PS Macarie Drăgoi a povestit corespondentului MEDIAFAX că, înainte de alegerea sa în slujirea de episcop al Europei de Nord, știa amănunte despre românii din Scandinavia și despre faptul că existau parohii românești in Suedia. El a fost primul episcop al nou înființatei Episcopii care nu avea încă sediu la Stockholm, în capitala Suediei, ci își aștepta un episcop ”în jertfelnica, inedita și greaua misiune din diaspora Ortodoxiei boreale”.

„În perioada anterioară alegerii mele ca episcop al Europei de Nord îmi îndeplineam îndatoririle duhovnicești de eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și duhovnic al elevilor Seminarului Teologic. Era o perioadă intensă, în care, pe lângă responsabilitățile ce țineau de buna rânduire a slujbelor Catedralei și de ghidarea tinerilor seminariști, aveam șansa de a colabora îndeaproape cu câțiva oameni deosebiți ai lui Dumnezeu, dintre care, desigur, se distinge marea personalitate a vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului căruia i-am fost secretar de cabinet. Știam, desigur, despre diaspora română din ținuturile boreale. Începuseră, deja, inclusiv din locurile mele natale năsăudene să plece români către Europa de Nord, un trend care s-a menținut până astăzi. De asemenea, cunoșteam starea puținelor parohii românești din Suedia, conștient fiind ca trebuia sa întemeiez primele parohii în Danemarca și Norvegia. Prin urmare, nu am fost atât de luat prin surprindere de ceea ce am găsit la fața locului. Primul sediu al Episcopiei a fost într-o casă mică de vacanță, la 70 km distanță de Stockholm, a unui generos român din capitala Suediei, iar primul Paraclis Episcopal l-am amenajat în anexa casei”, spune înaltul prelat ortodox.

Acesta recunoaște că, în cei 11 ani de când păstorește sufletele credincioșilor români din nordul Europei, nici vremea, nici distanțele nu au fost cea mai grea povară, ci străinătatea.

„Îmi iubesc țara, locurile natale, iubesc mănăstirile și bisericile noastre de acasă. Astfel că resimt acut, în Scandinavia, <exilul>, mai ales că există o răceală nu atât a vremii, cât mai ales a oamenilor, a societății, care este puternic secularizată și puternic depărtată de valorile creștine tradiționale. Iar românii de aici trăiesc și muncesc în această societate și, inevitabil, se află sub o presiune a asimilării. Altfel spus, România este încă un loc prielnic și binecuvântat pentru a duce o viață creștină deplină, deși și aici încep să se schimbe lucrurile cu iuțime. Scandinavia, în schimb, este un loc de încercare pentru cine vrea să trăiască deplin creștinismul – or noi la aceasta suntem chemați, la o trăire integrală a vieții în Hristos”, adaugă episcopul Macarie.

Ca „episcop pelerin”, cum se autocaracterizează, acesta a căutat, pe cât a fost posibil, să meargă în toate locurile unde sunt români, astfel încât a ajuns la co-naționali care trăiesc în Norvegia, dincolo de Cercul Polar, la cei din Insulele Feroe, precum și în Arhipelagul Svalbard și în Groenlanda.

„În multe din astfel de locuri îndepărtate sunt comunități restrânse de români, de zeci sau sute de persoane cel mult. Din acest motiv, precum și din cauza distanțelor mari față de celelalte parohii românești, aceste mici comunități erau lipsite de bucuria sărbătorilor și a binecuvântării de a avea un preot. Așadar, unul din obiectivele misiunii noastre a fost de a întemeia comunități euharistice în aceste locuri, ca acești oameni să se poată întări, primeni și înnoi sufletește, ca și părinții și strămoșii lor. Să se poată spovedi și împărtăși, să aibă, într-un cuvânt, preotul lor. Și nu-i lucru ușor, pentru că majoritatea preoților români din diaspora nu-și pot susține familia din ajutorul dat de comunitate, ci sunt nevoiți să muncească. A trimite un preot în astfel de comunități mici înseamnă, pe lângă căutarea unui loc pentru slujbele bisericești, și un loc de închiriat în care să locuiască el și familia sa, alteori sunt nevoiți să trăiască departe de familiile lor, ceea ce este foarte greu, după cum vă puteți da seama. Am avut recent o astfel de experiență în Insulele Feroe, și dau slavă lui Dumnezeu că, în cele din urmă, toate s-au așezat astfel încât românii de acolo au acum preotul lor”, explică PS Macarie.

Potrivit acestuia, distanțele mari dintre parohiile și comunitățile mari de români din Europa de Nord fac să fie mai mereu pe drumuri, cu avionul, vaporul, trenul, mașina, uneori folosindu-le pe toate pentru a ajunge, într-un sfârșit, la destinație.

„Dar cred că a fi episcop pelerin înseamnă, de fapt, a fi ceea ce Apostolul Petru spune despre creștini în general: <străini ce sunteți și călători aici pe pământ> (1 Petru 2, 11). Și mai înseamnă că Biserica este <împreună-călătoare> (2 Corinteni 8, 19) cu neamul acesta românesc care acum trăiește un exod nemaipomenit în istoria sa. Așadar, dacă românii, dacă frații noștri sunt pelerini de nevoie, nu oare și noi suntem chemați să călătorim împreună cu ei?”, se întreabă episcopul Macarie.

În cei 11 ani de slujire misionară printre fiorduri și zăpezi, pentru ierarhul român implicarea în cumplitele cazuri ale părinților români despărțiți forțat de copilașii lor „au rămas ca momente de dureroasă adeverire a riscurilor grave de a trăi în societăți complet secularizate”.

„Rămân, ca o candelă ce pâlpâie în adierea miezonopticii, amintirile primelor slujiri în improvizația care ținea loc de catedrală episcopală, rămân rugăciunile și lacrimile de suferință și de bucurie ale celor ajutați sau vindecați înaintea icoanele Maicii Domnului și ale Sfântului Mare Mucenic Mina de la Centrul Episcopal, rămân întâlnirile emoționante cu românii din îndepărtate locuri scandinave. Românii sunt bucuroși de episcopul lor așa cum și episcopul lor se bucură când îi întâlnește și îi slujește. În vizitele pastorale din comunitățile românești spovedesc și împărtășesc cu regularitate pe cei doritori. Pe mulți îi cercetez la casele lor, mai ales acolo unde este vorba de bolnavi sau de bătrâni, însă și în penitenciare sau la spital. O mare bucurie este atunci când botezăm pruncii celor căsătoriți, dar și pe cei străini, scandinavi, care descoperă credința noastră și își doresc să devină membri vii ai Bisericii”, mai povestește PS Macarie.

Acesta adaugă că, în periplul său prin Scandinavia, săvârșește și cununii, și, mai rar, înmormântări, având în vedere că e o comunitate tânără de români, decesele fiind cauzate de tragedii.

Întrebat ce a învățat în cei 11 ani de apostolat scandinav, despre oameni, despre el, personal, despre credință și Dumnezeu, episcopul Macarie a răspuns că încearcă să învețe în fiecare zi să fie un frate, un prieten, un împreună-călător pe drumul mântuirii cu cei pe care Dumnezeu i i-a încredințat slujirii episcopale.

„Cred că în aceste vremuri și în aceste condiții de viețuire, oamenii au nevoie, mai mult decât de discursuri sau de ziduri, de o prezență binevoitoare și rugătoare, de un cuvânt spus din inimă, de o ureche dispusă să le asculte frământările și de un umăr pe care să-și aline durerile”, conchide PS Macarie Drăgoi.

Episcopia Europei de Nord are 18 parohii în Danemarca, 27 de parohii, misiuni și filii în Suedia, 14 parohii, misiuni și filii în Norvegia, la care se adaugă alte câteva parohii și misiuni în Finlanda, Groenlanda, Arhipelagul Svalbard, Insulele Gotland și Bornholm și Insulele Feroe.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în 22 octombrie 2007 înființarea și organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm – Suedia, ca Eparhie sufragană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Același for l-a ales în 5 martie 2008, ca prim episcop al acestei eparhii, pe ieromonahul Macarie Drăgoi, care a fost hirotonit întru episcop în Vinerea Luminată a Izvorului Tămăduirii, la 2 mai 2008, în Catedrala Mitropolitană din Cluj, slujba hirotoniei fiind săvârșită de către Mitropolitul Bartolomeu Anania și soborul de ierarhi ai Sfântului Sinod. Întronizarea oficială la cârma noii episcopii a avut loc la 6 iulie 2008, în Catedrala ortodoxă sârbă din Stockholm.