Poroșenko îl acuză pe Putin că încearcă, „precum un maniac”, să se amestece în alegerile din Ucraina
-
10 Februarie 2019 08:58
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a acuzat sâmbătă Kremlinul că intenționează să se amestece în alegerile prezidențiale din țara sa de la sfârșitul lui martie și a apreciat că președintele rus Vladimir Putin va încerca "precum un maniac" să aducă Ucraina sub influența Rusiei, așa cum era în perioada sovietică, informează dpa.
"Planul lui Putin este evident: să distrugă statul independent ucrainean și democrația, să le fure ucrainenilor dreptul la o viață în pace și siguranță", a declarat sâmbătă Poroșenko în timpul unei apariții de campanie, potrivit biroului său de presă.
Parlamentul ucrainean a interzis joi prezența observatorilor din Rusia la viitoarele alegeri, decizie criticată de Moscova.
În discursul său de campanie, Poroșenko a insistat că luptă pentru "o victorie adevărată" pe care să nu o poată pune nimeni sub semnul întrebării. El a promis că, dacă va fi ales pentru un al doilea mandat, își va îndrepta atenția spre combaterea sărăciei, spre pregătirea fostei republici sovietice pentru aderarea la UE și NATO și spre instaurarea păcii.
Sursa: Agerpres