PORTRET: I. L. Caragiale – povestea celui mai mare dramaturg român

  • 30 Ianuarie 13:50
PORTRET: I. L. Caragiale – povestea celui mai mare dramaturg român

Sâmbătă, 30 ianuarie, se împlinesc 169 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale, nuvelist, pamfletar, poet, sufleur, revizor școlar, copist, corector, registrator, director de teatru, comentator politic și ziarist, cel mai important dramaturg român, unul dintre cei mai importanți scriitori români, unul dintre clasicii literaturii române alături de Mihai Eminescu și Ion Creangă -, membru post-mortem al Academiei Române. El este considerat întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național.

În scrierile sale, fie că vorbim de piese de teatru, schițe sau farse, Caragiale a manifestat un excepțional apetit pentru satiră, asupra lumii pitorești a Capitalei și provinciei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, potrivit materialului realizat de RADOR. 

Caragiale a fost, pe lângă toate acestea, omul cu o cultură enciclopedică impresionantă…

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, de lângă Ploiești – astăzi I.L. Caragiale, județul Dâmbovița – , fiind fiul lui Luca Caragiale și al Ecaterinei. Data oficială a nașterii, trecută în certificatul său de botez, descoperit la Arhivele Naționale, este 1 februarie 1852 (13 februarie, pe stil nou), el fiind botezat pe 7 februarie. El a mai avut o soră, pe Elena, alintată Lenci, cu trei ani mai mică decât viitorul scriitor.

România liberă, 8 decembrie 1982

Ion Luca Caragiale a fost un copil vioi și zburdalnic, iar mama sa a avut destul de mult de furcă cu el: femeia primea mereu plângeri din partea vecinilor, fie că fura fructele din pomii acestora, fie că le bătea copiii.

În anii 1859 și 1860, face clasa primară sub îndrumarea părintelui Marinache, la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar în perioada 1860 – 1864, urmează clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu.

Între anii 1864 – 1867, a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București.

A început să scrie poezii și a fost fascinat de performanțele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor și șef de trupă – la București sau ambulantă.

Între anii 1868 și 1870, a urmat, în cadrul Conservatorului de Artă Dramatică din București, Clasa de mimică și declamație altui unchi al său, Costache Caragiali.

În anul 1870, s-a mutat cu familia la București și a întrerupt studiile.

A fost, pe rând, copist la tribunal (1870), sufleur la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly (1871) – perioadă în care îl va cunoaște pe Mihai Eminescu, pe care îl va prețui din prima clipă și despre care va scrie, mai târziu, materiale clocotind de indignare împotriva celor vinovați de nefericirea lui – , apoi, a debutat în gazetărie, la vârsta de 21 de ani (1873), în revista „Ghimpele”, unde a fost redactor, între anii 1873-1875, scriind versuri și proză, și la ziarul „Telegraful” din București, cu rubrica de anecdote intitulată „Curiozități”.

Caragiale tânăr – sursa: Enciclopedia virtuală I.L. Caragiale

În perioada mai – iunie 1877, a editat revista de umor în format de buzunar „Claponul”, iar în anii 1877-1878, a frecventat ședințele cenaclului „Junimea”, în revista căruia, „Convorbiri literare”, își va publica principalele piese de teatru.

De acum înainte se va remarca, mai ales în dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri, anul 1878 fiind momentul apariției comediei sale în două acte „O noapte furtunoasă”, o veritabilă capodoperă a dramaturgiei românești – premiera piesei având loc, un an mai târziu, pe scena Teatrului Național din București.

În anul 1878 a editat un „Calendar al Claponului”, între anii 1878 – 1881, a fost redactor la ziarul „Timpul” – unde va fi coleg de redacție cu Eminescu și Slavici -, apoi a fost revizor școlar, funcționar de stat.

În anul 1880, scrie farsa într-un act „Conul Leonida față cu Reacțiunea”, în 1884 îi apare comedia în patru acte „O scrisoare pierdută” – premiera având loc în același an, pe scena Teatrului Național București, cu Constantin Nottara (Tipătescu) și Aristița Romanescu (Zoe) – , iar un an mai târziu publică comedia în trei acte „D-ale carnavalului”.

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.

La 7 ianuarie 1889, Caragiale s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly, o căsătorie din care se vor naște două fete – Ioana (n. 24 octombrie 1889) și Agatha (n. 10 noiembrie 1890), moarte de timpuriu din cauza tusei convulsive, respectiv a difteriei, la 15 iunie respectiv 24 martie 1891 – și un fiu, Luca Ion, născut la 3 iulie 1893.

În anul 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul „În Nirvana”, în care scria:

„Acest Eminescu a suferit de multe ori, a suferit și de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, și nu dintr-una care se găsește pe toate cărările. Generații întregi or să suie cu pompa dealul care duce la Șerban Vodă, după ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme, și o bucată din care să scoți un alt Eminescu nu se va mai găsi, poate. Să doarmă în pace necăjitul suflet! Ferventul budist este acuma fericit: el s-a intors în Nirvana – așa de frumos cântată, atât de mult dorită – pentru dânsul prea târziu, prea devreme petru noi”.

În anii 1888-1889, a fost director general al teatrelor, îar în 1890 îi apare volumul „Teatru”, cu o prefață de Titu Maiorescu.

România liberă – 13 august 1983

În anul 1890, a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe și publică drama „Năpasta”, iar în anul 1892, își mafestă intenția de a se exila, la Sibiu sau la Brașov.

Caragiale a fost atras și de contactul cu publicul, arătând o predilecție deosebită pentru participarea la conferințe și șezători literare, frecvente în epoca sa. Astfel, în 1892, Caragiale a început să conferențieze, prima întânire de acest fel cu publicul fiind conferința „Gaște și gâște” susținută la Ateneul Român, prin care a provocat iritarea societății „Junimea” și a lui Titu Maiorescu.

La 24 februarie 1893, are o încercare de a se muta la Cluj, unde a fost găzduit de protopopul Elie Dăianu, iar la 9 mai 1893, a ținut o conferință la clubul muncitorilor despre „Prostie și inteligență”, făcând aluzii la Maiorescu.

În noiembrie 1893, pleacă pentru scurtă vreme la Berlin – unde se va afla, mai apoi în mai multe rânduri – , în anii 1893 și 1901 a editat ziarul „Moftul român”, iar în anul 1901, revista „Vatra”.

În primăvara anului 1905, la 14 martie, s-a stabilit definitiv la Berlin, autoexilându-se, împreună cu familia, în urma decepțiilor din plan social și cultural. Era afectat de atitudinea academicienilor care îi refuzaseră, în două rânduri, premierea operei (Hasdeu și apoi D.A. Sturdza), precum și de „conspirația Caion” (după numele unui ziarist care susținuse că „Năpasta” era o dramă plagiată, însă Caragiale a câștigat procesul, cu sprijinul avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea).

La 15 martie 1896, Caragiale a prezentat, la Buzău, conferința „Prostie”, „în fața unei colosale adunări”, iar din anul 1898, a a susținut, la Ateneu, cu verva-i recunoscută, unele dintre „Momentele” sale, încredințate publicului mai ales în cotidianul Universul (27 septembrie 1899).

Din exil, va urmări cu interes mișcarea literară din țară, însă, curând, se va distanța de cercurile politice și culturale din România.

A continuat să scrie, pentru presă, articole pe teme sociale sau politice, remarcabil fiind articolul-pamflet „Din primăvară până-n toamnă”, publicat în anul 1907, în revista germană „Die Zeit”.

În anul 1911, participă, la Blaj, la serbările ASTRA, iar la începutul anului 1912, Societatea Scriitorilor Români, prin Emil Gârleanu, a dorit să îl sărbătorească pe Caragiale la împlinirea vârstei de 60 de ani, iar Teatrul Național, precum și Principesa Maria au organizat un festival de comedie în cinstea sa. Scriitorul a refuzat, însă, elegant, să participe la aceste „festivisme”.

În luna martie a aceluiași an, a respins, cu aceeași eleganță, ideea unei subscripții publice care urma să se finalizeze printr-o recompensă materială, cu toate că era măcinat de neliniștea unui viitor financiar incert.

De-a lungul vieții, a colaborat cu numeroase publicații ale vremii cu cronici dramatice, schițe, traduceri: „Albina Carpaților”, „Convorbiri literare”, „Epoca”, „Literatura și arta română”, „Noua revistă română”, „Românul”, „Telegraful”, „Tribuna”, „Universul literar” și „Viața nouă”.

Caragiale este și creator al schiței în literatura română, a scris „Domnul Goe”, „Vizită”, „Bubico”, „Tren de plăcere”, „Petițiune”, „Căldură mare”, „Un pedagog de școală nouă” și altele.

Caragiale a fost și un remarcabil nuvelist, cultivând proza de observație psihologică, naturalistă și fantastică. De asemenea, el a tradus din Mark Twain, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe ș.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.

Puțini știu, însă, că I.L. Caragiale a fost și proprietar de berării, cea mai cunoscută dintre acestea fiind berăria Gambrinus, deschisă inițial pe Calea Victoriei, în anul 1901, și multată, ulterior, la parterul Hotelului Cișmigiu. Aici veneau ziariști, scriitori, politicieni și artiști. Caragiale a mai deținut o berărie, „Mihalcea și Caragiale”, pe strada Gabroveni, și o alta la Buzău.

Bustul lui I.L. Caragiale din Rotonda Scriitorilor – Parcul Cișmigiu, București

Ion Luca Caragiale a murit la Berlin, în locuința sa din cartierul Schöneberg, la 9/22 iunie 1912, la vârsta de 60 de ani, în urma unui atac de cord.

Corpul neînsuflețit a fost îmbălsămat și expus în capela din Erster Schöneberg Friedhof, până pe 27 iunie, când rămășițele pământești au fost coborâte în cavoul capelei cimitirului.

În toamna anului 1912, din inițiativa ministrului de interne Take Ionescu și a lui Alexandru Davilla, prietenul scriitorului și, la acel moment, director al Teatrului Național, trupul său va fi adus în țară și va fi înhumat, la 22 noiembrie, cu onoruri militare, la cimitirul Bellu.

Pe piatra funerară a mormântului lui Caragiale este montat un basorelief medalion sculptat de Ion Georgescu, pe care este scris următorul epitaf:

„FII, SĂ CULTIVAȚI POPORUL!

CĂ UN POM FĂRĂ RĂDĂCINI

NU POATE TRĂI.”

În seara zilei de 31 ianuarie 1936, în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”, la Radiodifuziunea Română, criticul Eugen Lovinescu susținea o prelegere dedicată „destinului literar al acestei dinastii de evangheliști”, reprezentate de I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852-9 iunie 1902) și cei doi fii ai săi: Mateiu (25 martie 1885-17 ianuarie 1936) și Luca (3 iulie 1893-7 iunie 1921).

Manuscrisul este păstrat în Arhiva Scrisă a SRR, cu semnătura și corecturile „manu propria” ale autorului.

Sursa: Arhiva Scrisă a SRR, http://www.radio-arhive.ro

La 28 octombrie 1948, Caragiale a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

În ianuarie 2004, Reprezentanții Cărții Recordurilor au anunțat că cele peste 1000 de portrete ale lui Caragiale, realizate de mari personalități ale graficii umoristice mondiale din 109 țări constituie cea mai mare colecție din lume dedicată unei personalități a culturii universale. Recordul a fost omologat în luna martie a aceluiași an, la sediul Biroului pentru Europa de Est al Asociației Caricaturiștilor, din Ploiești, și a fost publicat în ediția din iunie 2004 a Cărții Recordurilor. Portretele au fost realizate în cadrul Festivalului Internațional de Umor „Acasă la Caragiale”.

În ianuarie 2007, împlinirea a 155 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale a fost marcată, la Radio România Cultural, prin biografia unei capodopere, I.L. Caragiale – „O scrisoare pierdută”, un scenariu radiofonic de Valentin Silvestru și printr-o altă capodoperă caragialiană, un scenariu radiofonic de Ion Cazaban,  „O noapte furtunoasă”.

Grigore Vasiliu Birlic, în „D’ale Carnavalului” – sursa: Enciclopedia virtuală I.L. Caragiale

La 30 ianuarie 2007, Radio România a organizat spectacolul „S-o mai schimba ceva, nene Iancule ?”, în Studioul „Alfred Alessandrescu” al Radiodifuziunii.

În februarie 2008, Radio România a primit, cu prilejul împlinirii a 156 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale, o diplomă de onoare pentru contribuția adusă promovării și valorificării operei marelui dramaturg, în plan local și național. Diploma a fost acordată de către Consiliul Local Ploiești, Primăria Ploiești și Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești.

Așa cum aminteam, multe dintre scrierile lui Caragiale au fost transpuse pentru Teatrul Național Radiofonic. Astfel, la 26 aprilie 2010, la clubul Ramada-Majestic din București, Teatrul Național Radiofonic a organizat audiția premierei „D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, regia artistică: Gavriil Pinte, în distribuție aflându-se: Mircea Rusu, Dan Aștilean, Marian Râlea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Paul Talașman, Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Lucian Ifrim, Felicia Pinte și Horia Șerbănescu.

Teatrul Național Radiofonic a marcat Anul Caragiale (30 ianuarie 2012 – 30 ianuarie 2013), prin numeroase creații artistice, după texte mai mult sau mai puțin cunoscute ale marelui dramaturg, dar și scenarii radiofonice noi, inspirate din opera inegalabilului titan al culturii române.

Spectacolele radiofonice au adus în atenția ascultătorilor, interpretări de excepție ale actorilor Teatrelor Naționale din Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Sibiu, reunite în proiectul „Țara lui Caragiale” – schițe contemporane despre momente trecute… sau invers !? derulat sub atenta îndrumare a regizorului Mihai Lungeanu, precum și montări regizorale semnate de: Alexa Visarion, Alexandru Dabija, Alexandru Darie și Dragoș Galgoțiu reunite în cadrul proiectului „Cvartet regizoral”.

Echipa Teatrului Național Radiofonic, a adus în atenția publicului ascultător interpretări valoroase, „voci speciale” pe o „scenă specială”, după un periplu prin Teatrele Naționale ale marilor orașe ale țării, alături de actorii teatrelor bucureștene, voci îndrăgite și care în acest proiect au stat alături în spectacolul „Napasta”, regia artistică Dan Puican, iar la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii în „Cei trei fii de împărat și porunca părintească” și în două povestiri de Ion Luca Caragiale: „Dintr-un vechi catastif” și „O vizită la Berlin”, difuzate în încheierea Anului Caragiale, chiar de ziua nașterii lui Nenea Iancu – regia artistică: Vasile Manta.

Alte creații ale lui I.L. Caragiale prezentate la Teatrul Național Radiofonic, au fost: „Caragiale Short-Cut”, premiera 28 ianuarie 2012, fragmente aparținând întregii opere literare lăsate posterității de I.L.Caragiale, scenariul radiofonic și regia artistică: Mihai Lungeanu, „Cei trei fii de împărat și porunca părintească”, premiera 27 mai 2012, adaptarea radiofonică: Maria Ioana Vasiloiu, regia artistică: Vasile Manta, „La botu’ calului sau tihna, moftul și taclaua”, premiera 26 mai 2012, scenariul și regia artistică: Cezarina Udrescu, „Conu’ Leonida Popescu”, premiera 3 august 2012, după „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de Ion Luca Caragiale, cu două Interludii onirice și un Epilog după Cristian Popescu, Regia artistică: Gavriil Pinte, două povestiri de Ion Luca Caragiale – „Dintr-un vechi catastif” și „O vizită la Berlin”, premiera 30 ianuarie 2013, dramatizare radiofonică de Ioana Maria Vasiloiu, regia artistică, producția și coloana sonoră: Vasile Manta, „Țara lui Caragiale” – schițe contemporane despre momente trecute… sau invers !? – o întâlnire provocatoare nu numai cu replici semnate de „nemuritorul” Caragiale, dar și cu adevarate personaje, interpretate cu har și prospețime de actori celebri ai Teatrelor Naționale din Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara.

Regia artistică: Mihai Lungeanu, inițiatorul și coordonatorul proiectului, „Năpasta”, premiera 17 decembrie 2011, adaptarea radiofonică și regia artistică: Dan Puican.

În anul 2013, Editura Casa Radio – care de-a lungul timpului a acordat o mare atenție creațiilor marelui dramaturg – , lansa un set de 4 CD-uri cuprinzând înregistrări istorice ale Radio România din anii 1952 și 1961 – patru spectacole de teatru la microfon, cu distribuții care se intersectează, ajungând să spună nu patru povești diferite, ci o adevărată epopee. Iar nota distinctă a acestor montări ale lui Sică Alexandrescu merge dincolo de fascinația marilor actori care-i joacă pe Trahanache și jupân Titircă, Zoe și Veta, Leonida și Crăcănel: „conservatorismul“ lor interpretativ și regizoral le fac nu datate, ci dimpotrivă, universale…

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
19,24
Cer fragmentat
Umiditate:72 %
Vint:5,14 m/s
Sun
15
Mon
12
Tue
12
Wed
9
Thu
8

Curs oficial BNM 18 Septembrie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7694 -0.0000
USD 17.6521 -0.0000
RON 4.1969 -0.0000
UAH 0.6611 -0.0000
RUB 0.2435 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău