Portarul moldovean Koșelev a fost ales cel mai bun la echipa Sittard

  • 05 Mai 2020 18:30
Portarul moldovean Koșelev a fost ales cel mai bun la echipa Sittard

Portarul moldovean Alexei Koșelev (27 ani) a fost ales de suporterii echipei olandeze Fortuna Sittard cel mai bun jucător al sezonului neterminat 2019/2020, relatează MOLDPRES cu referire la site-ul Federației Moldovenești de Fotbal.

El acumulat cel mai mare număr de puncte - 28 - cu 3 mai multe decât Tesfaldet Tekie (locul doi) și cu 8 mai multe decât Mark Diemers, situat pe locul trei. 

Un alt internațional moldovean de la Fortuna, atacantul Vitalie Damașcan, a acumulat 9 puncte și s-a situat pe locul 8. 

Alexei Koșelev a mai fost legitimat până a Fortuna la următoarele echipe: FC Gagauzya Comrat, Dacia-2 Buiucani, Real-Succes, ambele din Chișinău, Sfântul Gheorghe Suruceni, Kuban (Rusia), Saxan Ceadâr-Lunga, FC Tiraspol, Sheriff, ambele din Tiraspol, Politehnica Iași (România). El împarte locurile 2-3 cu jucătorul brazilian Enrique Luvannor, cetățean al Republicii Moldova, în topul celor mai cotați fotbaliști moldoveni. Suma unui eventual transfer la o altă echipă este de 1,6 milioane de euro. Performerul este fiul fostului portar al echipei naționale, Vasile Koșelev. 

Este al doilea an consecutiv când Alexei Koșelev devine MVP-ul sezonului. În actuala stagiune el a jucat în toate cele 26 de meciuri, remarcă ziaristul Ion Buga. Pentru echipa națională a evoluat în 21 de partide. Fortuna a încheiat pe locul 16 clasamentul campionatului olandez, care a fost întrerupt din cauza coronavirusului. Ea va juca și în sezonul următor în liga superioară a campionatului.

Sursa: Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău