Horia Furtună s-a născut la 21 iunie 1888, la Focșani, fiind fiul lui Ioan Ștefănescu (Stephănescu), inspector general al Serviciului veterinar (fiul Meitanei Cristescu, înrudită cu familiile Văcărescu și Orăscu), și al Speranței-Plautina (născută Vasiliu), descendentă a familiei Boerescu. Tatăl său își schimbase oficial numele în Furtună, în anul 1883.

Horia Furtună și-a petrecut copilăria la Constanța, unde a învățat grecește și turcește, apoi familia se mută la București, unde cel mic parcurge primii ani de școală.

În anul 1902, debutează cu poezia „Prietenii”, apărută în revista „Carmen”, apoi, în anul 1903, publică versuri și proză, în suplimentul ziarului „Adevărul”.

În anul 1904, publică o poemă „eroicomică” – „Iarba fiarelor” – în suplimentul pentru copii al aceluiași ziar, în anul următor publică proză în „Comoara tinerimei”, o parodie și o baladă, iar în anul 1906, creațiile sale sunt publicate în revista „Din liceu”.

Avea să semneze, de-a lungul timpului, și cu pseudonimele literare Aghiuță, Ariel, Spiriduș, Licurici sau Henri Loria.

Tot în 1906, obține diploma de Bacalaureat a Liceului „Matei Basarab”, la secția modernă și tot în acel an, pregătindu-se în particular, își dă diferențele și este și absolvent al secției clasice a liceului din Brăila.

Este admis, apoi, la Paris, la Facultatea de Drept și Filosofie Pentru lecturi, unde se familiarizează cu limbile engleză și germană și urmărește cu viu interes viața culturală din Franța.

La Paris i-a cunoscut pe Al. Macedonski, E. Lovinescu, Em. Ciomac și Victor Eftimiu.

În anul 1909 obține licența în drept la Paris, cu calificativul „magna cum laude”,  iar în anul 1915 obține și doctoratul, cu teza „Du recours de l’assureur contre les tiers responsables de la realisation du risque dans le contrat d’assurance”, la Facultatea de Drept din Iași.

Înființează, alături de Ion Pillat, colecția „Cărțile albe”, în care apare volumul „Flori sacre”, de Al. Macedonski – care era marginalizat la vremea aceea -, în 1912. Horia Furtună participă și la seratele literare din casa lui Macedonski, alături de Eugeniu Speranția și Panait Mușoiu și, drept răspuns al prieteniei ce îi lega, Macedonski îi dedică „Rondelurile rozelor” și ultimul capitol din romanul „Thalassa”.

Citiți continuarea pe Radio România Cultural.