Ploaie de stele căzătoare în noaptea de joi spre vineri. Meteorii provin din coada cometei Halley

  • 06 Mai 2021 12:58
Ploaie de stele căzătoare în noaptea de joi spre vineri. Meteorii provin din coada cometei Halley

O ploaie de stele căzătoare va putea fi observată în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride. Meteorii provin din coada cometei Halley.

Coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Adrian Șonka, a declarat că pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special, cu atât mai mult cu cât nu poate fi anticipat locul exact în care aceștia vor fi vizibili.

„Dacă pui telescopul, acesta mărește și nu te ajută cu nimic să vezi o parte mai mică de cer. În privința orelor, nu există o oră fixă la care se produce, pentru că maximul unui curent de meteori durează ore întregi, poate și zile, drept pentru care, chiar dacă maximul a fost undeva când era dimineață la noi, se poate se vedea și în următoarea seară. Orele nu sunt așa de importante. Ce este mai important: să privească oamenii cerul după miezul nopții, până la răsăritul Soarelui - măcar o oră, neîntrerupt - iar cel mai bine, mai spre dimineață, pentru că locul de unde vin meteorii, radiantul, se ridică după miezul nopții pe cer și e bine să fie deasupra orizontului, ca să se vadă meteorii”, a precizat Adrian Șonka, citat de Agerpres.

Potrivit lui Adrian Șonka, este de preferat ca observațiile să fie făcute în afara orașului, dar aceasta nu este o condiție obligatorie.

„E ceva clasic pentru fiecare curent de meteori: ieși afară undeva în afara orașului și te uiți măcar o oră cu ochiul liber pe cer, după miezul nopții. Meteorii, stelele acestea căzătoare, sunt foarte rapide și lasă dâre luminoase pe cer, e proprietatea lor specială aceasta. (...) Teoretic, sunt 40 pe oră. Practic, se văd jumătate și dacă stai în oraș vezi și mai puține: să vezi cinci-șase stele căzătoare într-o oră nu e destul de spectaculos. De aceea e mai bine să ieși în afara orașului, ca să vezi măcar 10-20 de stele căzătoare pe oră”, a precizat el.

Planetele Jupiter și Saturn vor fi vizibile

Curentul de meteori eta-Aquaride poate fi observat și în nopțile următoare, dar tot mai puțini vor fi vizibili.

„În noaptea anterioară și în noaptea asta (se atinge maximul, n.r.). Iar curentul este activ până mai încolo în luna aceasta, dar se văd din ce în mai puțini pe oră. Dar noaptea asta, practic, e la fel de bună ca și cea de dinainte. (...) Acestea sunt rămășite de la cometa Halley. Poate unii au văzut-o în 1986, Halley a trecut pe lângă Soare, s-a văzut de pe Pământ și o să mai treacă peste 76 de ani. E o cometă pe care am văzut-o și vedem și ce a lăsat ea pe orbită. De obicei, nu prea vezi cometa care produce stele căzătoare în cazul altor curenți, dar aici unii au văzut-o”, a menționat coordonatorul Observatorului Astronomic.

Șonka a mai precizat că spre dimineață vor putea fi observate și planetele Jupiter și Saturn.

„Dacă oamenii se uită după meteorii aceștia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineață răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E și Calea Lactee acolo, dacă privești înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineața sau după miezul nopții”, a adăugat el.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău