Maria Borcan, pe numele avut la naștere, a venit pe lume la 7 noiembrie 1911, la Bălcești, județul Gorj, fiind cel de-al 16-lea copil al familiei lui Ion și al Mariei Borcan.
Despre copilăria sa, artista avea să mărturisească, într-un interviu la radio, în anul 1970: „Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică și săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiți cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulți pruni și meri, iar în fața casei aveam o mulțime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine și o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălcești”.
Copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale, fiind nevoită să muncească pentru a-și sprijini familia, însă vocea sa unică și inconfundabilă a ajutat-o să devină cunoscută. Maria mergea la cules de prune prin sat, unde pentru câțiva bănuți trebuia să și cânte, sau mergea la câmp, trudea din greu și cânta alături de celelalte fete din sat.
Talentul muzical a fost moștenit de la mama sa, descendentă a unei familii de lăutari celebri de pe Valea Gilortului, însă se pune că Maria Lătărețu a învățat să cânte imitând păsările.
La vârsta de 12 ani, cânta deja în taraful lui Ionică Gîlcă din Novaci, apoi la Târgu-Jiu, în taraful fratelui său Ioniță.
La vârsta de 13 ani, fratele artistei, Ioniță Borcan, îi cumpără o chitară și o învață să se acompanieze.

În 1927, devine cântăreața principală a tarafului „Tică Lătărețu”, viorist și cântăreț din Lelești, care, un an mai târziu îi devenea soț.
Au urmat ani în care ansamblul și solista cântau din sat în sat, la nunți sau petreceri, Maria Lătărețu devenind celebră în întreaga Oltenie.
În anul 1933, ajunge pentru prima dată în București, unde a cântat, pentru o scurtă perioadă, la localul „La fânăreasă”.
În anul 1937, folcloriștii Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop o descoperă la ea acasă, fiind impresionați de vocea și stilul interpretativ al repertoriului său tradițional.
Astfel, la 19 iulie 1937, Maria Lătărețu înregistrează la București, primele sale melodii, pe cilindri de fonograf, iar la 29 august 1937, debuta la Radio București, în emisiunea „Ora satului”.
În 13 septembrie 1937, ea înregistra la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a reprezentanților Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români.
În același an, Maria primește un contract pentru a cânta la localul lui Marcu Căciularu, din zona Gării de Nord, în anul următor interpretează muzică populară în cadrul „Lunii Bucureștiului”, pentru ca în perioada 1939-1949 să cânte la restaurantul de lux „Dorul Ancuței”, din actuala Piață Lahovary, un loc frecventat de artiști de prestigiu ai vremii.

Flacăra nr. 18/1984

Din 13 martie 1939, cu ajutorul lui Constantin Brăiloiu, cântăreața face imprimări pentru casa de discuri Cristal (Electrecord de mai târziu), numeroase alte înregistrări fiind realizate la Radiodifuziunea Română.
În toată această perioadă a continuat să cânte și cu taraful soțului ei, până în anul 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor, prima orchestră de muzică populară de stat.
„Mă uitai spre răsărit”, „Mai ții minte, măi, dragă Mărie”, „Lie, Ciocârlie”, „Sanie cu zurgălăi”, „Pe câmpul cu florile” sunt doar câteva melodii de succes din repertoriul său care cuprindea aproximativ 1000 de cântece, din care 104 erau compoziții personale.
Maria Lătărețu a realizat numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate, printre țările vizitate fiind Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, sau Iordania.
La Moscova, Maria Lătărețu a cântat timp de un an, semnând un contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A susținut spectacole extrem de apreciate la „Balșoi Teatr”, unde Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”, a denumit-o „Crăiasa cântecului românesc.”
Ea a cântat cu mari șefi de orchestră și dirijori, precum Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănățeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea sau Nicu Novac.
Pentru cariera sa artistică remarcabilă, a fost distinsă cu medalia „A cincea Aniversare a Republicii Populare Române”, pentru meritele deosebite în promovarea melosului popular – în anul 1952, Ordinul „Muncii”, clasa a III-a – în 1954, cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice” – în 1964 și cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a – în 1968.
Puțină lume știe însă că viața sa a reprezentat și un lung șir de drame: șoțul ei a stat nu mai puțin de șapte ani în lagăr, fără să primească de la el nicio veste, apoi a avut șase copii, dintre care cinci i-au murit, singurul supraviețuitor fiind Ion, cel care alături de nora ei, Ioana, aveau să-i fie cel mai mare sprijin în viață.

A murit, la nici un an după decesul soțului ei, la 27 septembrie 1972, în urma unei congestii cerebrale, la Românești, județul Botoșani, imediat după încheierea unui concert pe care l-a susținut alături de Ion Luican, Laura Lavric și Ionel Schipoancă. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
„Privighetoarea Gorjului” a lăsat în urmă o zestre folclorică neprețuită, păstrătoare a sufletului ei cald, resimțit în interpretarea fiecărui cântec al inegalabilului său repertoriu.
În amintirea marii artiste, începând cu anul 1981, în fiecare an, la Târgu-Jiu, are loc Festivalul – concurs al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătărețu”.