PORTRET | Sir Laurence Olivier – un titan al cinematografiei, un cuceritor inegalabil

  • 23 Mai 2017 12:29
PORTRET | Sir Laurence Olivier – un titan al cinematografiei, un cuceritor inegalabil

Luni, 22 mai, s-au împlinit 110 ani de la nașterea actorului și regizorului englez Laurence Olivier. Personalitate remarcabilă a secolului trecut și unul dintre cei mai mari actori din istorie, considerat cel mai bun interpret al persoanjelor lui Shakespeare, el a jucat în peste 60 de filme, peste 100 de piese de teatru și circa 30 de roluri în producții TV, fiind nominalizat de nu mai puțin de 14 ori pentru premiul Oscar, câștigând de patru ori, dar a primit și alte zeci de premii, diplome, ordine și doctorate, precum și titlurile de Sir și Lord din partea Casei Regale britanice. Laurence Olivier a fost și personaj într-o poveste de dragoste pasionantă, tumultuoasă, alături de remarcabila actriță Vivien Leigh, cea mai captivantă relație de acest fel din lumea filmului de la mijlocul secolului trecut.

Laurence Kerr Olivier, s-a născut la 22 mai 1907, la Dorking, Surrey, fiind fiul unui pastor evanghelic.

Încă din copilărie s-a dovedit un talent precoce, fiind atras de lumea filmului și de scrierile lui Shakespeare.

Apare pentru prima dată în public la vârsta de 9 ani, în rolul Brutus în piesa „Julius Caesar”, la vârsta de 10 ani studia deja cu actrița Sybil Thorndike, iar când a împlinit 12 ani interpreta rolul Mariei, în travesti, din piesa „A 12-a noapte”, de Shakespeare. A parcurs studii la Oxford și arta actorului de teatru, la Londra, cu Elsie Fogerty.

În anul 1925 debutează în teatru, la Brighton, iar un an mai târziu ca profesionist, repertoriul său preferat fiind din operele lui Shakespeare.

În anul 1929, susține, împreună cu compania sa, câteva spectacole pe Broadway.

Debutează ca actor de film, alături de diva comediilor muzicale, Lilian Harvey, mai mult pentru popularitate, în 1930, în comedia germană a companiei Ufa, „The Temporary Widow/Hocus Pocus”, de George King, apoi se reîntoarce pe Broadway, pentru premiera piesei „Private Lives”.

În același an, 1930, se căsătorește cu actrița Jill Esmond, alături de care se mută în SUA – moment caracterizat de biografii săi ca fiind „o greșeală a tinereții lui” -, apoi, în anul 1931, debutează la Hollywood, regăsindu-se în distribuția a trei filme care aveau să însemne un important pas înainte în această perioadă a carierei sale: „Biletul galben”, de Raoul Walsh, „Sfinxul a vorbit” și „Westward Passage”.

Cu toate acestea, în anii următori se concentrează asupra perfecționării artei actorului de teatru și pe marea lui ambiție de a juca alături de marea Greta Garbo, prima ocazie fiind „Regina Christina”, film pentru care semnase un contractat cu M.G.M. Însă neînțelegeri ivite pe platou, cauzate de răceala ostilă a marii vedete feminine, au dus la eșuarea proiectului și la o mare dezamăgire pentru actorul englez, care l-a determinat să revină în țara sa natală.

În anul 1933 înființează celebrul Teatru Old Vic din Londra, destinat în exclusivitate repertoriului elisabethan, iar în anul 1935 este admis să înlocuiască un actor bolnav în spectacolul „Romeo și Julieta”, apoi schimbă rolurile Romeo și Mercutio, de la o seară la alta, cu John Gielgud – cei doi, alături de Ralph Richardson formeând așa-numita „tripletă de aur” a interpretărilor shakespeariene.

Laurence Olivier se distinge prin stilul personal al interpretării, prin dicția impecabilă, prin jocul romantic, pe alocuri patetic sau ironic, prin extraordinara mobilitate, dar și printr-o tentă ușor freudiană, puțină lume cunoscând amănuntul că, înainte de a accepta un nou rol, obișnuia să solicite o consultație la un psihiatru.

(15 decembrie, 1939) Sir Laurence Olivier alaturi de Vivien Leigh / AFP PHOTO / ACME /

În 1937 inaugurează, la Kronborg, la nord de Copenhaga, Festivalul Shakespeare, cu „Hamlet”, în același an cunoscând adevărata consacrare cinematografică, într-o excelentă realizare de factură istorică, „Flăcări deasupra Angliei”, o poveste de capă și spadă din vremea reginei Elisabeta, o ocazie tocmai potrivită de a apărea alături de cea care avea să rămână marea pasiune a vieții sale, superba Vivien Leigh, actriță pe care o admirase, în tăcere, pe scenă, apoi o cunoscuse, personal, în împrejurări de un romantism răvășitor.

Vivien Leigh se căsătorise în anul 1932 cu avocatul Herman Leigh Holman și devenise mama unei fetițe, însă bărbatul nu a corespuns viselor sale, iar în ziua în care a mers la teatru cu o prietenă și l-a admirat, la rândul ei, pe Laurence Olivier jucând în „Romeo și Julieta”, lucrurile au devenit clare, acesta fiind declarat “omul vieții sale”.

E lesne de înțeles ce a urmat între cei doi, ambii oameni căsătoriți la acel moment. Însă culmea este că, Vivien și soțul ei ajung în saloanele Savoy Grill, unde Laurence Olivier era prezent cu consoarta sa, acolo cele două familii se cunosc, socializează și își promit întâlniri de familie cât mai dese, iar la câteva zile de la întânirea din salon, soții Olivier, care închiriaseră o vilă de vară la Littlewick Green, îi invită pe soții Holman să petreacă un week-end cu ei. “Într-o după masă eram în cabină, mă machiam pentru un matineu cu “Romeo și Julieta”, – avea să scrie Olivier în memoriile sale – când, pe neașteptate, Vivien și-a făcut apariția, pretextând, de ochii lumii, că venise să ne invite undeva pe mine și pe Jill, a rămas câteva minute, sculându-se să plece, nu înainte de a fi depus un delicat sărut pe umărul meu”.

Într-o scrisoare plină de pasiune, datată 1939, Vivien Leigh îi spunea amantului ei: „Dacă ne-am iubi doar cu trupurile noastre, cred că tot nu ar fi suficient. Te iubesc mult mai mult de atât. Tot sufletul meu îți aparține”, iar drept răspuns, Laurence Olivier îi mărturisea la rândul său: „Ești în mod constant în gândurile mele. Nu am trăit până când nu te-am cunoscut pe tine”.

Revenind la cariera lui Laurence, recunoașterea definitivă a calităților sale remarcabile de actor este completată de apariția lui în rolul Maxim de Winter din „Rebecca”, de Alfred Hitchcook, din anul 1940, care îi prilejuiește o interpretare remarcabilă, aducându-i critici extrem de măgulitoare din partea specialiștilor, precum și un Oscar.

În 21 august 1940, el se căsătorește, în secret, cu Vivien Leigh, avându-i drept martori doar pe Katharine Hepburn și pe Garson Kanin, însă la scurtă vreme viața lor de cuplu devenea furtunoasă, fiind presărată cu numeroase scandaluri, lacrimi și (eventual) leșinuri, urmate de dulci împăcări, care, însă, nu erau de durată.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Laurence Olivier își servește țara și se înrolează în Flota Aeriană a Marinei Engleze, însă el ar fi lucrat ca agent secret, o dezvăluire care a aprținut peste ani lui Michael Munn, realizatorul unei biografii a actorului, care susține că acesta a fost recrutat la sugestia ex-premierului Winston Churchill, fostul prim-ministru britanic, care intenționa ca Olivier să-l sprijine să atragă de partea sa autoritățile americane în lupta împotriva naziștilor.

În acest timp, rămasă singură, Vivien se simte neglijată, devine depresivă, face crize de nervi, slăbește mult, pierde o sarcină, apoi îi apare o pată pe plămân, iar după ce se internează într-un sanatoriu apare și diagnosticul: are tuberculoză.

Revenit de pe front, Laurence devine din ce în ce mai rece la crizele de nervi și tuberculoză ale soției sale, în schimb își dedică timpul și energia artei, sacrificând viața conjugală. Își suspectează soția că îl înșală cu actori tineri, în timp ce Vivien duce o viață dezordonată, își transformă casa într-un salon de petreceri nesfârșite, cu prieteni amatori de alcool, ori colindă toate localurile de noapte, împreună cu prietenele ei.

În anul 1944 Laurence debutează ca regizor de film cu „Henric al V-lea”, pentru care primește Medalia de aur, la Veneția, urmat de alte patru filme realizate în această calitate, remarcabile – conform criticii – fiind două, care au completat trilogia shakespeareană – „Hamlet”, în 1948, pentru care primește un Premiu Oscar și Marele premiu, la Veneția, dar și „Richard al III-lea” – realizat în anul 1956, film distins cu „Ursul de argint”, la Berlin.

În anul 1946 a mai câștigat un premiu din partea New York Film Critics Circle pentru cel mai bun actor și un Oscar cu „Henric al V-lea”, iar în 1948 primește, din nou, din partea New York Film Critics Circle, un premiu pentru cel mai bun actor.

În anul 1947, Laurence Olivier a fost declarat cavaler, iar soția sa l-a însoțit la ceremonia de la Palatul Buckingham, devenind Lady Olivier.

În 1955 primește din partea Academiei Britanice un premiu pentru cel mai bun actor britanic cu „Richard al III-lea”.

În anul 1957 joacă în piesa lui George Osborne, „The Enterteiner” (Cabotinul), în rolul lui Archie Rice, fost director al Teatrului Național „Old Vic”, apoi, în 1960, același rol în filmul lui Tony Richardson cu același titlu.

Sir Laurence Olivier alaturi de Salvador Dali. / AFP PHOTO / INP /

Revenind la vița sa de familie, cuplul a avut parte de succese răsunătoare pe scenele marilor teatre, realizând piese de referință, au avut parte de turnee istovitoare, realizări importante în cinema, atât în Europa, cat și peste Ocean, însă în egală măsură, cei doi se înșelau (aproape) pe unde puteau, pe fondul accentuării stării psihice a actriței, care alterna perioade de liniște nefirească cu momente de depresie adâncă și crize de nervi, toate conducând la diagnosticul de sindrom bipolar maniaco-depresiv.

Potrivit unei biografii intitulate „Damn You, Scarlett O’Hara”, care a fost publicată în Statele Unite ale Americii de Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actrița britanică în anii 1960, și de Roy Moseley, fostul asistent personal al lui Laurence Olivier, actrița Vivien Leigh, a avut numeroase aventuri sentimentale, atât cu femei, cât și cu bărbați, iar relația ei cu Laurence Olivier era una „promiscuă”, ei înșelându-se unul pe celălalt, chiar la câteva luni după ce au devenit amanți, în 1937, potrivit unor memorii ale actriței, nepublicate, și declarațiilor unor martori.

Potrivit acestei biografii, actrița britanică ar fi avut cel puțin trei relații sexuale cu femei, dar a avut și un mare apetit pentru „golanii de vânzare” – numele sub care erau cunoscuți bărbații care se prostituau la Scotty’s, un bordel din Los Angeles ce funcționa sub acoperirea unei benzinării.

Regizorul Laurence Olivier alaturi de Marilyn Monroe pe platoul de filmare al peliculei „The Prince and the Showgirl” , 14 August 1956. / AFP PHOTO

În acest context zbuciumat, în anul 1960, Olivier îi cere lui Vivien divorțul, printr-o scrisoare. Aceasta afirma: “Se înțelege că îl iubesc încă pe Larry, dar dacă vrea divorțul, iată-l, îl pot obține și mâine, pe o tavă de argint”. La câteva luni, Tribunalul din Londra a pronunțat divorțul dintre Sir Laurence și Vivien, pe motivul adulterului cu mai tânăra sa colegă de scenă, iar imediat după divorț Olivier s-a recăsătorit cu Joan Plowright.Actorul trăia un vid afectiv, care îl determină să-și găsească pe cineva mai echilibrat, iar la teatru o cunoaște pe Joan Plowright o actriță mai tânără cu 22 de ani, o copilă afectuoasă și înțeleaptă care îl ascultă, îl divinizează, joacă în spectacolele montate de el și îl iubește necondiționat.

În 8 iulie 1967, după disperate încercări de a-și face viața normală, Vivien se stinge din viață în urma tuberculozei avansate.

În anul 1977, Laurence primește un premiu Golden Globe pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – pentru „Marathon Man”.

Laurence este autorul unei autobiografii pe care a început s-o scrie din anul 1983 și a volumului „Secretele scenei” publicat în anul 1986.

În 1983 joacă un rol important „Regele Lear”, un an mai târziu apare în „The Last Days of Pompeii”, în rolul lui Gaius, iar în 1989 îl regăsim în „War Requiem„ în rolul bătrânului soldat.

Sursa: România Cultural

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Wed
15
Thu
15
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău