Portugalia | Noi reglementări pentru protejarea celor care lucrează de acasă

  • 06 Noiembrie 2021 10:07
Portugalia | Noi reglementări pentru protejarea celor care lucrează de acasă

Parlamentul Portugaliei a adoptat vineri noi reglementări în legislația muncii, introducând măsuri suplimentare de protecție a angajaților care își desfășoară activitatea în afara sediilor companiilor, transmite AP, potrivit Agerpers.

Noile reglementări sunt un răspuns la tendința observată pe piața muncii: din ce în ce mai mulți angajați au lucrat de acasă în timpul pandemiei de COVID-19. "Există beneficii ale muncii la domiciliu, dar vrem să adaptăm legislația la aceste evoluții", a anunțat Guvernul de la Lisabona.

Reglementările aduc noi amenzi pentru companiile care perturbă viața privată a angajaților și a familiilor lor și obligă angajatorii să compenseze angajații pentru cheltuielile legate de munca la domiciliu.

Companiile ar trebui să evite să-i contacteze pe angajați în afara orelor de program, cu excepția circumstanțelor excepționale. De asemenea, cel puțin la fiecare două luni, angajații trebuie să se întâlnească cu superiorii lor pentru a preveni izolarea. În plus, firmele trebuie să plătească angajaților cheltuieli suplimentare personale legate de munca la domiciliu, cum ar fi facturi la electricitate sau internet.

Companiile care nu respectă reglementările se vor confrunta cu amenzi.

Parlamentul Portugaliei a respins măsura care asigura angajaților dreptul de a închide sistemul profesional de comunicare în afara orelor de program.

Datele Eurostat arată că anul trecut, în urma introducerii măsurilor de distanțare socială ca răspuns la pandemia de COVID-19, 12,3% dintre persoanele angajate cu vârsta între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană lucrau în mod obișnuit de acasă, iar cea mai scăzută pondere a celor care munceau de acasă s-a înregistrat în Bulgaria (1,2%), România (2,5%), Croația (3,1%) și Ungaria (3,6%).

Finlanda este pe primul loc pe lista statelor membre UE pentru munca la domiciliu, 25,1% din angajați lucrând în mod obișnuit de acasă în 2020. Finlanda este urmată de Luxemburg (23,1%) și Irlanda (21,5%).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
8,29
Cer fragmentat
Umiditate:67 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău