Polonia a cerut un miliard de euro de la UE pentru a putea crește tranzitul cerealelor din Ucraina

  • 09 August 2023 13:24
Polonia a cerut un miliard de euro de la UE pentru a putea crește tranzitul cerealelor din Ucraina

Polonia vrea ca Uniunea Europeană să ajute la creșterea capacităților portuare de la Marea Baltică, în ideea de a putea exporta cantități mai mari de cereale din Ucraina, dar în același timp insistă că va menține un embargou privind vânzarea cerealelor din Ucraina pe piața internă, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit ministrului polonez al Agriculturii, Robert Telus, exporturile de cereale ucrainene prin porturile poloneze au urcat la 260.000 de tone în luna iunie.

Este vorba despre o cantitate de două ori mai mare decât cea înregistrată la începutul anului și cel mai probabil va continua să crească, în condițiile în care ieșirea Rusiei din acordul internațional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră forțează Ucraina să caute rute alternative.

Săptămâna trecută, agenția de presă PAP a dezvăluit că autoritățile poloneze au prezentat Comisiei Europene o estimare de cost, în valoare de un miliard de euro, pentru investițiile necesare a fi făcute în infrastructură astfel încât Varșovia să poată majora tranzitul de cereale și alte produse agro-alimentare ucrainene via granița dintre Polonia și Ucraina.

Membrii estici ai UE, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, cu aprobarea Bruxelles-ului, și-au închis piețele pentru grâul, porumbul, rapița și floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie, în încercarea de a-și proteja propriile sectoare agricole.

Măsurile au fost în vigoare, inițial, până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricțiile până pe data 15 septembrie.

Săptămâna trecută, vicepremierul Jaroslaw Kaczynski a declarat că în cazul în care interdicția susținută de UE nu va fi prelungită, Polonia o va continua în mod independent

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:5,66 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
19
Wed
13
Thu
9
Arhivă Radio Chișinău