Platforma DA a protestat împotriva fărădelegilor de la CFM. Reacția directorului CFM

  • 14 Iunie 2021 14:31
Platforma DA a protestat împotriva fărădelegilor de la CFM. Reacția directorului CFM

Platforma DA a protestat în fața Guvernului, cerând lichidarea restanțelor salariale la Calea Ferată din Moldova și neadmiterea falimentării întreprinderii. De cealaltă parte, Oleg Tofilat, noul director al CFM, a promis că în două săptămâni vor fi plătite integral restanțele salariale pentru decembrie 2020, iar ulterior angajații întreprinderii vor primi câte o leafă în fiecare lună. Directorul de la CFM a dat asigurări ca în următoarele șase luni întreprinderea nu va falimenta, transmite IPN.

Alexandru Slusari, vicepreședinte al Platformei DA, a menționat că 25% din toate mărfurile care se importă/exportă în Republica Moldova se transportă prin Calea Ferată, care este o întreprindere cu mii de metri pătrați de construcții, terenuri, mii de angajați etc. Salariul mediu pe întreprindere este de 4300 lei, dar angajații nu-l primesc de 5-6 luni, deși continuă să lucreze.

„Calea ferată a servit drept „vacă de muls” pentru mai multe guvernări criminale, iar în perioada Plahotniuc schemele ilegale au fost aduse la perfecțiune. Dar, deși am făcut zeci de demersuri și a activat o comisie specială de anchetă, din 23 de dosare penale deschise de CNA, 20 deja au fost clasate. Acum s-au pornit niște percheziții, dar nicio persoană nu a fost reținută, pentru că justiția rămâne capturată. Ne aflăm la Guvern pentru că este vorba de o întreprindere de stat, o întreprindere strategică pentru care guvernul ar trebui să aibă un interes sporit, dar ea a fost transmisă în gestiunea APP, care este absolut dezinteresată în a soluționa criza”, a subliniat vicepreședintele Platformei DA.

Potrivit lui Alexandru Slusari, premierul interimar „are o abordare anti-statală, declarând cu privire la Calea Ferată”. „Deja două filiale de la Bălți și Ocnița și-au sistat activitatea, iar Guvernul întârzie să aloce mijloace financiare pentru Calea Ferată. E clar că vom porni cu adevărat procesul de redresare a situației de acolo doar cu un nou guvern și suntem gata să salvăm acest obiectiv strategic și să tragem la răspundere firmele-căpușă și toți responsabilii pentru dezastrul de la Calea Ferată”, a declarat Alexandru Slusari.

Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a spus că a discutat ieri la Ungheni cu angajații Căii Ferate de acolo și situația este dezastruoasă – oamenii nu au bani de pâine.

Inga Grigoriu, candidat în deputat pe listele Platformei DA, a vizitat nodul feroviar de la Ocnița. „Ultima dată când și-au ridicat salariile angajații de la Căile Ferate a fost decembrie 2020. Leafa angajaților CFM variază între 2600 și 4500 de lei. Cum să trăiești 6 luni de zile fără un ban, fiind angajat la o întreprindere strategică a statului? Cum mai rezistă acești oameni? Ei nu pleacă de la serviciu pentru că întreprinderea este bunul tuturor, al țării întregi. Un angajat de acolo mi-a zis: transmiteți-i noului director că nu a venit să readucă toți „schemarii” înapoi, ci să salveze întreprinderea”, a menționat Inga Grigoriu.

Ion Terguță, candidat pe listele Platformei DA, a relevat că nu s-a investit în CFM timp de 30 de ani pentru că „cineva vrea să pună mâna pe această întreprindere, precum a privatizat/concesionat prin scheme frauduloase o mulțime de întreprinderi de acest gen”. Ion Terguță a îndemnat oamenii să se alăture protestatarilor, pentru ca CFM să fie adusă în circuitul economic al țării.

Chiril Moțpan, candidat pe listele Platformei DA, a făcut publică declarația Platformei DA privind situația de la ÎS Calea Ferată a Moldovei, în care se spune că „Platforma DA condamnă categoric politica statului față de Calea Ferată, caracterizată prin tolerarea multiplelor scheme de escrocherie cu patrimoniul întreprinderii, organizate de grupările Plahotniuc-Dodon, drept rezultat al căreia întreprinderea strategică Calea Ferată a fost adusă premeditat în pragul falimentului, iar cei peste 6500 de angajați sunt supuși unui genocid social prin neachitarea salariilor timp de 5-6 luni”.

Platforma DA își asumă angajamentul să realizeze, imediat după alegerile din 11 iulie, măsuri urgente privind asanarea neîntârziată a situației de la CFM. Platforma DA promite aprobarea în redacția finală a legii privind infrastructura critică, care să includă Calea Ferată din Moldova în lista întreprinderilor de importanță strategică pentru Republica Moldova. declararea de către guvern a CFM drept un obiect strategic, trecerea întreprinderii în subordine directă a Guvernului, acordarea suportului financiar pentru achitarea restanțelor salariale, în formă de capitalizare a întreprinderii, lansarea procesului de restructurare a CFM cu consultarea largă a colectivului de muncă.

După protestul de la Guvern, participanții au mers în marș spre sediul administrației CFM din strada Vlaicu Pârcălab, unde au discutat cu noul director al întreprinderii, Oleg Tofilat, și i-au înmânat declarația Platformei DA. Oleg Tofilat a precizat că în două săptămâni vor fi achitate integral restanțele salariale pentru decembrie 2020, iar ulterior se va plăti câte o leafă în fiecare lună. Totodată, directorul CFM a dat asigurări că în următoarele șase luni întreprinderea nu va falimenta, astfel că va fi pus în aplicare un plan de redresare a situației.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău