Poliția oferă detalii despre copilul din Hâncești, găsit decedat, după două zile de căutări
-
28 Mai 2020 14:22
Potrivit unui comunicat al poliției, băiețelul a fost găst decedat în toaleta din curte.
„În urma examinării curții casei, cu implicarea laboratorului criminalistic, în veceul din curtea gospodăriei a fost depistat cadavrul copilului.”
La moment oamenii legii întreprind toate măsurile de investigație pentru stabilirea cauzei decesului și a circumstanțelor, se spune în comunicat.
Poliția a fost alertată, la 26 mai, de mama copilului.
Înainte de dispariție, copilul era acasă cu doi frați, iar părinții erau la serviciu.
Poliția de la Hâncești anunța anterior că a verificat subsolurile, fântânile și o pădure în apropierea căreia este situată casa familiei copilului.
Acesta a fost căutat timp de două zile inclusiv cu drone și câini special antrenați, fiind implicați în acțiunile de căutare peste 100 de angajați ai MAI și ai poliției de frontieră.
De asemenea, la căutări au participat carabinieri și salvatori, dar și voluntari din asociațiile de vânători și automobiliști.