Doamnelor, domnilor, bună ziua și bun găsit în podcast-ul de astăzi. Discutăm cu analistul și expertul în politici publice și dezvoltare locală de la București, domnul Sorin Ioniță. Domnule Ioniță, bună ziua și bine ați venit la radio.

Bună ziua.

Ca de obicei, alături de mine este expertul IPRE Mihai Mogîldea. Bună ziua, Mihai.

Bună ziua.

Punctul 0 în discuțiile noastre este felul în care sunt organizate alegerile în diasporă, pornind de la exemplul României, care a reușit la scrutinul anterior să-și organizeze mult mai bine procesul electoral în afara țării, deși au mai fost unele deficiențe. Domnule Ioniță, cum credeți că a reușit România să își îmbunătățească acest proces de vot în diasporă, având în vedere experiențele anterioare mai puțin bune și protestele care au fost făcute de românii din diasporă din ziua faptului că nu au reușit să ajungă la urnele de vot, că au fost cozi prea mari, că au fost prea puține secții de vot.

Sunt două niveluri ale poveștii aici: cea oficială și cea neoficială. Pe cea oficială o știți, pentru s-au pus în practică anumite schimbări, în principal a contat foarte mult în alegerile prezidențiale din decembrie, ca s-a lungit perioada de vot în diasporă de trei zile, că s-au simplificat procedurile, că am avut sistemul SIMPV, adică tabletele cu care verifici buletinele de identitate care chiar au mers, inclusiv în străinătate. Asta este povestea oficială și este ușor să vezi cum s-au făcut schimbările. Povestea neoficială, dar mie mi se pare crucial de importantă, și lecția pentru Moldova este că nu e greu să organizez alegerile ca lumea, în țară și în străinătate, atunci când ai un guvern care nu mai este rău-intenționat, sau nu mai este în stare să saboteze ceea ce funcționarii publici din ambasade și Ministerul de Externe ar ști să facă, pentru că și în Moldova, vin rapoarte, vin evaluări, se cer secții, dar ele nu se dau. Ceea ce se întâmplă anul trecut în România, era ca la nivel înalt în Ministerul de Externe, pornind de la ministru, de la Corlățean, Meleșcanul, care erau cât pe ce să fie dați în judecată la un moment dat, sabotau acest proces.  De ce? Pentru că PSD-ul care a fost la putere majoritatea timpului după revoluție, nu are interes să se voteze foarte tare în diaspora. Știți că votul de acolo merge spre partidele de dreapta, e cam ca în Moldova. Aveau tot interesul politic să saboteze și asta au făcut. Și nu o făceau din lege, neapărat, ci o făceau din management, adică din proceduri administrative. Nu le dădea secțiile pe care le cereau, mutau secțiile aiurea pe unde nu erau români, îngrădeau votul, complicau procedurile, astfel încât să nu se poată vota foarte tare în ambasade. De asta era bulibășeală din anii trecuți. Ce a fost acum, e drept că tot PSD-ul era la putere când s-au organizat alegerile, dar guvernul era deja slăbit, era pe cale de a pica și efectiv nu a mai interferat. Că nu au mai vrut, că nu au mai putut, nu au mai interferat. Funcționarii din Externe cu care noi am vorbit și ambasadorii au organizat exact așa cum știau ei și asta cred că este lecția principala pentru Moldova. Dacă vrei și poți, nici nu trebuie să schimbi foarte tare legea. Bun, e bine să lași ceva mai mult timp de votat în diaspora și asta e o chestie de discutat în Moldova. Mulți au ridicat problema constituționalității, precum cetățeanul român în țară votează o zi, și ăla din diaspora, tot cetățean român, votează 3 zile – discriminare. Nu cred, nu cred că este o problemă de constituționalitate, doar o compensație a faptului că românul sau moldoveanul din Italia are de călătorit mai mult până la un punct de vot decât cel din țară. Deci, este un fel de compensație rezonabilă și s-a văzut că a funcționat. Până la urmă care este interesul nostru? Dincolo de disputa politică, nu e bine atunci când votează mai mulți cetățeni? Eu zic că e bine și nimeni nu poate să conteste asta, în principiu. Asta s-a făcut și s-a văzut că nu a costat nici cu mult mai mulți bani, nici nu a trebuit să inventezi vreo nouă idee, e-voting, Estonia, nu știu ce, să faci nave spațiale. E simplu. Funcționarii și ambasadorii Moldovei știu ce trebuie să facă. Lăsăți-i sa organizeze alegerile ca lumea. Dar e greu de pus în practică lecția.

Da, mai avem cred că până la e-vot și Estonia.

Nici nu trebuie să ne apucăm de e-vot.

De ce?

Nu știu, e una din lecțiile din Europa, din America, din toată lumea. Estonia, dacă să va uitați, e totuși o mare excepție. Și estonienii au multe dubii și au fost mereu pe muchie, au fost sub atac, și totdeauna putea să iasă ceva rău. Este, dacă vreți, un compromis între sistemul e-voting, că votează lumea online, sună foarte bine pe hârtie, dar de partea cealaltă, ai problema legitimității votului care în țările noastre, este una foarte importantă. Cetățenii noștri nu au încredere în autorități. În momentul în care încep să iasă niște rezultate, păi gândiți-va câte teorii conspiraționiste vor fi că cineva manipula softul. Ca să nu mai vorbim de faptul că este posibil ca sistemul să fie atacat din afară și nu e cazul să vă spun de cine, pentru că atacuri cibernetice sunt.  

Aș vrea să discutăm un pic despre votul prin corespondență sau prin poștă, care a fost introdus în România pentru alegerile prezidențiale. De fapt, el a fost aplicat și mai devreme, dar nu în cazul alegerilor prezidențiale. Și aș dori să va întreb dacă considerați că asta ar fi o alternativă pentru viitorul apropiat, mai ales că iată în România am avut 5% sau 40 000 de voturi prin corespondență, iar în contextul României și a Moldovei, cu 25-30% din populație plecată în afară țării, e nevoie să asigurăm o participare cât mai mare a diasporei. Deci, este votul prin corespondență o alternativă?

Nu e o alternativă, cred că este ceva necesar, dar nu suficient. E departe de a fi suficient. Uitați-vă la ce s-a întâmplat în România, în noiembrie la alegerile prezidențiale. În diasporă, au votat circa 900 de mii, deci aproape un milion, înainte în diasporă votau 300 sau 400 de mii în cele mai bune momente. Practic, s-a dublat participarea. Să zicem, au venit 400 de mii în plus, care nu veniseră niciodată la vot. Din acestea, doar 40 de mii au folosit votul prin corespondență, 10% din cei care au apărut în plus, au fost votul prin corespondență. El trebuie făcut. Este un sistem de vot clasic, prin poștă, este ceea ce practică țările Europene, Occidentale, America, Canada de mulți ani. Deci, acesta este sistemul clasic al lor pentru diaspora. Numai noi, aceștia mai săraci din est și cu diaspora mare, până și Turcia mai face secții adăugătoare, închiriază în Germania săli de sport, în rest toți, Italia sau Spania numai în ambasade votezi. Dacă ești italian în România, ori vii la ambasada la București, ori la consulat, dar atât. Nu ați văzut ca Italia sau Germania să închirieze spații, să facă secții speciale. Nu se întâmplă asta. În vest, e mai restrictiv decât facem noi și e de înțeles din motive istorice, politice, noi avem altă diaspora, altă sensibilitate și trebuie să lărgim participarea. Ei nu au preocupări de genul asta. Și atunci ei au două opțiuni în țări ca Franța, Germania și altele: ori vii acasă și votezi acolo unde ai domiciliul, dar și aici, în Marea Britanie te decade după 15 ani, pierzi dreptul de vot dacă nu te-ai întors, ori acolo unde ești tu plecat în străinătate, te duci la ambasada ta și votezi. Te duci pe cheltuiala ta, dacă țară e mare te duci și o mie de kilometri. Aceste țări au avut întotdeauna votul prin poștă, care e un vot clasic, nu este simplu de organizat. Discutam zilele trecute cu cei de la autoritatea electorală românească, au apărau o grămadă de probleme de management, de care nici nu te-ai gândi. Deci cum faci: sunt 2 plicuri trimise din România, pus unul în altul. În Danemarca, poșta daneză, am auzit că acolo cutiile sunt mici și scrisorile le-au îngrămădit până la refuz și s-au rupt plicurile, iar dacă plicurile sunt deteriorate, nu mai ai voie să votezi cu ele. Deci, tot felul de probleme practice, dar ele se pot rezolva în timp. Dar eu sunt convins că autoritatea electorală, funcționarii sunt bine intenționați, învață.  Într-un ciclu sau două electorale ei reglementează problemele, numai să fie lăsați în pace de politic. În Moldova, trebuie de introdus, dar nu vă așteptați să rezolve problema. În diasporă, aveți 30% din electorat, dar și aici e vorba de estimări, că nu știm cifra exactă.

Cred că avem mai mult pe alocuri decât 30%.

Eu aș zice că poate jumate de electorat e plecat la momentul votului și asta este o  problema uriașă pe care Franța și Germania nu o au. Acolo nu e cazul. De ce spun cazurile astea, comparația cu Vestul, pentru că sunt mulți politicieni rău-intenționați, și asta am văzut în România, care o să vină să va dea cu chestiile astea în cap. „Da de ce facem atâta vot în diasporă, de ce ne chinuim noi cu vot în diasporă, că uite, celelalte țări ... ”, și începe să îți dea exemple. Și noi trebuie să accentuăm,  „dar noi suntem altfel”. Diaspora Moldovei e mai mare, mai relevanță politic, sunt oamenii care au plecat de nevoie, nu sunt cei care au plecat expatriați care s-au dus să lucreze pe o platforma maritimă nu știu unde.

Majoritatea sunt intelectuali, sau poate mulți dintre ei, hai să zicem.

Sunt oameni cu preocupare pentru soarta țării lor, mă uit și la România, sunt oameni care au plecat și din motive politice câteodată, există și diaspora care a fugit de comunism, să nu îi uităm nici pe acei oameni. În țări că România, Ungaria, Bulgaria sunt cei care au plecat înainte de ’89. Sunt unele chestii sensibile politic și nu poți se le limitezi dreptul de vot. Și această situație în Moldova, că îi lăsăm să voteze cu acte expirate, ceea ce în Vest nu vei auzi, și poate părea o aberație. Da, dar avem motive pentru așa ceva aici. Și când o să vină președintele, sau nu știu, altcineva, să ne dea cu ele în cap „Hai să îngrădim dreptul de vot, să facem ca în Germania, că nu te lasă să votezi”. E adevărat că nu te lasă, dar nici nu au problemele noastre, nici nu au jumătate de votanți fugiți afară, la muncă, de nevoie că să își țină familiile, ceea ce țara nu poate să ofere. Deci, în condiții diferite trebuie să avem soluții diferite. Una din ele este votul prin corespondență, și trebuie început să se lucreze pe ele, și trebuie început din vreme, pentru că iți ia mai mult de 6 luni să îl pregătești. Trebuie de discutat și cu autoritatea electorală română, cred că sunt oameni foarte buni acolo care pot să spună toate detaliile astea, să facă un fel de to do list cu toate chestiile practice, cu focus pe țările mari. Deci, să nu uităm de Italia, Spania, Germania, unde avem noi oamenii. Lăsând de o parte și faptul că cetățenii moldoveni sunt amestecați și cu cei români, că au dublă cetățenii, și unii votează și așa și așa, și foarte bine că votează, și aveți diaspora în România, cum și noi avem diaspora în Moldova, deci avem toată această chestie încurcată, cum se va organiza votul în România? E interesant și asta.

Trebuie să urmărim acum cum se va desfășura votul acolo.

Măcar cu România, se poate să pilotezi sistemul de vot prin corespondență, să zicem că e mai ușor, că altfel vorbești cu Poștă Română, deși e vai de capul ei, că e companie de stat.

Apropo, spuneați despre faptul că în Republica Moldova s-a permis mai multe scrutine electorale să se voteze cu pașapoartele expirate, sau cu buletinele de identitate expirate. Anul trecut, au fost foarte multe discuții pe acest subiect, îi mai lasă să nu pe oameni să voteze cu buletinele expirate.

Orice discuție în contextul Moldovei și votului din diaspora nu va fi descărcată niciodată de motive politice, adică nu poți să ai o discuție pur tehnocrată. Totuși ea trebuie avută.

În cazul Moldovei, s-a încercat cumva remedierea acestei probleme prin oferirea unei autonomii mai lărgite Comisiei Electorale Centrale, au fost niște modificări în legislație, chiar în vara anului trecut, prin care înaintea alegerilor, de faptul, Comisia Electorală Centrală decide asupra numărului de secții de vot și asupra întregului proces de vot în diasporă, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Înainte de asta, pentru alegerile din februarie 2019, se întâmplă invers. CEC-ul dădea un aviz către Guvern și Ministerul Afacerilor Externe și ei decideau unde deschidem secții, câte deschidem și așa mai departe. Aș vrea să vă întreb, cum e în România, ce să întâmplă, cine decide și cum se decide asupra întregului proces de vot în diasporă, secțiilor care se deschid, numărului de zile în care se votează și alte proceduri care se aplică.

La mine în organizație, colegul meu  Septimiu Sârbu, care este liason cu autoritatea electorală, el știe toată bucătăria asta, ar zice, dar nu sunt sută la sută sigur, că Guvernul are decizia finală. La noi Ministerul de Externe decide ce, unde se deschide. Problema este următoarea: și în România și în Moldova, până la urmă discutăm o ficțiune. Că la dumneavoastră ați mutat răspunderea de la minister la Comisia Electorală, hai să fim serioși. Dacă ar fi o autoritate cu adevărat independentă și profesionistă nu am avea o problema. Dar noi știm că în Moldova așa ceva nu s-a întâmplă, din păcate, și că toți au fost sub papuc, și asta este marea problema. Ce facem? Ne jucăm de-a păpușele că mutăm răspunderea, asta e că justiția, adică o faci independența pe hârtie da nu ai reușit să îi faci independenți pe oamenii dinăuntru. Astfel, ei vor ascultă instrucțiuni pe telefon, asta e problema.

Actuala componentă a Comisei Electorale Centrale, care a fost votată în vara anului trecut, e puțin mai colorată, un pic mai echilibrată.

Da știu, și haideți să vedem cum va fi. E o premisa bună că ei decid acum. Hai să vedem, deschid mai multe secții, pentru că mie mi se pare că argumentul bugetar nu ține. Adică nu te costă atât de mult, chiar pentru o țară ca Moldova să deschizi nu 140, dar 240 de secții, nu te costă atât de mult. Se pot face aranjamente, dacă se începe acum, dar oricum trebuie să le faci prin Externe. Trebuie să dai multă libertate ambasadelor și consulatelor să negocieze aranjamente locale, cum s-a făcut la noi. Mai închiriezi un spațiu, mai faci nu știu ce, asta doar țară cu țară poți să o faci. Deci ambasadorul să facă niște negocieri, pentru că mai diferă și legile în diverse țări. Ce s-a făcut valoros la noi, a fost chestia asta cu perimetrul. Există legi care zic că la ora 21:00 se închid urnele, sau la cât se închid, mai prelungești două ore, dar acum câțiva ani, nici alea două ore nu au fost suficiente, și rămânea lumea pe afară și apăreau scandaluri, apărea jandarmeria, ați văzut ce să întâmplă prin Italia. Bun, ce poți să faci? Definești zona ambasadei ca perimetru. Vorbești din timp cu carabinierii, cu jandarmeria, cu ce mai au ei pe acolo, sau poliția, șeful local, spre seară, dacă vedem că fluxul este foarte mare de oameni, veniți cu niște gradene, veniți cu niște oameni să înconjoare coada de afară, nu mai intră nimeni în coadă că am pus gradenul, dar stăm cu aia până la ora trei dimineață, se încheie și zicem că în mod legal, asta s-a întâmplat și nu contestă nimeni așa ceva. Problema e alta, cui nu-i convine în țară, contesta la Curtea Constituțională că de ce au votat, orice se poate. Este o portiță de a contesta alegerile și acum mai depinde și de ce judecă și curtea constituțională, care știți că mari așteptări nu avem în Moldova, în special, și mai noi nici în România, că au început să apară decizii bizare.

Vreau să trecem un pic de la această discuție despre alegeri și să ne îndreptăm spre domeniul politic care nu este foarte departe de cel al alegerilor, ba chiar foarte strâns legat. Domnule Ioniță, voiam să vă întreb, la etapă actuală când la București și schimbări în domeniul politic, când în republica Moldova avem o conducere și un guvern declarat pro-rus, nu și dovedit prin fapte, că să îi spunem așa, cum vedeți dumneavoastră relațiile dintre Chișinău și București în prezent?

Sunt cam pe invers, pentru că în ambele țări se întâmplă schimbări de executiv, oarecum simultane, octombrie-noiembrie trecut, la dumneavoastră a plecat guvernul bun și a venit ăla prost, la noi s-a întâmplat exact invers. Simplific foarte mult lucrurile, mai ales în România simplific lucrurile, dar să zicem așa. E un mare contratimp în relația bilaterală, e un mare contratimp de management și e un mare contratimp în așteptări. Senzația e aceeași pe care o aveți și aici la Chișinău, că e destul de multă izolare diplomatică, atât a președintelui, bine, guvernul e al lui, deci ei formează un tot unitar care e destul de izolat, în Europa, clar, și aici nu trebuie să facem interpretări nuanțate, pentru că în ultimele luni au fost semnale explicite și de la ambasadorul UE și de la toată lumea care vorbește. Aproape că spun în față „Nu, nu avem încredere pe justiție, deci nu”. Mare schimbare este că s-a renunțat la mănuși și la București, ceea ce nu se întâmpla anterior. Chiar și când era Plahotniuc la butoane, existau nuanțări de la București. Bine, unii îl susțineau cu trup și suflet, alții nu, dar și cei care nu îl agreau și guvernul lui, nu îi spuneau pe față, în general se susținea Moldova, mai împingeam cazul de la Bruxelles. Acum s-a spus clar de la Ministerul de Externe că nu. Trebuie să fiți credibili și așa e o schimbare. Și nu e neapărat bine, dar așa stau lucrurile în momentul de față. Iar spre est, iarăși, nu se vede mare ajutor pentru Moldova, pentru că comunitatea lui Putin nu prea îți dă mare lucru, până la urmă. Ar avea de unde, dar nu știu dacă ar fi bine. Adică, gaz ieftin de exemplu. S-ar inversă un trend economic, care a avut totuși loc în ultimii ani, și anume reorientarea comerțului extern a Moldovei către Vest, ceea ce este o realitate, chiar și a Transnistriei, dar acolo este mult de spus, ce este sub statistici.

Da, dar o mare parte, 70%, din exporturile noastre se duc spre Uniunea Europeană. Cred că această cifra este grăitoare. Nu mai avem nevoie poate și de alte dovezi și explicații. Dar în același timp, am văzut că reprezentanții Uniunii Europene au venit la Chișinău și au spus că este foarte greu să mai faci lobby pentru o țară sau pentru un guvern în Parlamentul European și, spre exemplu să mai ceri bani pentru o țară, în contextul în care ea nu  mai face nimic pentru a-și recupera proprii bani care au fost furați. Și acesta este un adevăr, care iarăși ne îngrijorează pentru că nu știm unde vor ajunge relațiile noastre cu Uniunea Europeană, nu știm dacă vom mai avea acest suport financiar, și să zicem suport de discurs pe care l-am avut anterior din partea Uniunii Europene.

