Ponderea exporturilor moldovenești în UE s-a apropiat de 60 la sută
-
17 Ianuarie 2023 12:19
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene, în lunile ianuarie - noiembrie anul trecut, au constituit 2354 de milioane de dolari, cu 36,2% mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent. Acestea dețin o pondere de 60 % în total exporturi, în descreștere cu 2,2 puncte procentuale față de ianuarie - noiembrie 2021.
Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în 11 luni ale anului 2022, au avut o valoare de 929,3 mln de dolari, de 2,2 ori mai mult în raport cu perioada similară din anul 2021. Acestea echivalează cu o cotă de 23,3% în total exporturi, în creștere cu 8,3 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie - noiembrie 2021.
Evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-noiembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, relevă majorarea livrărilor de mărfuri în Ucraina (de 7,5 ori, generată, în principal, de creșterea livrărilor (reexporturilor) de produse petroliere și gaze lichefiate), România (+52,3%), Italia (+40,9%), Bulgaria (de 2,1 ori), Iran (de 2910,1 ori, datorită unor livrări semnificative de ulei de semințe de floarea soarelui, în valoare de 51,8 milioane dolari SUA), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (de 1,9 ori), Cehia (+32,7%), Statele Unite ale Americii (+53,5%), Polonia (+14,6%), Belarus (+23,4%), Turcia (+4,9%), Irak (de 3,2 ori), Ungaria (+27,8%), Kazahstan (de 1,8 ori), Lituania (de 1,9 ori), Portugalia (+37,2%), Franța (+20,4%), Canada (de 1,8 ori), Cipru (+40,5%), Egipt (de 1,8 ori), Arabia Saudită (de 1,8 ori), Iordania (de 3,8 ori), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 47,5%.
În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Federația Rusă (-28,6%), Elveția (-39,4%), Germania (-6,3%), Emiratele Arabe Unite (-69,0%), Spania (-21,9%), Liban (-29,8%), Indonezia (-95,3%), Grecia (-14,3%), Israel (-37,7%), Malaysia (-92,0%), Belgia (-15,7%), atenuând astfel, majorarea pe total exporturi cu 6,3%.
În structura exporturilor, din ianuarie-noiembrie 2022 (Figura 6 și Anexa 6), ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: mașini și aparate electrice și părți ale acestora (12,4%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (12,3%); cereale și preparate pe bază de cereale (10,4%); semințe și fructe oleaginoase (9,4%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (8,7%); legume și fructe (8,2%); îmbrăcăminte și accesorii (6,8%); băuturi alcoolice și nealcoolice (4,1%); mobilă și părțile ei (3,4%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (2,2%); articole din minerale nemetalice (2,2%), vehicule rutiere (2,1%).
În ianuarie-noiembrie 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 6), s-au majorat exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 33,5 ori, datorită creșterii livrărilor (reexporturilor) în Ucraina, de 47,2 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 3,5 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 1,7 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (+25,5%), legume și fructe (+16,0%), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (+53,3%), hrană destinată animalelor (de 2,1 ori), articole din minerale nemetalice (+39,2%), îmbrăcăminte și accesorii (+7,3%), produse chimice organice (+39,9%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 2,8 ori), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+2,5%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+16,4%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (de 1,8 ori), produse chimice anorganice (de 5,9 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+46,1%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 3,8ori), produse lactate și ouă de păsări (+43,1%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+30,2%), materiale plastice prelucrate (de 2,1 ori), încălțăminte (+9,0%), influențând creșterea pe total exporturi cu 42,4%.
Totodată, s-au redus exporturile de produse medicinale și farmaceutice (-45,4%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-33,2%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-6,9%), mobilă și părțile ei (-7,1%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-19,4%), carne și preparate din carne (-40,7%), articole prelucrate din metal (-5,0%), animale vii (-26,3%), tutun brut și prelucrat (-15,2%), fier și oțel (-14,7%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 3,6%.
Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2022 au constituit 859,1 milioane dolari SUA, cu 14,4% mai mult, față de luna octombrie 2022 și cu 22,5% mai mult, comparativ cu luna noiembrie 2021 (Figurile 7 și 8).