Până acum, angajatul plătea 6% din salariu pentru fondul de pensii și 4,5% pentru asigurarea medicală, ceea ce constituia în total 10,5%. Din 1 ianuarie 2021, salariatul va achita doar asigurarea medicală, dar în întregime, și cota angajatorilor, adică 9% din venit.
Președintele Confederației Naționale a Patronatului, Leonid Cerescu, a comentat, pentru IPN, că impactul acestor schimbări nu e semnificativ. „Nu vor fi mari modificări sau probleme, obligațiunile de plată mereu erau ale angajatorului și nu ale angajatului, fiindcă el plătește salariile și contribuțiile la CNAM”, a declarat Leonid Cerescu. Acesta este de acord că modificările vor contribui la simplificarea procedurii de calcul.
Din 1 ianuarie 2021, angajatorul își va asuma responsabilitatea pentru achitarea integrală a contribuției la fondul de pensii.