Tema principală de dialog este statul de drept, evident, și partea cu furtul miliardului, anchetarea lui, face parte din dosarul statului de drept cu Uniunea Europeană, și sunt sigur că e multă preocupare și asta e scos mereu în față. Cât a fost guvernul Filip, măcar cocheta mai bine cu lucrurile astea, păstra anumite aparențe, se mai puteau duce unii la Bruxelles, mai cumpărau influență, mai plantau câte un articol prin câte un ziar prin consultanțe, dar măcar unii te credeau. Unii care nu știu estul Europei puteau să te creadă, că totuși acest guvern încearcă, ceea ce nu era rău, să păstrezi niște aparențe și pe partea de aliniere de standarde, ei mai făceau anumite lucruri, puteai să arăți câte ceva.

Plus la asta, există și spaima venirii la putere a socialiștilor, și din cauza această primeau suport.

Între timp s-a materializat. S-a obișnuit lumea și cu chestia asta, te înveți cu răul, și până la urmă nu mai ai cu ce să îi sperii pe europeni, deși totdeauna se poate și mai rău. Sperietoare numărul 1 s-a dezumflat deoarece a apărut deja la guvernare, pe capitolele tehnice nu se face, comerțul asta extern cu UE merge înainte, da, pentru că îl fac agenții privați, exporturi, dar cele 70% includ și transporturi din Transnistria, care sunt exporturi industriale, care înglobează curent furat de la dumneavoastră, de la cei de pe malul drept, curent plătit care trece la datorie, deci acolo sunt niște scheme, inclusiv exporturile metalurgice de oțel se exportă în România, că e mai ieftin decât cel din China. Curentul trece drept comerț cu UE, dar de fapt nu știu dacă e ok ce se întâmplă, pentru că cine pierde? Pierde cetățeanul moldovean contribuabil de pe partea asta a Nistrului, pentru că va trebui să plătească această datorie neplătită care se acumulează, de exemplu gazul pentru Gazprom. Iar europenii, de multe ori, se uită la statistică aia „Uite ce frumos crește comerțul cu UE al R. Moldova”. Da, dar o parte e comerț sănătos, iar altă parte are probleme și e mai obscur, și ar trebui să vedem ce este acolo. Dar măcar asta merge în direcția bună. În rest, suntem în condiții de stagnare, pe statul de drept și pe independența justiției. Europenii vor să vadă chestia asta. Noroc că ii mai ține ocupați Polonia, Ungaria și scandalurile respective. Cumva, Republica Moldova are noroc că sunt băieți mai mari și mai serioși cu problemele mai grave.

Oamenii se întreabă cât va mai tolera Uniunea Europeană ce se întâmplă în republica Moldova.

Putem discuta, dar nu mi se pare întrebarea importantă, pentru că răspunsul cred că este ”foarte multă vreme”, pentru că sunt alte întrebări pe agenda europeană: bugetul, green deal, Ungaria, Polonia, mai apare câte o criză, avem virusul mai nou. Cine se uită la Moldova? Pe de o parte e bine, pentru că nu se renunță, pe de altă parte nici nu se presează destul, înafara celora care sunt aici și se ocupă pe loc de problemele date. Dar, nu este destulă presiune politică într-un fel, iar asta e rău pentru cetățeni, pentru că guvernanța Moldovei are nevoie de presiune Europeană că să facă ceva. Cred că nu în anul acesta, fiind an electoral în Moldova, deși Dodon va încerca să facă o campanie mai spre centru, cum a făcut Ceban în capitală. E suficient asta pentru Europa? Nici pe departe. Va face el progrese pe plan european? E o mare întrebare, nu știm, dar ar fi o mare transformare dacă ar reuși și să facă ceva, nu doar joc electoral.

Am văzut acum câteva săptămâni publicat un sondaj, în care cetățenii noștri au fost întrebați despre donatorii externi, care sunt cei mai importanți donatori externi din percepția lor, și evident, pe primul loc s-a clasat Uniunea Europeană (48%), Rusia (24%) și România (4%). Cu siguranță asta a atras mai multe critici, în special din partea celora care zic că populația este dezinformată. Considerați că cel puțin aici în Republica Moldova, România mai are de lucru la strategia de comunicare și promovarea activităților pe care le face?

Sondajul nu e total greșit, pentru că România este în UE și s-au gândit că România dă niște bani și prin UE, ceea ce nu e greșit. Din moment ce UE dă mulți bani la București, nouă ne rămâne ceva din buget că să ajutăm în afară. Fiecare țară europeană, e silită prin legea europeană, să aibă o strategie de asistență externă, bilaterală. Noi avem 3 țări țintă: Moldova, Georgia și Serbia. S-a făcut și o agenție ROAID care să gestioneze acești bani. Sunt proiecte, și bani se tot dau. Trebuia să se facă mai demult ceea ce s-a început a face acum de la schimbările de guverne și anume țintirea pe primarii, societate civilă, operatori economici și presă. Deci, să vii să faci acorduri bilaterale primărie-primărie și așa mai departe. Sper să se concretizeze, dar rămâne problema cu marea infrastructură, gazoductul, conexiunea de electricitate, dar trebuie să o ducem până la capăt. S-a întins și vina este împărțită. De la Iași încoace se lucrează, dar partea noastră de conductă, Bacău-Iași nu s-a putut realiza din cauza de lipsa de investiții, cauzând întârzieri. La fel cu cele electrice, probleme tehnice, mai este și problema Ucrainei. Companiile publice, atât de gaz cât și cele electrice vor să facă aceste conexiuni, dar nu au fost lăsați politic. Li s-au luat banii de investiții și le-au băgat în alte probleme.

Vorbeați despre politicile populiste care au fost făcute în România, inclusiv măriri de pensii și salarii, astfel de practici sunt populate și în Republica Moldova și în preajma scrutinului prezidențial cred că ar trebui să ne așteptăm la astfel de măsuri și o parte din bani cred că spre astfel de direcții se vor duce.

Veniturile sunt mici, pensiile sunt mici, populația o duce greu, tinerii pleacă, e un cerc vicios: pe măsură ce cresc problemele, scade posibilitatea de a le finanța pentru că pleacă populația de vârsta activă, și asta este o drama. La fel este și la noi, doar că magnitudinea este mai mică pentru că țara e mai mare, dar trend-ul este același. La noi problema abia apare, pentru că guvernul a lăsat drept moștenire o pensie destul de generoasă de 40% care intră în vigoare în septembrie, care va ruina bugetul. Deja s-au găsit probleme, s-a găsit că deficitul este 4,6% și nu 3% cum se zicea înainte. Dacă legea intră în vigoare și nu este oprită, ajunge la 6% și ceva, de unde 3% este limita Europeană, care se admite în timp de criză. România ar trebui să fie pe buget echilibrat, că Bulgaria sau alte țări, care merge pe ideea că se cheltuie cât se încasează. Noi ne împrumutăm că să achităm pensii și nu pentru proiecte de investiții și infrastructură. E destul de dramatic cu bugetul și pare a fi scenariul grecesc, doar că este la vedere.

La ce va așteptați în perioada ce vine?

La o nouă bătălie politică. Este clar că cei din actuală opoziție, PSD, domnul Ponta cu frații de pe aici, nu au interes să meargă în anticipate pentru că își pierd locurile din Parlament și atunci vor bloca această inițiativa prin non-acțiune parlamentară.  Mai nou, a apărut un nivel nou de complicație, care este coronavirusul. Evident, opoziția va învinui guvernul, indiferent de ce se întâmpla, pentru că încearcă să îi erodeze din capitală și invers. Posibil această va eroda politică și în alte țări, dar încă nu știm, este destul de nou. Vedem că în Italia se poartă destul de responsabil, este dificil, dar politic nu văd mari schimbări sau ca opoziția să dea foarte mult din picioare.

Poate acolo oamenii sunt mai responsabili și își dau seama că este o chestie serioasă de sănătate și că nu faci jocuri politice.

Diferența nu cred că e la nivel de individual, dar este consensul de „așa nu se face”, și probabil și teamă de electorat. Nu știu cum iese, poate fi că jocul de-a isteria să fie considerat iresponsabil de către electorat sau invers. Oricum, va fi un joc mediatic și ne rămâne doar să așteptăm să vedem cum se descurcă sistemul sanitar. Dacă este ca unele spaime care au mai fost, o să treacă peste 6 luni și nici nu ne vom mai aminti. Sperăm că va fi anume așa. Noi avem și alegeri locale în iunie și acelea vor avea loc, nu mai există problema anticipatelor. Bucureștiul va domina mediatic, vizibil și politic. Soarta lui va influența și alegerile naționale. Dacă dreapta câștigă, se menține trendul actual, dacă Gabriela Firea își păstrează mandatul, va fi un punct de inflexiune și PSD-ul câștigă din nou viteză. Cam astea sunt prognozele și bătălia este foarte încinsă, iar o coaliție este puțin probabilă.

Avem și noi problema segmentării celor de dreapta, ce derutează alegătorii.

Știu, că am fost și eu în timpul alegerilor trecute. Cred că în București situația este mai bună, că oamenii de pe dreapta chiar sunt de calitate, oricare dintre ei ar fi bun.

Cât de dispuși ar fi acești candidați să cedeze în favoarea altora?

Nu trebuie să cedeze foarte mult și asta le tot spunem. Bucureștiul are 7 primari foarte puternici, pe sectoare, iar primăria generală este un intermediar cu guvernul, o funcție foarte politică și vizibilă, dar sunt oficii mult mai importante, are loc delegare de responsabilitate pe urbanism, infrastructură etc. Acolo, se pot negocia funcții, să aibă toți loc la masă și trebuie să o facă. Pentru PNL este dificil, sunt un partid mare și pare ca o cedare dacă fac concesii cu ăștia mai mici, dar trebuie să o facă. În alegerile locale nu votează studenții care nu sunt rezidenți în oraș și asta înseamnă că nu vom vedea ce a fost la prezidențiale, pentru că nu au drept de vot la locale. Dar tot cred că PSD-ul nu are șanse la București, deși sunt resurse imense investite. A încercat să introducă o taxa verde, de limitare a mașinilor vechi prin centru care intrase în vigoare deja. Apoi s-a făcut o „consultare” pe Facebook, unde 90% au zis că nu au nevoie de așa lege și s-a renunțat la ea, că cetățenii sunt împotriva. S-a găsit un pretext să se renunțe, din motive electorale, evident, pentru că urma amendarea cetățenilor în pragul alegerilor, deși cred că era unică ei idee bună din toți patru ani de mandat, dacă mă întrebați pe mine, ceea ce e foarte ilustrativ. Ideea este bună, dar a fost greșit formulată din punct de vedere tehnic. Trebuie de limitat mașinile vechi. S-a încercat și în trecut să limităm importul de mașini de mâna a două, deși era împotriva legislației europene. Ne-am tot judecat cu UE și a trebuit să renunțăm la ea. Acela era momentul, acum 2, 3 ani, să pui o taxa adevărată verde, dar nu au vrut să o pună din motive populiste. Ca la marile lucrări, că să schimbi canalizarea trebuie să sapi tot orașul câțiva ani, toată lumea te înjură că ții șantiere, dar tot rezolvi pentru cetățeni. Altfel nu ai cum. Dar de asta trebuie să fii lider, să explici de ce este nevoie de anumite acțiuni. La fel trebuie de făcut și cu problema de trafic în București. Cred că un viceprimar pe probleme de mobilitate urbană ar fi necesar. Să incluzi pietonale, iste pentru biciclete, transport alternativ, preluarea metroului și altele. Suntem singura capitală din UE la care metroul ține de Ministerul Transporturilor, de Guvern. Nu avem un sistem unic de cartele sau tichete săptămânale, cu muzee și altele, cum vedem în UE. Astfel de chestii nu le face un Minister, ci o primărie. Sigur că metroul este foarte scump, sunt necesare granturi mari, dar așa s-a făcut în toate capitalele, în Budapest de exemplu. Din păcate, nu există interes. Să nu dispere moldovenii prea mult că și în România se fac gafe.

Rămâne să vedem cum se vor descurca România și Republica Moldava la următoarele scrutine și dacă reușim și noi să învățam niște lecții de peste Prut.