Petrache Lupu s-a născut la 14 octombrie 1907, la Maglavit, în județul Dolj, părinții săi fiind Gheorghe Lupu și Floarea Dobre.

La vârsta de patru ani, Petrache și-a pierdut tatăl, iar la puțină vreme, mama sa s-a recăsătorit, trimițând copilul să păzească turmele de oi.

Copilul nu a mers la școală, nu doar fiindcă era surd și avea un fel peltic de a vorbi, ci fiindcă la școală mergeau, conform cutumelor vremii, doar copiii înstăriți.

La vârsta de opt ani, Petre Lupu cunoștea momentele de început ale războiului, cu soldații nemți, unguri și bulgari care au ocupat inclusiv Maglavitul, intsalându-se în casele oamenilor.

Grozăviile petrecute atunci, imaginile cu cadavre zăcând în șanțuri, cu prizonieri și soldați grav răniți, nu aveau cum să nu-și pună amprenta asupra existenței tânărului.

Până când a împlinit 21 de ani, Petrache avea să-și ducă zilele prin luncile de lângă Dunăre, alături de oi și de câinele lor de pază, aceasta fiind imaginea tânărului despre firescul vieții rânduit de Dumnezeu.

Marea învățătură a oilor avea să-i transmită lui Petrache, smerenie, modestie, umilință, cinste și supunere.

Cu asemenea calități, la îndemnul oamenilor din sat, Petrache Lupu s-a însurat, cu o doamnă nici prea tânără, nici prea frumoasă, iar despre momentul nunții, despre momentul ospățului, se spune că tânărul a refuzat să se taie berbecul „lelii Ana”, Petrache Lupu știind că Dumnezeu nu face doi berbeci la fel și că dreapta rânduială spune că fiecare trebuie să se bucure numai de berbecul lui.

A urmat momentul încorporării în Armată, însă, Petrache Lupu avea să fie amânat de trei ori, din cauza defectelor de auz și vorbire.

În cele din urmă, în anul 1932, este trimis la Craiova, la o companie sanitară, unde urma să fie mai atent examinat, însă aici este bătut în repetate rânduri, sub pretextul că s-ar fi prefăcut bolnav, urmarea fiind pierderea totală a simțului vorbirii.

Este trimis apoi la Calafat, unde un medic militar mai iscusit îl examinează pentru mai mult timp și, în cele din urmă, îl trimite acasă, la Maglavit, unde va relua munca cu oile satului.

Între anii 1930-1935, o secetă puternică reduce dramatic șeptelul locuitorilor din comuna Maglavit și din zona Olteniei, pârjolește pășunile, această calamitate venind pe fondul unei crize morale și religioase profunde a societății românești.

În acest context, poate nu întâmplător, ciobanului Petrache Lupu, i se arată, în trei zile de vineri consecutive, 31 mai, 7 și 14 iunie 1935, o apariție divină, sub chipul unui moș care plutea pe deasupra pământului, care nu putea fi văzut decât de cioban, era impozant, iar părul său îl acoperea în întregime, ca un veșmânt, fără a lăsa să i se vadă picioarele și chipul. „Moșul” i-ar fi poruncit lui Petrache să spună oamenilor că dacă nu se pocăiesc, nu merg la biserică, nu respectă repaosul din zilele de sărbătoare și de duminică și nu postesc miercurea și vinerea, „are să le rupă muncile”.

Aceste întâmplări l-au transformat complet, în chip minunat, pe tânărul Petrache, ciobanul firav devenind un om cu o putere uriașă, cu un auz fin și vorbă bărbătească.

În condițiile în care Petrache Lupu nu spusese nimănui despre prima minune pe care o trăise, sătenii au observat că ciobanul neputincios, respins de Armată ca inapt pe caz de boală, poate să vorbească și să audă atât de clar, preoții, jurnaliștii, autoritățile, sătenii, in copropre, l-au încurajat să mărturisească prin ce minune s-au putut realiza toate acestea.

Mărturisirea ciobanului a dat naștere unui fenomen religios nemaiîntâlnit în țara noastră, sute de ziariști și fotografi români și străini venind, în vara anului 1935 la Maglavit, pentru a relata despre ciobanul care „l-a văzut pe Dumnezeu”.

Brunea Fox și Samson Abramovici, jurnaliști cunoscuți în epocă, au scris pentru prima dată, în 1935, în „Dimineața”, un reportaj despre Maglavit și „arătările lui Dumnezeu“.

În locul numit „La Buturugi” din afara satului, unde a avut loc prima apariție, ciobanul a săpat o fântână alături de care a ridicat o cruce din lemn, pe care a notat numele său și amintirea viziunii sale și îndemnul ca oamenii „să închine, să pupe”, în timp apa acestei fântâni fiind considerată a fi făcătoare de minuni.

Un Comitet anonim înființa, între 25 noiembrie 1935 și 30 iunie 1936, chiar un organ de presă dedicat fenomenului, „Cuvântul Maglavitului”.

Interesant este că vestea ajunsese chiar până la Societatea Națiunilor, unde reprezentanții diferitelor state europene suferinzi de diverse afecțiuni l-au întrebat pe Nicolae Iorga dacă pot merge la Maglavit pentru vindecare. Istoricul le răspundea că acolo se vindecă numai cei cu boli mintale, în sensul că doar nebunii pot crede astfel de bazaconii „miraculoase”.

Mai mult, Iorga scria, la 16 octombrie 1935, un editorial în ziarul „Neamul Românesc”, în care afirma: „De ce nu se deschid oare porțile tuturor caselor de nebuni din România, unde sunt atâția oameni buni, religioși și care au viziuni încă mai curioase decât a «moșului»…?”, În plus, Iorga invoca fenomenul de la Maglavit și în Parlament, atunci când perora de la tribună că „nu mai avem Ortodoxie”, doar un „fals misticism, bolnav ca esență”.

În schimb, alții, mai ales din presa spirituală, vorbeau despre „geniul lui Petrache Lupu”, menținând astfel trează atenția asupra personajului.

Nichifor Crainic, spre exemplu, nota după o vizită la Maglavit în care a discutat cu Petrache Lupu: „Acest cioban, blând ca un copil… soluțiile lui erau simple și practice… Bunul său simț este fără cusur” – după cum se scria în publicația „Sfarmă Piatră”, nr. 8/1936. Aceeași publicație nota, în februarie 1937, că „Petrache Lupu are acum un nou certificat de naștere, furnizat de Nichifor Crainic”.

La rândul său, Gala Galaction scria în revista Bisericii Ortodoxe Române, nr. 5-6/1935: „A pogorât Dumnezeu între oi și ciobani? Dar asta e predilecția Lui, de când cu Avraam, Isaac, Iacov. A binevoit Stăpânul Ceresc să se apropie milostiv, familiar, la potriva experienței umile și bucolice a unui biet cioban și să dea în câteva cuvinte esența poruncilor Lui de totdeauna? Dar aceasta este procedura Lui milenară și necontenită”.

Fenomenul Maglavit a cunoscut perioada sa de maxim avânt între anii 1935-1938, în care s-a estimat că circa 2 milioane de pelerini au venit aici, perioadă din care datează și un proiect de ridicare a unei biserici pe locul în care Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu. Se spune că ologii aruncau cârjele, orbii își recăpătau vederea iar fostul cioban predica: „Dacă nu vă pocăiți, din steaua mare care vine de la Răsărit va curge mult sânge pe pământul ăsta și va fi foamete mare și multă suferință”.

În perioada care a urmat, evenimentele internaționale cu influență pentru țara noastră au făcut ca „fenomenul Maglavit” să iasă, treptat, din atenția publică.

Petrache a trăit mulți ani, fiind privit de ca un trimis al Domnului pe pământ. Se spune că inclusiv Ion Antonescu l-a dus cu avionul să sfințească trupele române, însă se știe și că, în perioada comunismului, el a fost încarcerat în mai multe rânduri.

Petrache Lupu a fost căsătorit de două ori și a avut un băiat, Mihai

El a murit la 14 decembrie 1994, la Maglavit, la fel de sărac cum fusese și înainte de vizita divină, fiind înmormântat în cimitirul localității.

Biserica Ortodoxă a rămas mai mereu circumspectă în privința poveștii lui Petrache Lupu, însă sătenii din Maglavit au reușit să construiască o mănăstire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

În mai 2009, Petrache Lupu a fost deshumat, în fața a sute de oameni, pentru ca a doua zi să fie reînhumat în mănăstirea nou construită.

În mai 2018, Mihai Lupu, fiul lui Petrache Lupu de la Maglavit, povestea despre viziunea tatălui său și urmările ei: “Sfântul Petrache Lupu, care aici, în Maglavit, în 31 mai 1935, într-o poieniță unde exista o salcie și o fântână cu cumpănă, la butuci, se spunea, l-a văzut pe Moșul! Prima dată s-a arătat unde e biserica, la măicuțe.. Și a doua oră i s-a arătat unde e salcia aia acolo… la plopul ăla acolo… în trei vineri… Și a treia oară i s-a arătat la stână, acolo, lângă Dunăre, unde avea el târla”.

În Maglavit, o stradă poartă numele lui Petrache Lupu, iar în fața primăriei i-a fost ridicată o statuie din bronz.