Posibile sancțiuni împotriva sectoarelor financiar și petrolier din Rusia dacă Putin refuză armistițiul în Ucraina
-
11 Mai 16:00
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze.
„Ceea ce s-a spus ieri (sâmbătă – n.r.) de către liderii europeni (care au participat la un summit – n.r.) este că dacă Putin nu consimte la o încetare a focului, va trebui să facem mai mult decât acest nou pachet de sancțiuni și să căutăm să vizăm sectorul financiar și sectorul petrolier, așa cum americanii se pregătesc să o facă”, a declarat Jean-Noel Barrot într-un interviu pentru France Info și Le Monde, transmite G4Media.
Ucraina și aliații săi europeni, în concert cu SUA, au adresat sâmbătă un ultimatum Moscovei pentru a accepta o încetare a focului „completă și necondiționată” de 30 de zile începând de luni, în lipsa căreia Rusia s-ar expune unor noi „sancțiuni masive”.
„Din ce în ce mai mult, Vladimir Putin este încolțit și va trebui să facă pași către pace pentru că presiunea nu va înceta să se accentueze”, a declarat Jean-Noel Barrot.
„Rusia este gata de negocieri fără nicio condiție prealabilă (…) Propunem să începem joia viitoare, pe 15 mai, la Istanbul”, a declarat Vladimir Putin la Kremlin, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, amânând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de aliații Kievului.

