Plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului a fost publicată în Monitor
-
18 August 2017 17:15
De astăzi, intră în vigoare mai multe modificări operate în unele hotărâri de Guvern. Mai exact, este vorba de Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii și Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizației paternale.
Astfel, conform modificărilor operate, venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul a indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani nu poate depăși suma a 5 salarii medii lunare, prognozate pe economie pentru anul respectiv, înmulțită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat venit asigurat. Dacă în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează ținând cont de numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv. Salariul mediu lunar prognozat pe economie se aprobă de Guvern.
Exemplu: Dacă în acest an salariul mediu pe economie este 5.300 de lei, venitul maxim lunar din care este calculată indemnizația pentru îngrijirea copilului nu poate depăși 26.500 lei.
Detalii pe BizLaw.md.