Politica bugetar-fiscală 2016 examinată în prima lectură
-
01 Aprilie 2016 17:57
Parlamentul a examinat vineri, 1 aprilie, în prima lectură proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016.
Ca și în anii precedenți, documentul vine cu noi scumpiri, legate în particular de majorarea accizelor pentru țigări, alcool și carburanți, dar și un preț mai mare pentru vinietă. De asemenea, proiectul prevede, în premieră, introducerea unui impozit pe avere, prevederi criticate de opoziția parlamentară.
Potrivit proiectului politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016, acciza pentru 1.000 de țigări va fi în acest an 220 de lei, cu 20 de lei mai mult decât este în prezent. A doua componentă a acestei taxe, ce vizează valoarea de pe raft, va scădea de la 18 la 17 procente. Documentul prevede și majorarea accizelor pentru băuturile alcoolice. Astfel, acciza pentru bere va crește cu 23 de bani pentru un litru, iar pentru votcă se va majora cu peste opt lei. În cazul vinurilor, acciza va crește cu aproximativ un leu și 20 de bani.
O altă majorare vizează carburanții. Pentru o tonă de benzină, acciza va crește cu peste 400 de lei, iar în cazul motorinei – cu aproape 180 de lei. De asemenea, va fi majorată acciza pentru gazul lichefiat – cu peste 260 de lei pentru o tonă.
Se va scumpi și vinieta pentru proprietarii mașinilor înmatriculate în străinătate. Astfel, taxa pentru o lună va crește de la 14 la 30 de euro, iar pentru jumătate de an de la 50 la 180 de euro. Din 2017 urmează a fi introdus impozitul pentru vehiculele înregistrate în Moldova și va fi stabilită în funcție de capacitatea motorului.
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru acest an mai prevede și introducerea impozitului pe avere. Taxa urmează să fie achitată de proprietarii imobilelor cu o suprafață totală mai mare de 120 de metri pătrați și a căror valoare cadastrală depășește suma de un milion și jumătate de lei. Cota impozitului va fi de 0,8 la sută din prețul locuinței.
Potrivit președintelui comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, noua politică bugetar fiscală corespunde prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, principalul scop al acesteia fiind majorarea încasărilor la buget.
De asemenea, cota impozitului funciar pentru terenurile cu destinație agricolă urmează să se majoreze cu 15 la sută. Proiectul mai acordă Inspectoratului Fiscal de Stat dreptul să aplice interdicții de a părăsi țara persoanelor fizice care au restanțe de cel puțin 5.000 de lei către bugetul public. Nu vor putea pleca peste hotare nici administratorii firmelor care sunt datoare statului cu cel puțin 100 de mii de lei.
Deputații din opoziție au criticat prevederile Politicii Bugetar Fiscale, menționând că aceasta va pune presiune pe agenții economici și populația și așa săracă. Aceștia au solicitat diminuarea sau chiar anularea unor taxe și accize, prevederi care urmează a fi examinate în lectura a doua.