Pomo-LEX cere organizarea unor dezbateri publice largi privind proiectul de lege care va interzice candidarea la alegeri a fruntașilor Partidului Șor

  • 16 Iulie 2023 14:12
Pomo-LEX cere organizarea unor dezbateri publice largi privind proiectul de lege care va interzice candidarea la alegeri a fruntașilor Partidului Șor

Promo-LEX reiterează necesitatea respectării principiului proporționalității la stabilirea categoriilor de persoane cărora le-ar putea fi aplicată restricția de a candida la alegeri conform noului proiect de modificare a Codului Electoral. Asociația solicită, în continuare, organizarea unor dezbateri publice largi pe acest subiect, consultarea Comisiei de la Veneția și amintește, din nou, că modificarea legislației electorale înainte de alegeri nu este recomandată.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Asociației notează că ședințele plenare din 13-14 iulie au fost marcate de lipsa în corpore a opoziției parlamentare ceea ce, în opinia membrilor Promo-LEX, „afectează procesul legislativ și nu asigură o dezbatere autentică a subiectelor examinate”. 

Asociația Promo-LEX a recomandat deputaților să consulte „pe larg” proiectul cu partidele politice și actorii interesați, inclusiv cu Comisia de la Veneția și înainte ca documentul să fie examinat în Parlament, în prima lectură. 

Amintim că Parlamentul a votat vineri, 14 iulie, în primă lectură proiectul de modificare a Codului Electoral care interzice liderilor și fruntașilor partidelor declarate neconstituționale să participe la alegeri timp de trei ani de la scoaterea formațiunilor lor în afara legii.

Președinta Comisiei Juridice a Parlamentului Olesea Stamate a declarat că săptămâna viitoare vor avea loc primele consultări publice pe marginea acestui proiect. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Arhivă Radio Chișinău