Simion Mehedinți s-a născut la 16 octombrie 1868, la Soveja, însă nașterea sa a fost declarată oficial două zile mai târziu. Simion Mehedinți a fost ultimul născut din cei 11 copii ai lui Neculai – dascăl la biserica satului – și Voicăi Mehedințu, însă 7 dintre copiii familiei aveau să moară după primii ani de viață din cauza vărsatului. Cei patru copii care au supraviețuit au fost: Neculai – seminarist la Cetatea Albă și preot la Păuneștii Vrancei, Marina, căsătorită cu preotul Constantinescu în Soveja, Ion, preot la Soveja, și Simion, academician, întemeietorul geografiei române moderne.

A absolvit primele trei clase la Soveja, apoi, următoarele două clase le-a urmat la Vidra „unde se adunau copiii fruntașilor din toată Vrancea”.

A urmat, apoi, timp de 4 ani, Seminarul de la Roman, apoi un an la Seminarul Central de la București, un alt an la Liceul „Unirea” din Focșani și alți trei ani la Colegiul „Sfântu Sava” din București. Pe parcursul anilor de învățătură, profesorii i-au sădit în suflet pasiunea pentru istorie, matematică și pentru limba latină, apoi, după încheierea liceului a primit o bursă la Seminarul Normal Superior, unde Simion Mehedinți a avut norocul de a întâlni doi mari profesori, Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu, personalități care îi vor marca întreaga viață. Maiorescu i-a influențat decisiv dragostea pentru profesorat, atașamentul față de tineri și pasiunea excursiilor, concretizată în celebrele Congrese de peste ani ale profesorilor de geografie (1904-1942), iar Odobescu i-a consolidat înclinația către frumos și orientarea spre geografie, și l-a recomandat pentru o bursă oferită de Societatea Geografică Română.

În perioada 1889-1892, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie, unde Simion va desfășura o prodigioasă activitate de organizare a studenților în cadrul „Ligii pentru unitatea culturală a românilor”, înființată la 24 ianuarie 1891. Cel mai semnificativ aspect al activității de aici îl reprezentau conferințele susținute de Mehedinți, alături de alte personalități ale vieții noastre culturale precum V. A. Urechia, B. Șt. Delavrancea, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga și alții, prin care au evidențiat continuitatea și unitatea poporului român. În aceastaă direcție milita și „Memoriul studenților universitari români privitor la situațiunea românilor din Transilvania și Ungaria”, realizat de către Mehedinți împreună cu P. P. Negulescu, tradus în limba franceză, multiplicat în 13.000 de exemplare și difuzat în întreaga Europă, un demers care avea să irite peste măsură guvernul de la Budapesta.

După absolvirea examenului de licență, cu calificativul Magna cum laude și la îndemnul lui Odobescu, Mehedinți obține, de la Societatea Română de Geografie, o bursă pentru a studia geografia la Paris.

În 1893, el ajunge în Franța, unde se avântă cu același elan și în activitatea de instruire pe tărâmul geografiei, însă, fiindcă la Sorbona se predau cursuri de geografie regională – geografia coloniilor franceze – Mehedinți ajunge la École Normale Supérieure, unde erau primiți cei mai aleși tineri francezi destinați carierelor intelectuale.

La Paris, Simion Mehedinți continuă activitatea în cadrul secției locale a Ligii, unde inițiază o „Cartă”, o foaie volantă, scrisă de mână, gândită ca un periodic lunar, exprimând o concepție politică, menită să imprime tineretului studios o orientare național-politică unitară.

Apoi Mehedinți se deplasează pentru studiu la Berlin, unde școala geografică era cu mulți pași înainte, prin activitatea unor înaintași ca Humboldt și Ritter.

În Germania, contactul cu etnograful Adolf Bastian îi va deschide drumul spre o altă știință-pivot pentru istorie, geografie, pedagogie – etnografia, lucru care l-a determinat să continue pregătirea la Universitatea din Leipzig, unde a aprofundat „latura antropogeografică a geografiei”.

În anul 1896 este cuprins de surmenaj, revine pentru o perioadă în țară, pentru a preda limba germană la Liceul Național din Iași, apoi revine la Leipzig pentru finalizarea tezei de doctorat, obținând diploma de doctor în filosofie (specialitatea geografică), cu calificativul „suma cum laude”.

Mehedinți revine în țară, la Facultatea de Litere din București, la prima catedră de geografie înființată în România, în mai 1900, iar la 3 noiembrie 1900 predă primul curs universitar de geografie, moment care a reprezentat actul de naștere al acestei științe în țara noastră. În disertația inaugurală, intitulată „Obiectul geografiei”, Mehedinți impresionează prin maturitatea gândirii sale, prin modul în care un tânăr profesor relevă legile care guvernează cele patru sfere ce compun Terra. Cuvântul cheie pe care se sprijină argumentația lui Mehedinți este: diferențierea – „dezvoltare progresivă prin diferențiere”; diferențierea învelișurilor telurice – litosferă, hidrosferă, atmosferă, biosferă, din care decurge definiția geografiei. Din această scânteie, din sesizarea acestei esențe se va naște opera sa fundamentală „Terra – introducere în geografie ca știință”.

În anul 1902, Simion Mehedinți se căsătorește cu Maria Cicei, fiica unui mocan din Ardeal, ei având doi copii: Maria-Simona (n. 1903) și Emil (n. 1905). Casa familiei se afla în București, în Str. Dimitrie Racoviță nr. 12, aici aveau loc întâlnirile „Junimii” și tot aici, peste ani, avea să se instaleze sediul Institutului Geografic Român.

În ianuarie 1907, Simion Mehedinți devenea directorul revistei „Convorbiri literare”, în anul 1908 devenea membru corespondent al Academiei Române, la 14 septembrie 1914, este ales director al „Duminecii poporului”, iar în anul 1915, Mehedinți a devenit membru plin al Academiei Române, dar, din cauza războiului, și-a rostit Discursul de recepție la Academia Română, cu tema „Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale”, abia la 6 iunie 1920.

În anul Marii Uniri – 1918 – în perioada martie-octombrie, a fost ministru al instrucțiunii și cultelor în Guvernul Marghiloman, mandat în timpul căruia a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, două legi ale învățământului – Legea eforiilor școlare și Legea școlilor pregătitoare și a seminariilor normale – , prin care a urmărit reformarea învățământului rural. După încheierea mandatului, profesorul Mehedinți a dorit să-și continue activitatea didactică și științifică și să rămână departe de activitățile politice.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1943, profesorul C. C. Giurescu, ginerele lui S. Mehedinți, a plecat la Istanbul, trimis de Mihai Antonescu, pentru a înființa un „Institut Cultural Român la Ankara”, acțiune la care „colaborează și prof. S. Mehedinți”, conform mărturiilor vremii. Astfel, în perioada 1943 – 1946, familiile C.C. Giurescu, Simion Mehedinți și Emil Mehedinți au locuit la Istanbul. De acolo, Simion Mehedinți trimite Academiei Române actul prin care donează acesteia, biblioteca personală, alcătuită din: cărți, hărți, atlase, manuscrise. De asemenea, în act se preciza că donează „Casa de citire”, din casa părintească de la Soveja, „cărțile populare care pot fi citite de săteni (dacă sunt în două exemplare)”, iar școlii din Soveja, îi dăruiește „o grădină și un loc de pepinieră – [pentru instruirea practică a elevilor n. a.] – cumpărat acum zece ani din proprietatea statului”. În același timp, „ca proprietar al revistei Convorbiri literare, prin act semnat de întemeietorii Junimii – care se află în plicul sigilat de la Academie – dăruiesc și această revistă tot Academiei Române”, se arăta în acest act.

În 1946, Mihedinți revine în țară, însă găsește casa rechiziționată, aici aflându-se deja instalată Confederația Generală a Muncii – iar biblioteca sa, una dintre cele mai valoroase din țară, era dispărută. Un an mai târziu, era exclus din rândurile membrilor Academiei Române, fiindcă a refuzat orice compromis politic.

În perioada 1946-1950 a locuit într-o singură cameră, pe Strada Berzei nr. 47, în casa lui C.C. Giurescu, însă, la 30 iunie 1950, după arestarea lui Giurescu, casa familiei acestuia a fost confiscată, familia a fost evacuată împreună cu familia Mehedinți și toți au fost duși într-un ghetou plin de ploșnițe din Strada Alexandru Moruzi nr. 27. Ulterior, prin grija părintelui Balaur, devenit și duhovnicul savantului, Mehedinți s-a mutat în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, unde a locuit până în anul 1957, când a reintrat în posesia casei familiei care fusese confiscată, fără a primi, însă, înapoi niciun alt bun din averea inestimabilă a familiei.

Simion Mehedinți a trecut la Domnul la 14 decembrie 1962, la București, într-un anonimat total, la vârsta de 96 de ani.

Treptat, valoarea operei sale a fost redescoperită, mai întâi a celei cu caracter strict geografic, apoi și a celeilalte. Desigur, pot fi de comentat simpatiile sale pentru ideile legionare din timpul vieții, însă, pe de altă parte, după plecarea sa, i s-au redescoperit caracterul generos, deschiderea spre ceilalți, dialogul pe care l-a promovat între elite și oamenii de rând, astfel că, în pofida numeroaselor chestiuni care, după atâtea decenii de evoluție a științei, i se pot imputa, opera sa rămâne plină de sugestii remarcabile, deopotrivă în planul strict științific sau în cel mai larg al culturii.

Talentul său scriitoricesc, manifestat în toate mediile culturale românești, îl îndreaptă pe savantul polivalent și spre scrierile religioase, cu o dăruire exemplară izvorâtă din sufletul său de smerit creștin ortodox. Profesorul Simion Mehedinți a lăsat Bisericii Neamului lucrări valoroase în care a făcut precizări istorice și geografice și a dovedit o foarte bună cunoaștere a Sfintei Scripturi, fiind un demn continuator al familiei sale, în care credința a reprezentat stare de spirit, mod de viață și profesiune.

Omul de știință trata Pământul ca pe „casa de educație neamului omenesc”, Mehedinți fiind preocupat permanent de valoarea educativă a științei, în general, și a geografiei, în special, a menirii omului de știință care, prin meditația sa liniștită, înlocuiește inconștiența și aiureala plebei nepolitice și politice, veghind interesele superioare ale omenirii” și la dezvoltarea permanentă a poporului din care face parte…

Sursa: Rador