Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831, la Câmpulung, în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman), de origine cuțovlah (macedonean) și armean, care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar (comandant de oaste și mai ales de cavalerie), în anul 1818, de către Ioan Vodă Caragea, mama sa fiind Despina, de origine greacă, născută la Paris.

Încă din copilărie, pe lângă pictură, muzica a fost una dintre marile pasiuni ale lui Theodor Aman. El a crescut cu un pian în casă și alături de profesori de limbi străine, ceea ce arată educația deosebită pe care i-a oferit-o tatăl său în acea vreme.

Aman a urmat cursurile Școlii Centrale din Craiova, unde a luat lecții de desen la clasa profesorului Constantin Lecca, apoi s-a înscris la cursurile Colegiului Sfântul Sava din București la clasa profesorului croat Carol Wallenstein. Prezența lui Aman la Colegiul Sfântul Sava a avut o însemnătate aparte, în contextul în care, se pregătea, în Țara Românească, Revoluția de la 1848, iar ideile Revoluției erau promovate de la catedră de profesori ca A. Treboniu Laurian, Costache Aristia și Aaron Florian – care îi fusese profesor și la Craiova.

Dealtfel, pe băncile școlii s-a împrietenit cu viitori partizani înfocați ai Revoluției, ca de pildă George Cretzianu, iar fratele pictorului, Alexandru, student în Franța, era înscris în anii 1846 și 1847 în “Societatea studenților români din Paris”, care nu era decât filiala de peste hotare a “Asociației literare” din Muntenia, în spatele căreia acționau de fapt revoluționarii pașoptiști. Între anii 1848-1850, Colegiul Sfântul Sava a fost închis.

Între anii 1850 – 1857, Aman studiază pictura, la Paris, mai întâi cu Michel Martin Drolling, apoi, din anul 1851, cu François-Édouard Picot. Se va dedica acestei arte, fiind puternic influențat de maeștrii Renașterii italiene, de Eugène Delacroix – cel mai important pictor romantic francez – și de Thomas Couture – pictor și profesor de istorie francez – și va locui în Cartierul Latin.

În anul 1853, a debutat la Salonul Oficial de la Paris, cu tabloul “Autoportret” (aflat în colecția Muzeului Național de Artă al României), salon la care a expus aproape în permanență până în jurul anului 1880.

În anul 1855, a participat cu o pictură istorică la Expoziția Universală de la Paris, iar în 1856, a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor.

A revenit, apoi, pe meleagurile natale, iar viața muscelenilor l-a influențat în realizarea unor pânze cu peisaje din Câmpulung și împrejurimi.

În anul 1859, Aman a trimis către Eforia Școalelor o propunere de înființare a unei școli de arte. Directorul Eforiei a acceptat inițiativa și i-a cerut un proiect. În cerere, Aman spunea: „Dorința mea a fostu și este de a înființa în România începuturile unei Școli de pictură, care progresându cu timpulu, să devie o școală Națională și mare la care străinii să vie să caute perfecționarea și mărirea loru. […] Mă voiu sili tot d’odată ca zidirea ce voi face se fie o înfrumusețare a orașului și o curiozitate pentru public.”

Anul 1864, avea să marcheze o etapă esențială în dezvoltarea artistică din țara noastră, prin contribuția lui Aman, alături de Gheorghe Tattarescu, la întemeierea primelor școli de Arte frumoase, la București și Iași. În urma decretului dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și a inițiativei pictorilor Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, în 1864 a fost fondată școala de Belle-Arte, Școala de Arte Frumoase din București, acum Universitatea Națională de Arte București. Theodor Aman a fost și primul director și prim profesor de pictură, iar Tattarescu a primit atunci titlul de al doilea profesor de pictură al Școlii de Belle-Arte.

În anul 1869 era construită casa în care avea să locuiască și atelierul în care lucra, aceasta fiind o construcție în stil pompeian, care avea să devină loc de întâlnire a protipendadei Bucureștiului.

Întregul proiect al casei, dar și elementele decorative de la exterior – realizate în colaborare cu sculptorul Karl Storck – și interior, mobilierul și sculpturile din lemn, au fost realizate de el. În anul în care a construit casa, locul era undeva la marginea orașului – acum fiind în zona centrală a Bucureștiului – și se afla în proprietatea familiei Butculescu, familie din care provenea și soția lui.

Alexandru Tzigara-Samurcaș spunea, despre acest loc, devenit monden, că: “Atelierul său (…) era singurul centru artistic în care se aduna elita bucureșteană a timpului”.

În casa din ulița Clemenței, cum se numea atunci actuala stradă C. A. Rosetti, erau găzduite deseori și serate muzicale, chiar Aman fiind unul dintre interpreții pieselor muzicale.

În această perioadă, Theodor Aman se remarca drept primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

De fapt, pe lângă faptul că în atelierul lui Aman s-au aflat personalitățile importante ale epocii, tablourile sale au surprins, într-un fel inegalabil, evenimentele din anii 1848, 1859, 1866 și 1877.

În perioada 1865 – 1881, Aman a organizat “Expoziția artiștilor în viață”, evenimente ce pot fi considerate primele saloane oficiale de artă din România.

Începând cu anul 1872, a început să lucreze gravură în tehnica aquaforte și tot atunci a deschis primele cursuri de gravură la Școala de Arte Frumoase.

În anul 1881, alături de Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, a făcut parte din comisia formată de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice ce a avut rolul de a stabili forma pentru confecționarea coroanei și sceptrului cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României. Aman și-a asumat apoi responsabilitatea de a realiza desenul.

În anul 1883 și-a deschis, la București, prima expoziție retrospectivă, urmată de o alta, în anul 1890.

Aman a creat o serie de opere de o valoare inestimabilă, printre care se află: „Petrecere cu lăutari” (1851), „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” (1852), „Bătălia de la Oltenița” (1854), „Bătălia de la Alma” (1855), „Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe” (1859), „Unirea Principatelor” (1859), „Vlad Țepeș și solii turci” (1861-1864), „Izgonirea turcilor la Călugăreni” (1872), „Tudor Vladimirescu” (1874-1876), „Portul Constanța” (1882), „Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș” (1885-1887), „Pe terasă la Sinaia” (1888), „Hora de la Aninoasa” (1890), sau „Stradă în Câmpulung” (1890).

Expoziții personale ale artistului au fost deschise în: 1883 – Sala Stavropoleos, București; 1890 – Băile Eforie, Constanța; 1892 – Ateneul Român, București; 1991 – Centenar Theodor Aman, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București; 1993 – Theodor Aman – gravor, Muzeul Național de Artă, București; 2011 – Theodor Aman – Pictor și gravor, Muzeul Național Cotroceni, București. Expoziții de grup la care a participat au fost: în anii 1865, 1868, 1870, 1872, 1874, 1881 – Expoziția artiștilor în viață, București; 1873 – Expoziția Societății Amicii Bellelor Arte, București; 1888 – Expoziția de Belle Arte, Ateneul Român, București.

A fost căsătorit cu Ana, fiica unui bogat negustor, Politimos, în timp ce mama ei, Zinca Maria Butculescu, provenea dintr-o veche familie boierească. Ana, născută în 1840, cu nouă ani mai tânără decât Theodor, a mai fost căsătorită și a avut trei copii.

Theodor Aman a trecut la cele veșnice la 19 august 1891, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

După moartea sa, în anul 1904, soția sa, Ana Aman, a donat statului român casa cu operele artistului rămase în colecția personală după moartea sa, obiectele artistului și întreg mobilierul.

În anul 1908, casa-atelier a artistului a devenit Muzeul ”Theodor Aman”, acum cel mai vechi muzeu de artă din București și singura casă-document de epocă rămasă în Capitală. Muzeul găzduiește un mare număr de tablouri ale artistului, în colecția ”Theodor Aman” aflându-se compoziții istorice, peisaje, naturi moarte, portrete. Alături de uleiuri și pânze reprezentative, muzeul găzduiește o amplă colecție de gravuri, tehnică pe care Theodor Aman a experimentat-o către sfârșitul vieții.

La 10 septembrie 1991, Academia Română i-a acordat lui Theodor Aman, titlul de membru post-mortem.

În anul 2004, la aniversarea a 150 de ani de la fondarea Școlii Naționale de Arte Frumoase, a fost pusă în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 8,10 lei care îl reprezintă pe Theodor Aman. Tot atunci, Banca Națională a României a pus în circulație un set de monetărie care cuprindea monedele românești aflate în circulație și monedele comemorative cu valori nominale de 50 de bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab și Vladislav I Vlaicu), precum și o medalie de argint rotundă. Pe aversul medaliei au fost gravate portretul lui Theodor Aman, numele pictorului, edificiul Universității Naționale de Artă, iar pe revers era  gravată imaginea medaliei realizate pornind de la un proiect al lui Theodor Aman.

În prezent, o serie de străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești și Timișoara poartă numele pictorului.

Sursa: RADOR