PLDM atenționează opinia publică asupra unui atac mediatic rusesc la adresa Republicii Moldova
-
16 Noiembrie 2017 15:42
Conducerea Partidului Liberal Democrat atenționează opinia publică asupra unui atac mediatic la adresa Republicii Moldova, purtat de către Federația Rusă și ghidat de către președintele Igor Dodon. Potrivit liberal-democraților, printr-un pretins film documentar – „Istoria Moldovei” se încearcă inocularea ideii unei lipse de identitate a populației majoritate și a oricărui drept de continuitate istorică pe teritoriul Moldovei.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele PLDM, Viorel Cibotaru, a spus că președintele Igor Dodon și-a consacrat primul an de mandat unui proiect cinematografic foarte dubios, astfel transformând instituția prezidențială într-o anexă a Kremlinului, care reflectă mai mult interesele statului rus decât pe cele ale cetățenilor Republicii Moldova.
Deputatul Tudor Deliu, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, a cerut șefului statului să facă publice datele despre proveniența banilor pentru reparația clădirii Președinției și a reședinței de la Condrița, să anunțe care sunt sursele fundației de binefacere patronate de soția sa, cât și sursa de finanțare a filmului „Istoria Moldovei”. Potrivit parlamentarului, atât timp cât sursa banilor este incertă, fenomenul capătă denumirea de abuz de putere, delapidare de fonduri și corupere pasivă.
„Poporul vrea să cunoască sursa documentarului care distorsionează istoria acestui neam, și se simte de departe izul de propaganda. Ce va urma? Urmează o a doua parte unde ne veți povesti că Transnistria trebuie să aibă propriul Guvern”, a remarcat Tudor Deliu, spunând că „păstrarea integrității” pe care o invocă Igor Dodon duce la dezbinare.
Ion Terguță, membru al Biroului Politic PLDM, a remarcat că filmul vrea să sugereze că pe teritoriul Republicii Moldova nu există o continuitate istorică. Periculos este faptul că filmul va fi distribuit copiilor în școli, după cum a spus și Igor Dodon. Este grav că Igor Dodon a folosit în calitate de autori ai filmului un fost consilier de imagine al pretinsului președinte și lider separatist Evgheni Șefciuk, precum și persoane implicate în producția filmului îndreptat împotriva României, făcut în aprilie 2009.
PLDM cere Serviciului de Informații și Securitate să stabilească sursa de finanțare a producției. Academiei de Științe i se solicită o expertiză a conținutului filmului, iar Ministerului Educației, Culturii și Cercetării – să întreprindă măsuri pentru ca respectivul produs mediatic să nu ajungă în școli în calitate de material didactic alternativ.