Varșovia se întoarce

Desmond Dinan, profesor de politici publice la Școala Schar pentru Polică și Governare din cadrul Universității George Mason din SUA, spune că „apariția Poloniei ca centru de putere al UE se datorează parțial dispariției pilonului tradițional franco-german și importanței crescânde a țărilor din prima linie, în urma invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina”. De asemenea, se datorează în mare măsură schimbării guvernului în 2023 și revenirii lui Donald Tusk în funcția de prim-ministru.

De exemplu, luna trecută – la doar o zi după reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe al UE – ministrul de externe Radosław Sikorski a fost gazda omologilor săi din cele mai mari cinci state membre ale blocului comunitar și din Regatul Unit, cu scopul de a obține sprijin pentru Ucraina în rândul celor mai puternice țări europene din punct de vedere militar. O săptămână mai târziu, Tusk s-a alăturat unui summit al celor opt lideri nordico-baltici, care a avut ca rezultat o declarație comună privind cooperarea în domeniul securității și un nou parteneriat strategic cu Suedia.

În mod clar, steaua Poloniei, ascendentă în est, luminează perspectivele UE într-un moment altfel amenințător, scrie Politico.

După ce a lucrat la Washington în urmă cu 20 de ani, Sikorski se poate baza pe numeroasele sale contacte pentru a încerca să tempereze cele mai rele instincte ale administrației Trump 2.0. Sikorski era un eurosceptic pe atunci, deși avea o formă mai blândă decât tulpina virulentă care prevalează astăzi. El a luat în derâdere Strategia de la Lisabona și a ironizat tratatul de instituire a unei Constituții europene în timpul procesului de ratificare. Ridiculizând volumul mare al acesteia din urmă, era cunoscut pentru faptul că scotea din buzunarul jachetei o copie a Constituției SUA, ca și cum ar fi scos un iepure din pălărie. Publicul american îl adora.

Dar, după cum sugerează traiectoria sa mai recentă, de la un eurosceptic moderat la un pilon al establishmentului UE, Sikorski este un om care se schimbă – un lucru care ar putea, de asemenea, să contribuie la îndrăgirea sa de către Trump și echipa sa, care sunt oportuniști politici prin excelență. Deși Sikorski a luptat fără succes pentru a deveni candidatul partidului său la următoarele alegeri prezidențiale din Polonia, este de netăgăduit că arată ca atare. Și numai acest lucru este suficient pentru a face o impresie bună viitorului președinte american.

Noua Stângă

Eleanor Janega este istoric și analist, specializată în propagandă, apocalipsă, mediul urban, sexualitate și imperialism în perioada medievală târzie și modernă timpurie. Este coprezentatoare a podcastului de succes „Gone Medieval”:

„A fost un an dificil pentru alegătorii de stânga. Atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, partidele care anterior erau de centru-stânga au început să excludă activiștii de stânga și să își îndepărteze baza electorală tradițională: Partidul Laburist a desfășurat o campanie foarte mediatizată pentru a alunga extrema stângă din partid și se laudă în prezent cu planuri de întărire a frontierelor Regatului Unit – în prezent, are o rată netă de aprobare de 38 la sută.

În SUA, democrații au făcut campanie și au promis posturi în cabinet republicanilor „niciodată-Trump” mai mult decât au vorbit despre probleme legate de inegalitatea bogăției. Și, în ambele cazuri, neavând cu cine să voteze, alegătorii de stânga au rămas acasă.

Între timp, în Franța, am văzut posibilitatea ca o coaliție largă de stânga să câștige alegerile și să blocheze impulsurile extremei drepte, dar a fost împiedicată apoi de refuzul președintelui francez Emmanuel Macron de a numi un prim-ministru din acest grup, alegându-l în schimb pe Michel Barnier, un om de dreapta care a pledat pentru (surpriză!) controale mai stricte asupra imigrației non-europene. (Barnier a fost ulterior dat jos de liderul extremei drepte din Franța, Marine Le Pen).

Așadar, în condițiile în care partidele tradiționale semnalează o indiferență totală față de interesele stângii, cu riscul de a-și dezamăgi și îndepărta alegătorii, încotro se pot îndrepta cei care doresc o lume mai corectă și mai echitabilă pentru a găsi speranță și putere în 2025?

Un guvern de urmărit este cel din Mexic, unde președinta Claudia Sheinbaum are în prezent o rată de aprobare excepțională de 70% după primele 30 de zile în funcție. Este demn de remarcat faptul că cei intervievați au indicat drept motive ale aprobării pozițiile sale privind drepturile femeilor și continuarea programelor de asistență socială, ceea ce arată că persoana obișnuită răspunde destul de pozitiv la mesaje pline de speranță și sprijin financiar.

De asemenea, prezintă interes piloni de stânga precum senatorul american Bernie Sanders, care a recunoscut, în declarația sa postelectorală, problema de a oferi alegătorilor puțin mai mult decât o continuare a statu quo-ului. Sanders a întrebat dacă democrații „au vreo idee despre cum pot înfrunta oligarhia tot mai puternică, care deține atât de multă putere economică și politică”. Ar putea însemna acest lucru începutul unui nou proiect, care să evidențieze un angajament față de pozițiile populare pentru oamenii muncii? Stânga poate spera.

Un alt punct de speranță este ecologia mediatică înfloritoare a stângii. Există mult mai multe voci și publicații de stânga disponibile acum decât în 2016, care oferă analize incisive și oportunități de colaborare”.

Cei mai buni prieteni ai lui Trump

Mike Duncan este un podcaster și autor de istorie politică, cunoscut mai ales pentru podcasturile premiate „History of Rome” (Istoria Romei, 2007-2012) și „Revolutions” (Revoluțiile).

„Printre cei mai mari beneficiari ai rezultatelor electorale din SUA vor fi bogătașii din Silicon Valley care dețin rețelele noastre globale de comunicare.

Elon Musk a cumpărat ceea ce a fost odată Twitter, i-a manipulat algoritmii și, ca urmare, își poate asuma o parte din meritul de a fi contribuit la alegerea lui Trump. Alții, precum Peter Thiel și Marc Andreessen, și-au folosit miliardele pentru a finanța rețele de agitație propagandistică de dreapta. Aceștia vor fi acum și mai împuterniciți să promoveze o agendă fals libertariană orientată spre desființarea reglementărilor la nivel de stat și pentru a se asigura că întreprinderile lor pot face ce vor, când vor, fără supraveghere.

Scopul lor fundamental este creșterea averii personale, dar în urmărirea acestui obiectiv vor deforma discursul global pentru a reflecta propriile viziuni asupra lumii, în timp ce se confruntă cu foarte puține împotriviri din partea puterilor politice de la Washington.

Între timp, una dintre cele mai mari probleme politice din ultimul deceniu a fost migrația globală, iar Trump a spus foarte clar că nu va împiedica doar intrarea noilor imigranți în SUA, ci va și expulza milioane de oameni care se află deja pe teritoriul american. Pentru a-și atinge acest obiectiv, el va apela la fanaticul anti-imigranți Stephen Miller – arhitectul celor mai crude politici de frontieră ale lui Trump în timpul primului său mandat. Miller se va asocia cu noul țar al frontierelor, Tom Homan, promițând să adune și să deporteze milioane de rezidenți de lungă durată, indiferent de costul uman sau financiar. Chiar dacă agenda internă a lui Trump este blocată pe alte fronturi, Miller și Homan vor avea mână liberă să aplice cele mai brutale politici imaginabile.

În cele din urmă, pe scena globală, victoria lui Trump va conferi, de asemenea, putere masivă celor doi lideri implicați în prezent în conflicte militare. Președintele rus Vladimir Putin se va bucura de întoarcerea sa la Casa Albă. Așteptați-vă ca Trump să reducă asistența acordată Ucrainei și să adopte concepția lui Putin cu privire la război: că aceasta este o consecință rezonabilă a interesului național al Rusiei. Într-un conflict care a cunoscut suișuri și coborâșuri, anul 2025 ar putea marca foarte ușor un punct de cotitură decisiv în favoarea lui Putin.

Celălalt lider împuternicit de victoria lui Trump este prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Președintele american Joe Biden a făcut foarte puțin pentru a opri atacul genocidar al Israelului asupra Gazei, dar cu Trump la Casa Albă, Netanyahu se va simți acum liber să ducă conflictul la concluzia sa logică: curățarea Gazei de toți palestinienii și anexarea teritoriului”.

Instituțiile de învățământ superior

Caterina Froio este profesor asociat de științe politice la Sciences Po. Cercetarea sa este specializată în politica de extremă dreaptă, iliberalism, media digitale și participarea politică.

„Departe de a fi turnuri de fildeș izolate, instituțiile academice se transformă în catalizatori puternici pentru schimbarea socială. În 2025, universitățile vor ocupa un loc central în conflictele politice – atât modelând, cât și fiind modelate de transformări societale mai ample.

În prezent, mișcările studențești creează conexiuni transnaționale pentru a coordona luptele sociale sub regimuri tot mai autoritare. Printre cauzele lor se numără combaterea schimbărilor climatice și drepturile reproductive, civile și ale omului. Documentarea încălcărilor drepturilor omului, în special în regiuni precum Gaza, a atras atenția la nivel mondial, ajungând până la Curtea Penală Internațională.

Cu toate acestea, această mișcare se confruntă cu reacții adverse semnificative. Campaniile extremei drepte vizează în mod sistematic universitățile, încercând să delegitimeze cercetarea care contestă realitățile istorice și contemporane incomode. Domenii precum știința climei, studiile de gen, teoria rasială critică și etica tehnologică sunt deosebit de vulnerabile. Rezistența și supraviețuirea cercetătorilor din aceste domenii vor fi esențiale.

Cercetarea în domeniul climei, de exemplu, se află în prima linie a contestării narațiunilor politice și corporatiste care prioritizează interesele economice pe termen scurt în detrimentul supraviețuirii planetei. Cercetătorii și studenții nu se limitează la documentarea degradării mediului, ci dezvoltă soluții inovatoare pentru dezvoltarea durabilă și adaptarea la schimbările climatice.

Cercetarea în domeniul IA (inteligența artificială), între timp, a apărut ca un domeniu esențial în care universitățile examinează provocările morale și practice profunde ale dezvoltării tehnologice. Cercetătorii creează cadre pentru o inovare responsabilă care acordă prioritate drepturilor omului, confidențialității și accesului echitabil – adesea în opoziție directă cu actori privați puternici precum Elon Musk.

Acest lucru pune conducerea universităților în fața unei dileme morale fără precedent. Administratorii nu mai pot rămâne neutri în escaladarea „războaielor culturale” între valori societale concurente. Iar deciziile lor – de a proteja libertatea academică și de a sprijini cercetătorii vulnerabili sau de a capitula – vor avea implicații profunde pentru stabilitatea democratică.

Pe măsură ce centrele de putere globale se recalibrează și tendințele autoritare reapar, universitățile oferă o contrapondere esențială la erodarea democrației. Acestea sunt spații în care ne imaginăm alternative de viitor, analizăm nedreptățile sistemice și conceptualizăm rezistența colectivă. Transformarea este fundamentală: universitățile nu mai sunt doar instituții de învățământ, ci actori esențiali în lupta globală pentru justiție socială, opunându-se structurilor de putere existente și oferind perspective critice care contestă narațiunile dominante”.