Poliția din Italia a arestat patru suspecți de implicare într-o rețea internațională de colectare de fonduri pentru ISIS
-
05 Iulie 2021 16:54
Poliția din Italia a declarat luni că, în urma unei investigații care a condus la depistarea unei rețele de finanțare a terorismului, a arestat patru bărbați, acuzați că au trimis fonduri unor persoane din Europa și Orientul Mijlociu care colectau bani în numele grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS), scrie Rador.
Cei patru sunt acuzați că au trimis în total 30.000 de euro, prin agenții de transfer bancar, din orașul italian Andria către 42 de colectori de fonduri pentru ISIS aflați în țări printre care se numără și Serbia, Germania, Turcia, Iordania, Thailanda și Rusia. Investigații suplimentare au relevat că persoanele care colectau fonduri au adunat peste un milion de euro din transferuri suspecte din alte surse, a precizat Luca Cioffi, colonel în cadrul poliției fiscale italiene.
Transferurile făcute de cei patru arestați luni includ și 5.000 de euro trimiși către doi ruși cu mai multe zile înainte de un atac asupra unei biserici din sudul Rusiei, atac soldat cu moartea a cinci femei. Anchetatorii italieni încearcă să depisteze și să localizeze sursa banilor.
"Cei arestați sunt șimeri și nu au venituri, deci investigațiile noastre continuă până la identificarea celor care le dau bani pe care ei să îi trimită în străinătate", a mai spus colonelul Cioffi.
Ancheta, condusă de procurorii antimafia din Bari, a început în 2017 în urma unei informații livrate de procurorii din Paris cu privire la două transferuri de câte 950 de euro între o mică agenție din sudul Italiei și un cetățeabn libanez, despre care autoritățile franceze cred că este colector de fonduri pentru luptătorii străini din Siria.