Pilotul avionului prăbușit între localitățile brașovene Șinca și Perșani a decedat
-
02 Iulie 2016 19:12
Pilotul avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit sâmbătă între localitățile brașovene Șinca și Perșani, un cetățean italian de 66 de ani, a decedat în ciuda eforturilor de a-l stabiliza, de peste 4 ore, depuse de medicii de la medicii UPU SMURD Târgu Mureș. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SVJU) Târgu Mureș,…
Pilotul avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit sâmbătă între localitățile brașovene Șinca și Perșani, un cetățean italian de 66 de ani, a decedat în ciuda eforturilor de a-l stabiliza, de peste 4 ore, depuse de medicii de la medicii UPU SMURD Târgu Mureș.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SVJU) Târgu Mureș, Mariana Negoiță, a declarat pentru AGERPRES că personalul medical al UPU SMURD a depus toate eforturile posibile, dar că pacientul a suferit multiple leziuni incompatibile cu viața și nu a mai putut fi salvat.
Comandor Ion Crețu, comandantul echipajului de pe elicopterul SMURD care a intervenit la accidentul aviatic de lângă Perșani, Brașov, a declarat sâmbătă presei că în momentul în care a ajuns la locul tragediei avionul încă fumega, că din acesta a rămas doar coada și că totul arsese.
'Am fost solicitați pentru o intervenție la Ghimbav, un traumatism în urma unui accident rutier. Am fost informați prin radio despre prăbușirea avionului în zona Perșani, ne-am îndreptat acolo și am găsit avionul. Încă fumega, cu o victimă încarcerată și cea de-a doua persoană din echipaj. Am intervenit cu echipa medicală și am evacuat-o spre Târgu Mureș. Am stat destul de mult acolo, circa o oră și jumătate echipa medicală a intervenit, a fost destul de complex și grav (...). Era un avion particular, nu rămăsese decât coada din el, totul arsese și nu mi-am dat seama dacă era un avion de două sau de patru locuri. Era pilotul, cealaltă persoană era o doamnă, prietena dumnealui, era româncă", a arătat comandorul Ion Crețu.
Acesta a explicat că spre Târgu Mureș condițiile meteo au fost destul de bune, că s-a încercat transportarea bărbatului la București, dar s-au schimbat condițiile meteo: "S-au dezvoltat niște nori care erau un pericol pentru desfășurarea zborului — și pe Valea Prahovei, și pe Valea Oltului, așa am decis să venim la Târgu Mureș".
Comandor Crețu a precizat că accidentul aviatic s-a petrecut la marginea unui lan de grâu și că la sosirea elicopterului echipajele ISU erau la fața locului.
Pacientul a fost adus la Târgu Mureș puțin după ora 14,00, sângera abundent, iar de atunci echipele medicale încearcă să îl stabilizeze.
Sursa: Agerpres.ro