Plan investițional al Comisiei Europene și Băncii Mondiale pentru dezvoltarea infrastructurii în țările din Parteneriatul Estic, inclusiv în R. Moldova

  • 16 Ianuarie 2019 12:25
Plan investițional al Comisiei Europene și Băncii Mondiale pentru dezvoltarea infrastructurii în țările din Parteneriatul Estic, inclusiv în R. Moldova

Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială a elaborat un plan investițional de acțiuni pentru dezvoltarea infrastructurii în țările din Parteneriatul Estic, inclusiv în R. Moldova.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la CE, "Comisia Europeană și Banca Mondială sunt coautori ai planului indicativ al Rețelei transeuropene de transport (TEN-T), care identifică proiecte prioritare în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova și Ucraina".

Potrivit datelor CE, implementarea acestor proiecte va costa aproximativ 13 miliarde de euro și prevede construirea a 4800 de kilometri de drumuri rutiere și căi ferate, șase porturi și 11 centre logistice, precum și aeroporturi și puncte de trecere a frontierei.

Investițiile prioritare includ atât proiecte pe termen scurt, care vor fi finalizate până în 2020, cât și proiectele pe termen lung, destinate îmbunătățirii comunicațiilor de transport în cadrul TEN-T până în 2030.

Potrivit lui comisarului european pentru transport, Violeta Bulk, "comunicațiile de transport, atât în regiunea Parteneriatului Estic, cât și între regiune și UE, au un potențial de consolidare a creșterii economice și de creare a locurilor de muncă".

"Planul trebuie să sublinieze importanța siguranței rutiere, precum și a soluțiilor digitale în noile proiecte și coordonarea standardelor de design cu practicile UE", a spus ea.

Aderarea țărilor Parteneriatului Estic la Rețeaua transeuropeană de transport este una dintre cele 20 de sarcini stabilite în anul 2017 pentru perioada de până în anul 2020.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16

Ultimele știri

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, la întrevederea cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă: „Avem cu România cea mai intensă comunicare, bazată pe încredere și solidaritate”

„În spatele formării blocului „Victoria” stau nu doar serviciile secrete ruse, ci instituții ale Rusiei specializate pe acțiuni diversioniste” (Revista presei)

Reuniune a Dialogului strategic SUA-Republica Moldova, la Washington DC. Securitatea energetică a Republicii Moldova, prin livrările de gaze americane și cele provenite din Mediterana, în centrul discuțiilor

LIVE  | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 2024

La sfârșitul acestei săptămâni moneda unică europeană se scumpește

Circa 40 de experți ai Ministerului Justiției din România vor fi detașați în Republica Moldova pentru a oferi sprijin în procesul de armonizare a legislației cu cea a UE

Maia Sandu, mesaj de recunoștință față de basarabenii care au participat la lichidarea consecințelor dezastrului de la Cernobîl din urmă cu 38 de ani

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează expoziția tematică „Să ridicăm noi tricolorul sus!”, dedicată Zilei Naționale a Drapelului de Stat

38 de ani de la explozia reactorului 4 de la Cernobîl, dezastrul care a evacuat sute de mii de oameni și a expus alte milioane la radiații

Mitropolia Basarabiei îndeamnă credincioșii să se alăture campaniei „Masa Bucuriei” lansată de Misiunea Socială Diaconia

Arhivă Radio Chișinău