În mod paradoxal, planul Trump reproduce logici istorice care s-au dovedit catastrofale. Istoria nu este generoasă cu cei care cedează în fața dictatorilor. Lecțiile anului 1938 sunt bine-cunoscute: Cehoslovacia a fost sacrificată în numele unei păci iluzorii, care a durat mai puțin de un an. Concesiile nu au oprit agresorul, ci l-au încurajat. Astăzi, situația nu este diferită. Criza ucraineană nu poate fi rezolvată prin renunțări unilaterale, ci prin descurajarea agresiunii și restabilirea dreptului internațional. Or, documentul Trump face exact opusul.

Deși luna trecută Trump l-a acuzat public pe Vladimir Putin de „intransigență” și a anunțat sancțiuni împotriva giganților ruși Rosneft și Lukoil, aceste gesturi s-au dovedit a fi doar o perdea de fum. În culise, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a negociat intens cu omul de încredere al lui Putin, Kirill Dmitriev. Rezultatul: un plan secret în 28 de puncte, extrem de avantajos pentru Kremlin. Acesta cuprinde concesii teritoriale majore, limitarea aspirațiilor euroatlantice ale Kievului și reintroducerea Rusiei în ecuația economică a reconstrucției Ucrainei.

Presiunile asupra Ucrainei sunt fără precedent. Planul prevede ca Kievul să accepte termenii până la 27 noiembrie, sub amenințarea suspendării totale a sprijinului militar și de informații din partea SUA. Este, de facto, o încercare de capitulare forțată. Dacă Ucraina ar ceda, Putin ar percepe acest lucru ca pe o slăbiciune structurală a Occidentului. Iar efectul va fi previzibil: o nouă ofensivă rusească, menită să șteargă vecinul de pe hartă. Iar după Ucraina? Kremlinul va căuta, inevitabil, următoarea victimă. Logica imperială nu se oprește niciodată la prima concesie.

Dincolo de geopolitică, planul expune și o fisură serioasă în interiorul administrației americane. Pe de o parte, Departamentul de Stat insistă pe o abordare multilaterală, bazată pe principii, sprijin aliat și negociere instituțională. Pe de altă parte, Trump preferă diplomația personală, tranzacțională, în care orice acord este perceput ca o „tranzacție” în care fiecare parte trebuie să „câștige” ceva – chiar dacă acest „profit” sacrifică securitatea aliaților. Prin susținerea publică a unui proiect pe care Kievul îl numește deja „plan de capitulare”, Washingtonul riscă nu doar relațiile cu Ucraina, ci și legăturile cu cei mai importanți parteneri europeni. Totul pe fondul unei narațiuni electorale: doar Trump poate pune capăt războiului.

Unele prevederi ale planului sunt realmente șocante. Punctul 10 introduce o idee fără precedent: SUA ar oferi garanții de securitate Ucrainei… contra cost. O taxă de protecție în toată regula, care contrazice fundamental logica solidarității transatlantice. Mai departe, punctul 14 oferă Statelor Unite 50% din profiturile unui proiect american de reconstrucție a Ucrainei, finanțat nu de Washington, ci din:

1.   100 miliarde de dolari din activele rusești înghețate;

2.   100 miliarde de dolari de la Uniunea Europeană.

Restul activelor rusești ar urma să constituie un fond investițional SUA-Rusia pentru „creșterea intereselor comune”. Practic, Washingtonul ar obține un dublu beneficiu economic, în timp ce Moscova ar redeveni un actor legitim în reconstrucția țării pe care a distrus-o. Este o abordare care transformă tragedia ucraineană într-o afacere de business, în numele unei „păci” profund defectuoase.

Din perspectiva strategică a administrației Trump, principalul obiectiv pe care îl urmărește planul pare a fi evitarea apropierii structurale dintre Rusia și China. În acest calcul, interesele Ucrainei sau ale Europei sunt secundare. Această prioritate umbrește orice altă logică, chiar și pe cea a securității europene. Iar asta are implicații directe pentru Republica Moldova.

Deci, prioritatea absolută a Statelor Unite, în logica planului de pace propus de Donald Trump, nu este Ucraina, nici măcar securitatea europeană în ansamblu, ci evitarea cu orice preț a unei joncțiuni strategice între Rusia și China. Washingtonul se teme că un bloc Moscova-Beijing ar crea o forță geopolitică greu de contracarat, capabilă să conteste supremația globală americană. În această viziune, Rusia trebuie atrasă, menajată sau reintrodusă într-o arhitectură negociabilă, chiar dacă acest lucru implică sacrificii din partea aliaților europeni sau concesii teritoriale în Ucraina.

Această logică geopolitică rece are însă consecințe directe asupra Republicii Moldova. Într-o astfel de configurație, problema regiunii transnistrene riscă să fie considerată o complicație inutilă în raport cu obiectivul principal al Washingtonului – desprinderea Rusiei de China. Iar o Republică Moldova percepută în termenii identității „moldoveniste” de sorginte sovietică se înscrie natural în lumea rusă, în logica simbolică și geopolitică a Kremlinului. Un stat care se definește prin concepte fabricate de imperiul sovietic nu poate fi protejat în fața aceluiași imperiu renăscut.

În schimb, Republica Moldova ancorată identitar în spațiul românesc nu poate fi integrată în „lumea rusă”, pentru că aparține firesc unui alt sistem civilizațional: România, Uniunea Europeană, NATO. Această opțiune nu este doar culturală sau lingvistică, ci devine o singură șansă de supraviețuire politică în fața aspirațiilor imperialiste ruse.

De aceea, guvernarea de la Chișinău trebuie să conștientizeze un adevăr fundamental: salvarea Republicii Moldova trece prin claritatea identitară. Nu poți cere protecție occidentală dacă te definești în termenii unei identități construite pentru a te lega de Rusia. Nu poți aspira la securitate europeană dacă accepți narațiunea unei „națiuni moldovenești” inventate pentru izolarea Basarabiei de România.

Într-o lume în care marile puteri negociază pe baze strict pragmatice, România, UE și NATO reprezintă pentru Republica Moldova singurul spațiu care îi poate garanta libertatea și existența. Orice ambiguitate identitară o vulnerabilizează. Orice ezitare o poate transforma într-o zonă de influență negociabilă între Washington și Moscova. Iar în logica planului Trump, statele slabe, indecise și confuze identitar devin monedă de schimb.

Este momentul ca Chișinăul să înțeleagă: nu există securitate moldovenistă. Există doar securitate românească și europeană.