Posturile de control pietonal de la Otaci vor fi reconstruite

  • 28 Martie 2019 11:11
Posturile de control pietonal de la Otaci vor fi reconstruite

Posturile de control pietonal de la Otaci vor fi modernizate, până în toamna acestui an, informează un comunicat al Serviciului Vamal. Săptămânal, prin aceste posturi trec peste 40.000 de persoane.

De noi încăperi de lucru și control vor beneficia atât vameșii, cât și polițiștii de frontieră. Actualmente, aceștia activează în gherete construite mai bine de 15 ani în urmă, iar una dintre ele riscă chiar să se prăbușească în râul Nistru din cauza fundamentului pe cale să cedeze.

De asemenea, va fi construit un nou bloc sanitar, adaptat pentru persoanele cu dizabilități și pentru mame cu copii mici.

Reabilitarea face parte dintr-un proiect complex de modernizare a acestui post, care înregistrează cel mai mare trafic la frontiera cu Ucraina. Săptămânal, acesta este traversat de aproximativ 7.000 de unități de transport.

În decembrie 2017, a fost dată în exploatare o nouă zonă de control vamal pentru autocamioane, construită la 1,5 km distanță de postul de frontieră, fapt ce a degajat traficul în vama Otaci.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
15
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău