postBrexit: Noi constrângeri pentru cetățenii Uniunii Europene și cei ai Regatului Unit

  • 08 Decembrie 2020 10:27
postBrexit: Noi constrângeri pentru cetățenii Uniunii Europene și cei ai Regatului Unit

Turism, călătorii de afaceri, studii superioare - cetățenii obișnuiți să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit și Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze de la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului, notează marți AFP, preluat de Agerpres.

Începând cu prima zi a anului viitor, britanicii vor fi considerați în Uniunea Europeană drept cetățeni ai unei țări terțe și, în consecință, nu vor mai beneficia de libertatea de circulație pentru a lucra, a studia sau a se retrage la pensie pe teritoriul Uniunii Europene și al statelor asociate (Norvegia, Islanda, Elveția).

La rândul său, Regatul Unit va trata Uniunea Europeană ca pe majoritatea 'non-britanicilor', cu diferența că cei care justifică un statut de rezident în această țară înainte de sfârșitul anului 2020 își vor păstra drepturile, în conformitate cu Acordul de retragere încheiat la finalul lui 2019. Este valabilă și reciproca pentru cetățenii britanici domiciliați în UE.

Turiști

Turiștii britanici vor trebui să se doteze cu multă răbdare pentru demersurile de intrare pe teritoriul UE, chiar dacă cele două părți s-au înțeles în principiu asupra unei exceptări reciproce a obligativității vizelor. Ei ar putea să fie obligați să arate că dispun de o asigurare, de resurse suficiente sau de un bilet de întoarcere în Regatul Unit.

Sejurul lor în UE va fi limitat la cel mult 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI /  AGERPRES FOTO


În ceea ce-i privește pe europeni, aceștia vor putea intra pe teritoriul britanic doar pe baza cărții de identitate până în octombrie 2021, dată de la care va fi necesar un pașaport, pentru sejururi de cel mult șase luni. Vor exista însă și excepții. Anumite categorii de însoțitori ai unui cetățean al UE vor avea nevoie de viză.

Cetățenii irlandezi și cei britanici vor continua să beneficieze de libertatea totală de circulație în virtutea unui acord bilateral.

Călătorii de afaceri

Chestiunea controalelor la frontieră în cazul călătoriilor de afaceri se află printre subiectele încă nerezolvate între europeni și britanici.

Pentru o misiune sau un serviciu remunerat, ar putea fi necesare o viză sau un permis de muncă, în funcție de legislația în vigoare în țara membră a UE vizată.
 

Foto: (c) FERNANDO VILLAR / EPA 


De partea britanică, europenii ar putea fi tratați ca toți cetățenii țărilor așa-numite favorizate, adică să aibă nevoie de un permis pentru a lucra, dar nu și pentru a asista la o reuniune.

În același spirit, cetățenii UE care vor beneficia de o ofertă de muncă în Regatul Unit vor trebui să demonstreze cunoașterea limbii engleze, cu un nivel al salariului fixat prin lege.

Studenți

Începând din ianuarie, studenții europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de școlarizare mai ridicate - de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase.

Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învățau 143.000 de studenți din Uniunea Europeană.

În 2015, studenții străini au injectat 25,8 miliarde lire sterline (29 miliarde euro) în economia Regatului Unit, considerat a doua destinație universitară preferată din lume, după SUA.

Ca urmare a Brexitului, studenții britanici nu vor mai avea dreptul la Erasmus, program care a permis milioanelor de tineri din Regatul Unit să treacă frontierele pentru a studia într-o altă țară europeană.

Imigrație

În prezent, aproximativ 1,3 milioane de britanici locuiesc în Uniunea Europeană. În Regatul Unit, peste 4,2 milioane de cetățeni europeni au depus până la finalul lunii octombrie cereri pentru statutul de rezident. Drepturile lor sunt protejate dacă ei sunt stabiliți înainte de 31 decembrie 2020.

Situația va fi total diferită pentru cei care doresc să emigreze după 1 ianuarie. De exemplu, britanicii care vor dori să se stabilească în Franța, Spania sau Germania (destinațiile lor favorite pentru a lucra sau a se retrage la pensie) vor trebui să facă față acelorași constrângeri ca și ceilalți cetățeni ai țărilor terțe, fie că este vorba despre asigurare medicală, condiții de venit sau cerințe lingvistice.

De partea sa, Regatul Unit va instaura un sistem pe puncte începând din 2021 care va face mai dificilă stabilirea cetățenilor europeni în această țară; vor fi luate în calcul vârsta, cunoașterea limbii engleze și situația resurselor financiare.

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău