PORTRET | Cea mai faimoasă blondă din istorie – Marilyn Monroe: o viață trăită în „montagne-rousse”
-
01 Iunie 2019 16:18
Sâmbătă, 1 iunie, se împlinesc 93 de ani de la nașterea actriței, cântăreței și modelului Marilyn Monroe, considerată sex-simbolul secolului XX, o personalitate cu o viață extrem de scurtă dar foarte captivantă. O copilărie terifiantă, inteligență sclipitoare, idile și aventuri, succese profesionale, dezamăgiri personale, dependență de medicamente și alcool și un final prematur – acestea sunt principalele repere ale vieții celei care este considerată de mulți cea mai mediatizată personalitate publică din toate timpurile.
Motto: „Eu cred că totul se întâmplă dintr-un motiv. Oamenii se schimbă astfel încât tu să poți învăța să renunți la ei, lucrurile merg prost pentru ca tu să le apreciezi atunci când merg bine, tu crezi minciuni pentru ca în cele din urma să înveți să nu ai încredere în nimeni în afară de tine și, uneori, lucrurile bune se destramă pentru ca lucrurile și mai bune să se adune la un loc” – Marilyn Monroe
Totuși, anumite elemente din biografia sa trebuie interpretate cu o oarecare doză de reținere, având în vedere că foarte mulți jurnaliști sau „biografi”, în goana lor după senzațional, pare că au exagerat unele afirmații care alcătuiesc portretul artistei, la fel cum și artista, în timpul deselor interviuri din perioada de glorie, avea darul să cam exagereze. Cu toate acestea, ea rămâne una dintre cele mai complexe artiste de la Hollywood, mult mai complicată decât chiar ceea ce credea presa americană a acelor vremuri.
Pe numele real Norma Jeane Mortenson, s-a născut la 1 iunie 1926, la Los Angeles, mama ei fiind Gladys Pearl Monroe Baker Eley, editor de film la un studio cinematografic, iar tatăl ei, din câte se cunoaște până în prezent, Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări, deși pe certificatul ei de naștere, în dreptul tatălui era trecut numele norvegianului Martin Edward Mortensen.
Marilyn a avut o copilărie terifiantă, mama sa fiind diagnosticată cu schizofrenie – , iar copilul fiind dat spre creștere la un orfelinat, la doar două săptămâni de la naștere, un loc în care micuța a fost violată în mai multe rânduri, o experiență care avea să se dovedească traumatizantă pentru întreaga ei existență.
Ulterior a crescut sub îngrijirea bunicii sale, Della Monroe Grainger, care a și rebotezat-o, în religie baptistă, cu numele de Norma Jeane Baker, însă la scurt timp, după moartea bunicii, în august 1927, a fost dată spre creștere unor părinți adoptivi, Albert și Ida Bolender din Hawthorne, toate acestea fiind repere ale vieții unui copil care abia împlinea șapte ani.
În aceste condiții, vizitele săptămânale pe care i le făcea mama ei naturală, lipsite de orice fel de gest de afecțiune, probabil că o marcau și mai mult pe Marilyn.
Cu toate acestea, Gladys a cumpărat o casă pentru ea și fiica ei, însă după câteva luni în care au locuit împreună, mama ei suferă o cădere psihică serioasă, fiind, din nou internată în Spitalul de boli mintale din Norwalk, California și, ulterior decăzută din calitatea de părinte, calitatea de tutore revenindu-i prietenei mamei sale, Grace McKee, căsătorită Goddard.
Coșmarul copilăriei lui Marilyn Monroe nu avea să se încheie aici, căci după căsătoria lui Grace McKee, pe când copila avea nouă ani, este din nou trimisă la orfelinat, pentru a urma o trecere pe la mai multe familii adoptive, unde a fost neglijată și adesea, abuzată.
În septembrie 1941, Norma Jeane își reîntâlnește din nou mama, care se mută, alături de copilă, pe coasta de est a SUA. În aceste condiții, mama sa consideră că cel mai bine pentru fiica ei ar fi să se căsătorească, pentru a evita reîntoarcerea acesteia la orfelinat.
Astfel, după ce îl cunoaște, în noiembrie 1941, pe fiul unui vecin, un bărbat cu alură atletică, pe nume James Dougherty și după ce împlinește vârsta de 16 ani, cei doi se căsătoresc, în 19 iunie 1942. La scurt timp după fericitul eveniment, James se angajează în marina comercială a SUA, plecând să lupte în cel de-Al Doilea Război Mondial.
În acest timp, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty s-a angajat ca muncitoare necalificată într-o fabrică unde vopsea piese de avioane.
Însă tocmai lucrul în această fabrică, total nepotrivit pentru o femeie, avea să îi aducă o altă perspectivă pentru viitor. Norocul ei s-a numit David Conover, un june fotograf, care realiza instantanee prin fabricile din zonă, pentru a ilustra un articol din revista YANK pe tema ajutorului dat de femei pentru participarea americană la război. David remarcă imediat potențialul de fotomodel al tinerei și îi face o ofertă de colaborare cu agenția de modelling The Blue Book.
La scurt timp, Norma Jeane devine unul dintre cele mai de succes modele ale agenției, căpătând o faimă fulminantă.
În anul 1946 ajunge în vizorul căutătorului de talente Ben Lyon, care îi înlesnește o colaborare cu casa de filme 20th Century Fox, un moment în care i se găsește și numele de scenă Marilyn Monroe, după actrița Marilyn Miller și numele de fată al mamei sale.
Tânăra abia împlinise 20 de ani, iar perspectivele în carieră se arătau fabuloase. Tocmai de aceea, în această etapă a vieții, pe 13 septembrie 1946, divorțează de James Dougherty, luând în schimb, lecții de coafură, machiaj, costume, actorie, dans și joc de scenă.
Interesant este faptul că James Dougherty s-a recăsătorit apoi de două ori și a avut 4 copii, iar cea de-a două soție i-a interzis să se uite la filmele cu Marilyn Monroe.
Urmează primele două roluri secundare în filmele „Scudda Hoo! Scudda Hay!” și „Dangerous Years”, apărute pe piață în anul 1947, două eșecuri financiare răsunătoare, care îi aduc lui Marilyn încheierea contractului și revenirea la cariera de fotomodel.
În anul 1948 urmează o colaborare cu casa de producție Columbia Pictures care îi oferă un rol principal în musicalul „Ladies of the Chorus”, un nou eșec financiar și o nouă încheiere de contract pentru tânăra artistă.
Prima ei mare iubire a fost regizorul Fred Karger, însă aceasta nu a considerat-o niciodată femeia potrivită pentru a-i deveni soție, astfel că, la scurt timp, ea a făcut o nouă cucerire, Johnny Hyde, unul dintre cei mai influenți bărbați de la Hollywood. Domnul avea 70 de ani, iar actrița doar 23, iar el a convins-o să-și facă operații estetice, să-și vopsească părul blond, iar apoi a ajutat-o să obțină un contract cu studiourile 20th Century Fox, pentru roluri secundare în producțiile „All About Eve” și „The Asphalt Jungle”, care îi aduc aprecierea spectatorilor și nenumărate scrisori de la admiratori.
În anul 1950, dezamăgirile din planul sentimental, precum și o nouă perioadă grea în carieră au împins-o către prima tentativă de sinucidere.
În anul 1952 primește rolul principal al unei babysitter în filmul „Don’t Bother To Knock”, pe care critica îl caracterizează ca fiind unul dintre cele mai puternice din întrega ei carieră, mai ales că acesta este momentul în care sex-appeal-ul vedetei începea să impresioneze mai mult decât acțiunea propriu-zisă a filmului.
În 1953, un an bogat în evenimente pentru artistă, Marilyn Monroe primește rolul principal în producția „Niagara”, un personaj ce întruchipa o femeie de moravuri ușoare care vrea să își ucidă soțul, interpretarea ei dând naștere unor opinii extrem de favorabile din partea criticilor de specialitate.
În același an, Marilyn Monroe pozează nud, iar fotografiile realizate de Tom Kelley au fost cumpărate de către Hugh Hefner și, în decembrie 1953, au apărut în prima ediție a noii sale reviste Playboy.
Și tot în 1953, ea începe o relație cu jucătorul de baseball Joe DiMaggio, intens mediatizată la acea vreme, opinia unanimă a presei fiind că cei doi realizau un cuplu perfect, iar câteva luni mai târziu, la 14 ianuarie 1954, cei doi se căsătoreau la San Francisco.
În 1954 urmează rolurile din „Domnii preferă blondele”, un musical de excepție, îndrăzneț pentru acele vremuri, dar și cel din „How to Marry a Millionaire”, în care Monroe a făcut echipă cu alte două atracții ale 20th Century Fox, Lauren Bacall și Betty Grable – în care joacă rolul Pola Debevoise, de blondă … proastă -, reușind totuși să strălucească chiar și alături de cele două staruri.
Au urmat filmările pentru rolul ei din “Șapte ani de căsnicie”, iar la una dintre ședințe, în care se juca și scena în care i se ridică rochia, DiMaggio, extrem de gelos din fire, se ceartă cu ea în public. A urmat anunțul divorțului, făcut de artistă, după doar nouă luni de la căstăorie, DiMaggio fiind foarte afectat de separare, încercând, fără succes, să o convingă pe Marilyn să se întoarcă la el.
Interesant este că motivul oficial invocat de tribunal în divorțul dintre Marylin și jucătorul de baseball, a fost cruzime mentală (a ei) … din lipsă de timp, ea fiind ocupată cu filmările, iar el cu meciurile.
În cronologia evenimentelor din viața ei, această despărțire pare că a fost de rău augur, anunțând parcă începutul sfârșitului pentru ea.
În următoarele două filme, western-ul „River of No Return” și musical-ul „There’s No Business Like Show Business”, ea primește roluri minore, apoi, la începutul lui 1955, ea încheie contractul – pe motiv că i se repartizau roluri pe care ea nu le considera potrivite – și abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York.
În 1955, lumea artistică este surprinsă de relația pe care artista – celebră până atunci pentru comedii și roluri de blondă prostuță, foarte capricioasă și plină de toane în viața particulară – , o începe cu Arthur Miller, scriitor de mare succes la acea vreme, un om foarte matur și serios. Aparențele, desigur, au înșelat mai mereu: Marilyn era nu doar foarte atrăgătoare ci și extrem de inteligentă – frecventa cercuri intelectuale, acorda interviuri extrem de abil construite, obținea aproape mereu câștig de cauză în conflictele cu producătorii, era o avidă cititoare, pe lângă scenarii, în biblioteca ei regăsindu-se sute de volume de cea mai bună calitate și mai ales îndrumare pentru dezvoltarea abilităților personale.
La 29 iunie 1956, a avut loc nunta celor doi, nu înainte ca ea, catolică până atunci, să se convertească la iudaism – religia viitorului ei soț.
Pe plan artistic, în lipsă de alternative, casa de producție o solicită din nou pe artistă, oferindu-i un nou contract care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum și opțiunea de a juca în alte proiecte ale studioului.
A urmat filmul „Bus Stop”, în regia lui Joshua Logan, în care Marilyn prezintă un rol abordat profund – cel al unei starlete prost machiate dintr-un bar, care se îndrăgostește de un cowboy, rol pentru care primește o nominalizare la Globul de Aur.
Pe perioada căsniciei cu Arthur, Marilyn a devenit tot mai dependentă de medicamente și alcool, cauza suferinței ei sufletești fiind, se pare, pierderea a două sarcini – una ectopică și una întreruptă.
În 1957, Marilyn Monroe a fost prima femeie care și-a deschis propria casă de producție, alături de fotograful Milton H. Greene – Marilyn Monroe Productions – primul film pe care aceasta l-a produs fiind „The Prince and the Showgirl”, în care a interpretat alături de Laurence Olivier. Rolul ei i-a adus un premiu David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum și un premiu francez Crystal Star.
În anul 1959 joacă alături de Tony Curtis și Jack Lemmon în comedia „Unora le place jazz-ul”, în regia lui Billy Wilder, unde realizează conform criticii, interpretarea carierei. După succesul înregistrat, regizorul producției a afirmat că este oricând gata să treacă peste felul extrem de dificil de a fi al artistei, pentru asemenea realizări. Interpretarea personajului Sugar Kane, de cântăreață de mâna a doua, plină de compasiune dar îndrăgostită de băutură, a fost recompensat cu premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un musical sau comedie.
Tony Curtis, a afirmat că atunci când a sărutat-o pe actriță, a fost ca și cum „l-a sărutat pe Hitler”, desigur ca o glumă rostită în privat, dar cu un oarecare substrat, Curtis fiind în totală opoziție cu comportamentul, capriciille și desele întârzieri ale ei de pe platoul de filmare.
După acest suuces au urmat mai multe roluri nu tocmai reușite, ultimul film al artistei fiind „The Misfits”, jucat alături de Clark Gable, Montgomery Clift și Thelma Ritter.
În 24 ianuarie 1961, Marilyn divorțează de Arthur Miller, o despărțire care a lăsat un gol în viața ei, mai mare decât ar fi crezut, generând o depresie accentuată și refugiul, din ce în ce mai des, în alcool și medicamente.
Monroe și DiMaggio și-au reluat relația după divorțul ei de Arthur Miller, însă obiceiurile ei auto-distructive, ca și încrederea ei în oameni pe care DiMaggio îi conisdera nocivi pentru ea, au dus la prăbușirea stării ei fizice și mentale. Terapeutul lui Monroe a aranjat ca ea să fie internată la clinica psihiatrică „Payne Whitney”, iar la 10 februarie 1961 era externată din secția pentru bolnavii cei mai gravi.
În același an a fost realizată una din cele mai celebre fotografii ale artistei, Douglas Kirkland imortalizând chipul ei angelic pentru ediția aniversară de 25 de ani a revistei Look.
Pe plan sentimental, mai sunt de menționat idila cu Frank Sinatra dar și marea întâlnire a vieții sale, cea cu președintele SUA, John F. Kennedy, iar legat de anturajul nociv, sunt de interes relații cu oameni care erau foarte apropiați de cercurile mafiei.
La 19 mai 1962, într-o zi de sâmbătă, Marilyn Monroe – îmbrăcată într-o rochie sexy, vizibil emoționată, timorată, “distrusă” – fiind sub influența drogurilor, cum au vorbit gurile rele – , și-a făcut ultima apariție publică importantă, cântând celebra melodie „Happy Birthday, Mr. President”, în acompaniamentul pianistului de jazz Hank Jones, în cadrul unei petreceri televizate realizată în onoarea președintelui american John F. Kennedy, cu ocazia zilei sale de naștere.
La începutul lunii august 1962, aflând că starea ei se degrada rapid și că avea un anturaj dubios, fostul ei soț, Joe DiMaggio, și-a părăsit slujba de la oficiul poștal al armatei, s-a întors în California și a vrut să se recăsătorească cu ea, însă la 5 august 1962, Marilyn a fost găsită moartă în casa ei, complet dezbrăcată, întinsă pe pat cu fața în jos, cu receptorul telefonului ținut într-o mână.
Autopsia corpului neînsuflețit a arătat că decesul a fost cauzat de o supradoză suicidală de medicamente – o combinație fatală de somnifere, Nembutal și hidroxid de clor -, însă adepții teoriei conspirației susțin că moartea ei nu ar fi fost un accident sau o sinucidere, ci o crimă comandată de John sau Robert Kennedy – cu care se presupune că Marilyn a avut relații foarte apropiate – sau chiar de CIA (vezi aventurile lui Marilyn Monroe cu indivizi aflați în poziții cheie care să-i fi permis să acceseze unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale SUA) sau de Mafie.
Cei care arată cu degetul spre familia Kennedy, arată că actrița ar fi fost ucisă la ordinele lui Robert Kennedy, fratele mai mic al președintelui JFK, pe motiv că Monroe știa deja prea multe lucruri despre familia sa, inclusiv „secretele murdare“ ale acestora, și risca să devină foarte periculoasă.
Relația lui Marilyn Monroe cu președintele John F. Kennedy este cunoscută în prezent, dar în acele vremuri era un secret foarte bine ascuns.
Robert Kennedy ar fi „acționat“ cu ajutorul cumnatului său, actorul Peter Lawford, și al psihiatrului Ralph Greenson, care i-ar fi administrat artistei o injecție în inimă cu fenobarbital.
O altă variantă susține că psihiatrul actriței, doctorul Greenson, a avut grijă de aceasta în ultima perioadă a vieții, iar una dintre teorii spune că între cei doi ar fi fost mai mult decât o simplă relație profesională, deoarece Greenson voia să pună mâna pe averea artistei.
Aceste teorii au fost alimentate, în bună măsură, și de ancheta lipsită de profesionalism a poliției. Un element edificator îl reprezintă, spre exemplu, ora decesului său, care a fost estimată în prima fază între orele 21:30 și 23:30, apoi a fost schimbată în mod misterios atunci când ancheta s-a finalizat și nimeni nu a acordat nicio explicație. Medicul și menajera sa au oferit răspunsuri vagi, iar unii dintre prietenii săi au susținut că Marilyn Monroe murise în jurul orei 3:00, iar poliția fusese chemată abia la ora 4:00.
Emoționant – pentru dragostea ce i-a purtat-o – , Joe DiMaggio a dus la mormântul ei, timp de douăzeci de ani, de trei ori pe săptămână, câte 12 trandafiri. De asemenea, el nu a vorbit niciodată public despre fosta lui soție și nu s-a recăsătorit niciodată.
În anul 2009, cripta de deasupra mormântului actriței, de la Westwood Village Memorial Park Marylin, a fost pusă în vânzare pornind de la suma de 500.000 de dolari, pur și simplu pentru a i se găsi un „vecin” actriței.
În noiembrie 2013, fișe medicale ale actriței Marilyn Monroe care dovedesc că aceasta a făcut în tinerețe mai multe operații estetice, s-au vândut cu 25.600 dolari la o licitație organizată în California. Fișele medicale au stârnit mare interes deoarece conțineau radiografii ale feței artistei și rapoarte medicale cu detalii despre operațiile pe care le-a suferit, precum „ajustarea” bărbiei și a nasului – în anul 1950, la 24 de ani, dar și o sarcină extrauterină, înregistrată în anul 1957, la New York.
În august 2015, un apartament de lux din cartierul Upper East Side din New York, despre care actrița spunea că era „sanctuarul” ei, a apărut pe piața imobiliară, spre închiriere, cu suma de 27.500 de dolari pe lună. Acel apartament cu patru camere, care a aparținut fotografului de modă Milton Greene – partenerul ei la înființarea casei de producție – , era propriul ei cămin atunci când părăsea pentru o perioadă orașul ei natal, Los Angeles, pentru a petrece câteva zile la New York.
În altă oridne de idei, la 17 noiembrie 2016, celebra rochie mulată purtată de Marilyn Monroe atunci când i-a cântat lasciv „La mulți ani” președintelui John F. Kennedy, la împlinirea vârstei de 45 de ani, a fost vândută pentru suma de 4,8 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate în Beverly Hills. Rochia de culoarea pielii, brodată manual cu 2.500 de cristale, a fost concepută pentru a se mula pe formele lui Marilyn – care nu purta lenjerie – și a trebuit să fie cusută pe actriță cu puțin timp înainte ca aceasta să intre pe scena de la la Madison Square Garden din New York, la 19 mai 1962.
O rochie de cocktail de culoare neagră, ornată cu perle și paiete purtată de actriță în timp ce cânta așezată pe un pian cu coadă melodia „I‘m Through With Love”, în comedia „Unora le place jazzul”, din 1959, a fost prețuită la 400.000 dolari americani.
O altă rochie foarte celebră, pe care ea a purtat-o atunci când a cântat piesa „After You Get What You Want You Don’t Want It”, într-o altă comedie faimoasă, „There’s No Business Like Show Business” (1953), a fost valorizată la 200.000 dolari americani.
În fine, să spunem că noțiunea de sex-simbol a evoluat foarte mult în timp: Marilyn Monroe purta mărimea 42 a acelor vremuri, avea umerii largi și pulpele groase, ceea ce în vremurile noastre ar însemna măsura 46 … adică foarte departe de canoanele frumuseții din prezent.
Sursa: Rador