Dumitru R. Rădulescu pe numele său real, s-a născut la 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori.

În anii copilăriei și în perioada războiului a fost foarte sărac, în copilărie avea voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate și o pâine, iar din cauza vieții grele, se spune, a învățat să vorbească nemțește, în gară.

Încă din copilărie îi plăceau spectacolele de teatru, însă mama tânărului nu-i dădea voie, spre exemplu, la spectacolele marelui Tănase, fiindcă era prea mic pentru a avea voie să privească femeile dezbrăcate care apăreau pe scenă.

În anul 1943, a văzut primul spectacol din viața lui, “Gioconda iubește”, cu Maria Tănase.

A absolvit liceul în orașul natal, perioadă în care a primit porecla „Bibanul”. Despre acest moment actorul avea să mărturisească: „Tata era negustor de pește, în piața din Vâlcea. Fratele meu mai mare  a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar și l-a dus la școală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Și «Bibanu’» am rămas”. Însă se spune că Dem Rădulescu nu permitea chiar oricui să-l strige ”Bibanu”, fiind foarte selectiv cu cei din jur care avea acest „privilegiu”.

În tinerețe a fost boxer de performanță, la categoria semi-mijlocie, obținând chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea.

La vârsta de 17 ani a debutat ca actor amator, la un bal organizat de fanfara gării.

A început să publice în reviste județene și s-a aflat tot mai des pe scenă, acasă, la Râmnicu Vâlcea. La una dintre aceste reprezentații este urmărit de actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuiește să dea examen la Teatru.

A fost admis la Facultatea de Teatru, pe care o încheie, în anul 1954, ca șef de promoție – cu rol în spectacolul de absolvire “Cei din urmă”, jucând alături de profesoara de la clasă, Irina Răchițeanu-Șirianu – și este repartizat direct, așa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, la Teatrul Național din București.

Aici ajunge sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu, despre care Dem avea să afirme, în 1998, că „a fost al doilea tată al meu. El m-a construit“.

Piesa sa de debut a fost „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga și, de aici, începea cariera colosală a marelui actor.

În anul 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa “Steaguri pe turnuri” (unde îl juca pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori.

A fost prieten cu Ion Cojar și cu Liviu Ciulei, iar cu ultimul a colaborat pentru personajul Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși, care avea să îl numească pe Dem Rădulescu, „un actor de geniu”.

În teatru, s-a remarcat întruchipând personaje în piese de I.L.Caragiale (“O scrisoare pierdută” – Cațavencu, Farfuridi, Cetățeanul turmentat, “Conu Leonida față cu reacțiunea”, “D’ale Carnavalului”), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (“Siciliana”, jucată în 1600 de reprezentații), Maiakovski (“Ploșnița”), Bernard Shaw, Shakespeare, Hașek (“Soldatul Sveik”) etc. E a jucat mai ales pe scena Teatrului Național din București, alături de mari actori, îndrumat de mari regizori, de aici rezultând spectacole memorabile. A rămas fidel acestui teatru, dar a mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra și cu Teatrul de Comedie.

Deși Dem Rădulescu era un geniu al comediei, avea o mare și profundă cunoaștere a tragediei în general și a tragediilor shakespeariene în special.

În anul 1959, Dem Rădulescu și-a făcut debutul în cinematografie, în „Telegrame”, o producție de comedie românească regizată de Aurel Miheleș și Gheorghe Naghi, nominalizată la Palme d’Or, Festivalul de la Cannes, în același an. Distribuția filmului a fost una de excepție, printre colegii de scenă ai lui Dem Rădulescu aflându-se Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Nicky Atanasiu, Horia Căciulescu, Jules Cazaban, Ștefan Ciubotărașu, Mișu Fotino, Alexandru Giugaru, Mircea Șeptilici, Horia Șerbănescu, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman, Grigore Vasiliu-Birlic sau Florin Vasiliu.

A urmat “Secretul cifrului”, lansat în anul 1960, în regia lui Lucian Bratu.

Din filmele și producțiile TV în care a fost distribuit, enumerăm: „Secretul cifrului” (1959), „Pe litoral mi-a rămas inima” (1961), „Un surâs în plină vară” (1963) – rolul Petrică, „Vacanță la mare” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „Neamul Șoimăreștilor” (1965) – personajul Lie, „La porțile pământului” (1966), „Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967) – rolul colonelul von Schlering, „Vin cicliștii” (1968) – personajul Mișu, producția TV „Antinevralgicul” (1970), excepționala serie B.D., cu rolul Gogu Steriade – „Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), „Brigada Diverse în alertă !” (1971) și „B.D. la munte și la mare” (1971) -, „Astă seară dansăm în familie” (1972) – rolul Temistocle, seriile pentru copii în care a fost vocea motanului Dănilă – „Veronica” (1972) și „Veronica se întoarce” (1973) -, porducția Tv „Originea și evoluția vehiculelor” (1973). De asemenea, Dem Rădulescu a fost remarcabil în „Explozia” (1973) – în rolul Neagu, „Comedie fantastică” (1975) – presonajul Extraterestrul, „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Tufă de Veneția” (1976), „Eu, tu, și… Ovidiu” (1978) – Tov. Ionescu, „Maria Mirabela” (1981) – voce, „Saltimbancii” (1981) – Cezar Siboli, „Grăbește-te încet” (1981), „Destine romantice” (1981), „O scrisoare pierdută” (spectacol TV, 1982) – Tache Farfuridi, „Sfântul Mitică Blajinu (1982) (TV) – Gheorghe Mitrofan, „Secretul lui Bachus” (1984), „Coana Chirița” (1986), „Chirița la Iași” (1987), „Primăvara bobocilor” (1987), „Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor (1987) – Mischellieu (voce), „Secretul armei secrete” (1988) – Marele Sfetnic, „Harababura” (1990), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Politică înaltă (1996) (TV) și „Atmosfera încărcată” (1996).

Dem Rădulescu a interpretat monologuri, iar alături de mari actori de comedie, scheciuri în diverse emisiuni de televiziune realizate de Tudor Vornicu, Dan Mihăescu și Alexandru Bocăneț.

Pe lângă activitatea din teatru, film și televiziune, a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la secția actorie, formând generații întregi de actori remarcabili. Foștii săi studenți au mărturisit că orele cu Dem Rădulescu erau fabuloase și că plecau de la curs cu dureri de maxilare și de burtă, dar și cu foarte multe lucruri pe care le-au învățat. Printre cei care au beneficiat de îndrumarea lui Dem Rădulescu se află Geo Costiniu, Anca Sigartău, Maia Morgestern, Dan Puric, Alexandru Bindea, Vasile Muraru.

Remarcabilă a fost colaborarea marelui actor cu Radiodifuziunea română, iar Fonoteca de Aur a Radioului stă mărturie în acest sens.

Dem Rădulescu a apărut în câteva sute de piese de teatru puse în undă de mari regizori și în scheciuri umoristice lansate în edițiile emisiunii „Unda veselă” („Ora veselă”).

Dem Rădulescu a fost distribuit de regizoarea Elena Negreanu în piesa „Broadway Melody” (1961) de Jura Soyfer, în „Candide” (1963) de Voltaire, în Gaițele (1966) de Al. Kirițescu, în „Mioara” (1967) de Camil Petrescu și în „Irod Împărat” (1968) de George Călinescu.

Regizorul Mihai Zirra a înregistrat cu Dem Rădulescu piesa „Ultima oră” (1963) de Mihail Sebastian și „De-ale lui Păcală” (1964) de Tudor Mușatescu, iar în regia lui Constantin Moruzan, vocea lui Dem Rădulescu a rămas imprimată în „Gaița și sticletele” (1967) de Robert Thomas și în „Cheful suprem” (1969) de Tudor Mușatescu. De asemenea Dem Rădulescu a jucat în spectacolele de teatru radiofonic „Femeile țâfnoase” (1971) de Carlo Goldoni, „A dispărut Făt-Frumos” (1965) de Victor Popa – o comedie muzicală pentru cei mici -, în „Goana după fluturi” (1968) de Bogdan Amaru, „Răpirea preafrumoaselor sabine” (1970) de Leonid Andreev, „Căsătorie cu de-a sila” (1970) de Molière, sau în „Cupletele de la Union”.

Dem Rădulescu a fost căsătorit cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, apoi, după separarea de aceasta, s-a recăsătorit, cu actrița Adriana Șchiopu, cu care are o fiică, născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta călcând pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul Mic din anul 2008.

În anul 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Dem Rădulescu a scris și un scenariu de film TV, „Școala de hoți”, un vis al său care avea să rămână nerealizat.

Dem Rădulescu a plecat la Domnul în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

A fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.