Polonia se confruntă cu o ''explozie'' de cazuri COVID-19

  • 20 Octombrie 2021 19:10
Polonia se confruntă cu o ''explozie'' de cazuri COVID-19

Ministrul polonez al sănătății a avertizat miercuri asupra unei ''explozii deosebite'' de cazuri de coronavirus în țara central-europeană, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Numărul noilor infectări înregistrate în decurs de 24 de ore a crescut cu 100% miercuri, comparativ cu săptămâna precedentă, iar marți creșterea era de 85% față de săptămâna trecută, a spus Adam Nedzielski.

"Dacă această situație continuă, va arunca în aer toate previziunile noastre de până acum", a adăugat ministrul.

Cifrele făcute publice miercuri de Ministerul Sănătății de la Varșovia arată 5.559 de cazuri nou înregistrate în decurs de 24 de ore și 75 de persoane decedate în legătură cu noul coronavirus în același interval. Polonia are o populație de circa 38 de milioane.

Ministrul sănătății a menționat că o treime din noile cazuri au fost înregistrate în regiunile Lublin și Podlaskie, din estul și sud-estul Poloniei și a atribuit creșterea faptului că respectivele regiuni au fost mai puțin afectate de valurile anterioare ale pandemiei.

"Vom vrea să observăm dacă această tendință continuă câteva zile la rând și poate va trebui să luăm măsuri drastice", a notat ministrul sănătății, asigurând totodată că în prezent în cadrul guvernului nu se discută impunerea unui nou lockdown.

Întrebat la ce se referă cu "măsuri drastice", Niedzelski a explicat că va fi vorba de aplicarea mai strictă a regulilor existente referitor la purtarea de măști sanitare și distanțarea socială.

Potrivit informațiilor Reuters și disponibile pe Internet, în Polonia au fost administrate până în prezent peste 38 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus, ceea ce ar fi suficient pentru vaccinarea cu două doze a peste jumătate din populația totală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău