Plahotniuc și Dodon, citați în dosarul BEM

  • 20 Iulie 2015 16:58
Plahotniuc și Dodon, citați în dosarul BEM

Deputatul democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost citat și audiat luni, 20 iulie, de procurorii anticorupție în dosarul delapidărilor în valoare de circa un miliard de euro de la Banca de Economii.

De asemenea, în acest dosar a fost citat și deputatul socialist, Igor Dodon, care însă nu s-a prezentat, motivând că se află în afară țării.

Anterior, în dosarul BEM, au fost audiați foștii prim-miniștri Iurie Leancă și Chiril Gaburici, precum și ex-președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță.

De asemenea, au fost audiați și viceguvernatorul Băncii Naționale, Ion Sturzu, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, președintele Comisiei de anchetă privind situația din sistemul financiar-bancar, Marcel Răducan, actualul ministru al Justiției Vladimir Grosu, vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici, deputatul Oleg Reidman, fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, precum și fostul șef al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Artur Gherman.

În calitate de bănuiți în dosarul fraudelor bancare sunt recunoscuți directorul adjunct al Agenției Proprietății Publice și fostul viceministru al Economiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău