Încă din copilărie este înconjurat de o mare afecțiune, iar atmosfera artistică de lungă tradiție a familiei îi permite să-și dezvolte de timpuriu aptitudinile muzicale de excepție, conform portalului dinulipatti.org.

La vârsta de 8 ani, după primele noțiuni căpătate în familie, părinții îl înredințează spre educație muzicală metodică profesorului Mihail Jora, eminentă personalitate a muzicii, cu care studiază pianul, solfegiul și armonia.

De la început, formarea artistică a lui Lipatti s-a situat la un foarte înalt nivel, iar talentul său precoce și excepțional s-a alăturat unei neobișnuite capacități de muncă, de înțelegere și asimilare, precum și unor însușiri fizice adecvate: mai ales dimensiunea și suplețea mâinilor. Acest complex de aptitudini, făcute parcă anume pentru pian, a făcut ca el să se dezvolte într-un mediu favorabil muzicii, sub îndrumarea distinșilor săi profesori.

În anul 1928, la vârsta de 11 ani, Lipatti are deja nivelul de cunoștințe cerut la Academia de Muzică și Artă Dramatică din București, unde este admis la clasa renumitei profesoare Florica Musicescu, iar în paralel continuă să studieze și compoziția, cu maestrul Mihail Jora.

După progrese uluitoare pentru vârsta sa, încheie studiile în anul 1932, iar la audiția laureaților Academiei, interpretează Concertul în mi minor de Chopin.

În același an, Lipatti debutează și în calitate de compozitor, obținând Mențiunea I cu Sonata pentru pian solo la Concursul de compoziție ”George Enescu”.

În anul 1933 a debutat cariera concertistică a lui Dinu Lipatti, în acompaniamentul Orchestrei Filarmonicii din București, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu, unde Lipatti interpretează magistral Concertul în mi bemol major, de Liszt.

Tot în 1933, tânărul Lipatti, devenit deja pentru marele public un talent artistic ieșit din comun, participă la Concursul internațional de pian de la Viena, unde obține Premiul al II-lea, însă unul din membrii juriului, Alfred Cortot, entuziasmat de talentul pianistului român, considera că ar fi meritat ”de departe” premiul I. Această declarație flatantă, este însoțită și de invitația adresată lui Lipatti, de a-și perfecționa studiile muzicale în Franța.

Cu compozițiile sale, Lipatti obține Premiul al II-lea cu Sonatina pentru vioară și pian – în anul 1933 – și Premiul I pentru Suita simfonică ”Șătrarii” – în 1934 -, distincție care îl consacră, însă domeniul creației va rămâne touși în plan secund.

În anul 1934 pleacă la Paris, împreună cu mama sa și cu fratele său mai mic, pentru a studia la Școala Normală de Muzică, la clasa de compoziție a renumitului compozitor Paul Dukas.

Însă profesorul francez care va avea cea mai mare influență asupra lui Lipatti va fi Nadia Boulanger, care, după dispariția lui Dukas, va stimula tot potențialul său afectiv și artistic, care îl va plasa rapid printre cei mai mari artiști ai vremii.

Lipatti lucrează cu entuziasm și modestie, interpretarea sa capătă mai multă ”culoare”, iar Cortot îl prezintă lumii artistice ca un al doilea Horowitz (Vladimir Samoilovici Horowitz – pianist și compozitor de mare suuces, american de origine rusă). Este perioada în care Lipatti susține concerte de succes în Franța și în Elveția și în care realizează primele sale înregistrări la Școala Normală de Muzică.

O perioadă urmează cursurile lui Diran Alexanian și ale lui Charles Münch, căpătând o atracție deosebită și pentru dirijatul de orchestră.

Lipatti este invitat adesea în cercurile muzicale particulare și urmărește viața artistică pariziană, iar o serie de cronici muzicale semnate de el și publicate în ziarul Libertatea din București, în anii 1938-39, relevă un remarcabil spirit de observație și o maturitate aproape ireală.

În anul 1939, după cinci ani petrecuți la Paris, Lipatti obține Licența de concert, apoi revine în România, unde începe să se afirme în viața muzicală.

După ce participă la câteva turnee alături de Filarmonica din București, începe o strânsă colaborare artistică cu George Enescu, iar tânărul discipol ascultă cu maximă atenție fiecare sfat al maestrului, îi studiază operele și îl acompaniază în recitalurile de muzică de cameră.

Compozițiile de maturitate ale lui Lipatti se remarcă tot mai mult, printre acestea Concertul pentru pian și orgă, Fantezia pentru pian, Sonatina pentru mâna stângă sau Dansurile românești pentru două piane fiind extrem de apreciate.

În această perioadă Lipatti abordează cu suuces interpretări de Bach, Scarlatti, Chopin, Liszt, Brahms etc., sonatele a doua și a treia pentru pian și vioară de Enescu, interpretate alături de autor sau propriul său Concertino.

Citiți continuarea pe rador.ro.