Pompierii nu vor reuși să stingă incendiul de vegetație din California în luna august

  • 08 August 2018 16:14
Pompierii nu vor reuși să stingă incendiul de vegetație din California în luna august

Incendiul de vegetație din Mendocino, cel mai mare din istoria statului american California, nu va putea fi stins decât la începutul lunii septembrie, preconizează reprezentanții Departamentului de Pompieri din California, relatează Reuters.

Operațiunea pompierilor este îngreunată de vremea caniculară, vegetația uscată și vântul puternic de pe teritoriul statului din vestul Statelor Unite.

Reprezentanții pompierilor au anunțat săptămâna trecută că speră să stingă incendiul până la mijlocul lunii august, dar au prelungit marți termenul pentru începutul lunii septembrie.

Autoritățile din California se confruntă cu opt incendii de vegetație, cel mai important fiind cel din zona Mendocino.

Incendiul din Pădurea Mendocino s-a format din două incendii de vegetație distincte, care au fuzionat și au cuprins peste 1.100 de kilometri pătrați în nordul Californiei. Acesta afectează zone aflate la aproximativ 90 de kilometri nord de San Francisco.

Incendiul a ars cel puțin 75 de case și a provocat evacuarea a zeci de mii de persoane, fiind declarat de președintele american Donald Trump drept „un dezastru major”.

Peste 14.000 de pompieri sunt implicați în operațiunile de stingere a incendiilor de pe teritoriul statului California.

Incendiul din orașul Carr, care a izbucnit în data de 23 iulie și a distrus peste 670 de kilometri pătrați la aproximativ 240 de kilometri nord de Sacramento, este stins în proporție de 47%. În urma acestui incendiu și-au pierdut viața cel puțin șapte persoane.

Sursa: Mediafax

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
17,18
Cer senin
Umiditate:43 %
Vint:5,66 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău