Amza Pellea s-a născut la 7 aprilie 1931, la Băilești, județul Dolj, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său care purta același nume, era directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești.

Talentul său artistic se remarcă încă din primii ani de școală, astfel că Amza apare pe scenă încă din clasa I a școlii din localitatea natală, interpretând rolul lupului din „Scufița Roșie“, ales chiar de el din moment ce era foarte timid și putea să-și ascundă chipul sub masca personajului.

A absolvit cursurile Colegiului Național „Nicolae Bălcescu“ (actualmente Carol I) din Craiova, apoi a urmat o școală electrotehnică, obținând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă și joasă tensiune“.

Dar această carieră nu era pe placul lui Amza, el urmându-și, pe mai departe, pasiunea pentru poezie și actorie.

A fost admis la Institutul de Cinematografie din București, dar nu la clasa de regie unde își dorea, fiind repartizat la actorie. Însă modul în care a ajuns la institut este aproape la fel ca în bancurile pe care Amza le spunea cu atât talent: pe când lucra la uzina electrică din Craiova, a descoperit un afiș care anunța ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secția cinematografie, iar el s-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secția actorie. Însă membrii comisiei i-au pus lui câteva întrebări, apoi i-au dat un exercițiu de actorie, și i-au cerut adresa. L-au declarat admis la probele eliminatorii, apoi i-au dat calificativul „admis” la examenul final. În facultate a avut doi profesori excepționali – Mihai Popescu și Alexandru Finți, iar aboslvirea institutului s-a produs în anul 1956.

Trebuie spusă că, încă de pe băncile liceului, tânărul venit din Băilești obișnuia să spună colegilor din clasă poante de la el din sat, obținând apoi și simpatia colegilor de la facultate, cu ticurile verbale și cu întâmplările „oltenești“. Nu se gândise niciodată să creeze un personaj până când unul dintre colegii de cămin care lucra la radio i-a propus să spună monoloagele la microfon. „Eu m-am dus cu inima îndoita, ca sa fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit niște scrisori, și așa au început apoi emisiunile la televizor“, povestea Amza Pellea într-un interviu din anul 1981.

A urmat perioada stagiaturii (1957-1959), în care a jucat nu mai puțin de 14 roluri, pe scena naționalului craiovean, între care Colonelul Dobre din „Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu, Vedernikov din „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, Comandantul vasului din „Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski, sau Otto Katz din „Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek.

În anul 1958 a cunoscut-o, la Craiova, pe Domnica Policrat, cu care s-a căsătorit, din dragostea lor născându-se, la 29 ianuarie 1962, Oana Pellea, ajunsă și ea o actriță de mare succes, un talent absolut remarcabil al scenei.

La nașterea fiicei sale Amza i-a dedicat acesteia o impresionantă poezie: „Te-ai întrupat din stele, Din pulbere, din vânt, Din gândurile mele, Din apă, din pământ, Și din iubirea noastră, Clocotitoare, vie…. Ai înflorit albastră, Gingașa bucurie, Aluneci ca o rază de soare jucăuș, Ești apa dintr-o rază, Ești pumnul meu căuș, Din care însetat, Sorb viața-adevărată, Și bucurie multă, Și lacrima curată…. Prin tine devin veșnic, Și capăt sens și țel, Prin tine sunt puternic, Sunt piatră, sunt oțel, Și datorită ție, Fetița mea cea mică, De-acuma lui tăticu…. De moarte nu-i e frică….“

A urmat o carieră impresionantă în teatru, începută la Teatrul Național din Craiova, iar mai apoi, continuată la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București.

În 1959 joacă pe scena fostului Studio al actorului de film „Nottara“ în rolurile Wilhelm de Orania din „Egmont“, apoi roluri în „Secunda 58“, „Brigada I-a de cavalerie“, sau „Vrăjitoarele din Salem“.

Începând cu 1961 joacă la noul Teatru de Comedie condus de Radu Beligan, în piese precum „Prietena mea Pix”, „Șeful sectorului suflete” sau „Capul de rățoi”.

Urmează roluri cum sunt Brettschneider din „Svejk în al doilea război mondial”, de Brecht – în 1962, Manole din „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu – în 1964, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov – în 1967, sau Hrisanide din „Interesul general”, de Aurel Baranga – în 1972.

În perioada 22 martie 1973 – 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național din Craiova, însă a fost și profesor la Institutul de Artă, Teatru și Comedie.

La Teatrul Național din București a jucat roluri precum Petre Dinoiu din „Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – în 1977, sau Vlad Țepeș din „A treia țeapă”, de Marin Sorescu – în 1979.

În 1983 a jucat cel din urmă rol în teatru, pe scena Teatrului de Comedie – personajul bătrânului moșier Muromski din „Procesul”, de Suhovo-Kobilin.

În film, Amza Pellea a impresionat prin rolurile magistrale ale unor personaje istorice – Mihai Viteazul sau Decebal – dar și prin rolul de comedie al lui Nea Mărin.

Printre succesele sale cinematografice se află Neamul Șoimăreștilor – în 1965, Haiducii – în 1966, Mihai Viteazul – în 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în 1972, Ciprian Porumbescu – în 1973, Ecaterina Teodoroiu – în 1978, Nea Mărin miliardar – în 1979 sau Cucerirea Angliei – în 1982.

În anul 1977 a obținut premiul de interpretare masculină, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul Manolache Preda din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.

Amza a făcut și televiziune, care i-a adus popularitatea la cele mai înalte cote. Era nelipsit din programele de Revelion, cu personajul său celebru – “Nea Mărin”, dar a încântat și în alte emisiuni de divertisment, în care nu se sfia să producă scheciuri cu aluzie la regimul comunist, care au ajutat într-o anumită măsură oamenii să treacă mai ușor peste anii negri ai dictaturii.

Amza Pellea a trecut la cele veșnice la 12 decembrie 1983, la doar 52 de ani, la București, fiind răpus de o boală incurabilă. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

În anul 2003, Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar cu titlul „Douăzeci de ani fără Amza”.

În anul 2008, la 31 august, oamenii din Băilești au inaugurat ”Casa Memorială Amza Pellea” – un imobil construit în 1908, dar ulterior extins și renovat. Casa găzduiește obiecte personale ale actorului, fotografii cu Amza, cu soția actorului, Domnica, dar și cu fiica, Oana, sau cu prietenii.

În aprilie 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea, in memoriam, pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame – spațiul dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești din Piața Timpului din capitală, o stea care a fost dezvelită atunci de către fica sa, Oana Pellea.

Tot în 2011, în decembrie, în Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită o troiță cu chipul lui Amza, în semn de prețuire pentru marele actor.

În anul 2013, Institutul Cultural Român de la Londra i-a dedicat lui Amza Pellea, întreaga lună aprilie, pentru a marca 30 de ani de la plecarea sa la Domnul, iar la 18 octombrie, în același an, Oana Pellea și Amza Pellea (postum) au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj”.

În decembrie 2013 a fost îndeplinită ultima dorință a actorului rostită pe patul de moarte: a fost inaugurată o fântână exact în locul în care Amza a venit pe lume, în centrul Băileștiului.

La 22 noiembrie 2014, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, organizat de Radiodifuziune, a fost lansat volumul „Să râdem cu Nea Mărin”, apărut la Editura Humanitas, cu o prefață semnată de Oana Pellea, o carte care cuprinde fragmente din volumul publicat în 1973 de Amza Pellea și texte inedite ale actorului.

La 28 octombrie 2015, a fost dezvelită o placă comemorativă dedicată marelui actor, pe strada Salcâmilor nr. 12 din București, locul în care marele actor a trăit în ultimii ani de viață.