Polițiștii îi îndeamnă pe șoferi să circule cu atenție din cauza carosabilului umed
-
25 Octombrie 2023 13:34
Oamenii legii au îndemnat șoferii să circule cu atenție din cauza carosabilului umed, transmite MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Natalia Golovco, a menționat că pentru prevenirea situațiilor de risc, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față, scrie sursa citată.
„Șoferii trebuie să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic. De asemenea, în cazul unei defecțiuni, triunghiurile de presemnalizare necesită a fi amplasate la o distanță mult mai mare. La fel, cea mai periculoasă manevră în condițiile unui carosabil umed este depășirea. Totodată, conducătorii auto sunt îndemnați să nu utilizeze telefonul în timp ce conduc”, a spus Natalia Golovco.
De asemenea, oamenii legii au îndemnat pietonii ca înainte de a traversa strada să se asigure că au fost observați de către șoferi, întrucât pe timp de ploaie riscul de a nu fi văzut este mult mai mare, în special seara.