Philip Morris va fi dat în judecată dacă nu stopează campania de promovare a noilor încălzitoare de tutun iQOS
-
20 Iulie 2018 12:30
Guvernul de la Londra cere producătorului de țigări Philip Morris să înceteze promovarea noilor încălzitoare de tutun, considerate mai puțin periculoase pentru sănătate. În caz contrar compania va fi acționată în judecată.
Departamentul de Sănătate a trimis deja o solicitare oficială către producător, cerându-i să înlăture toate materialele publicitare și anunțurile din magazinele din Marea Britanie, scrie Daily Telegtaph.
Ministrul Sănătății Publice, Steve Brine, a declarat pentru Daily Telgraph că departamentul este pregătit să acționeze în judecată compania Philip Morris pentru a-și proteja consumatorii. Publicitatea ilegală la tutun poate atrage după sine pedepse financiare substanțiale și chiar până la șase luni de închisoare.
Producătorul de țigări infirmă acuzațiile și spune că acțiunile publicitare nu sunt ilegale și că astfel le oferă o alternativă fumătorilor la consumul de tutun clasic.
Publicitatea la produsele din tutun este interzisă în Marea Britanie
Reacția autorităților vine după ce Daily Telegraph a realizat o investigație prin care constată că producătorul de țigări Marlboro își promovează noile încălzitoare iQOS prin intermediul agențiilor de presă.
Phillip Morris a cheltuit deja 3 miliarde de lire pentrudezvoltarea încălzitoarelor iQOS, pe care le comercializează acum ca o alternativă mai sănătoasă la țigări. iQOS este un sistem electronic, care încălzește batoanele de tutun până la 350°C, aproximativ jumătate din temperatura de ardere a țigaretelor, pentru a genera vapori care conțin nicotină.
Responsabilii de Sănătatea Publică din Marea Britanie afirmă că este nevoie de mai multe cercetări pentru a vedea cum acționează acestea asupra sănătății, având în vedere că sunt considerate mai puțin nocive decât țigările clasice, dar mai periculoase decât e-țigaretele, care încălzesc lichidul în loc de tutun.
Materiale publicitare, prin care sunt promovate iQOS, încalcă o interdicție strictă aplicată de multă vreme în Marea Britanie în ceea ce privește publicitatea la tutun și produselor din tutun, confirmă Departamentul pentru Sănătate și Institutul Național pentru Standardele Internaționale de Comerț.
Ministrul Sănătății Publice, Steve Brine, a declarat preseo că: „Am fost expliciți în ceea ce privește promovarea produselor din tutun. Publicitatea este ilegală. Acesta este mesajul din scrisoarea mea către Phillip Morris International și cred că este clar”.
„Fumatul ucide 78.000 de oameni în fiecare an și personal m-am angajat să fac tot ce pot pentru a-i proteja de efectele nocive ale tutunului. Ne așteptăm ca PMI să oprească această publicitate ilegală a produselor din tutun, în caz contrar vom întreprinde toate acțiunile legale, dacă vor continua”, a adăugat Brine.
În apărarea campaniei de publicitate, Peter Nixon, directorul general al Phillip Morris în Marea Britanie, a declarat că legea vizează interzicerea publicității la tutun și produsele din tutun, nu și încălzitoarele de tutun de tip nou, care prezintă riscuri mai mici și sunt destinate să ajute oamenii să renunțe la țigări.
Acesta a menționat: „Am răspuns deja Departamentului pentru Sănătate și am solicitat o întrevedere de urgență pentru a clarifica neînțelegerile. Credem că acțiunile noastre sunt în corespundere cu legea. Afacerea noastră vine să îi ajute pe fumători să treacă de la țigarete clasice la alternative mai bune”.
Deborah Arnott, director executiv al organizației „Acțiuni privind fumatul și sănătatea”, a calificat poziția Phillip Morris ca fiind neobrăzată.
Aceasta a spus: „Legislația este foarte clară. Publicitatea care are drept scop final promovarea produselor din tutun este ilegala, inclusiv iQOS, care reprezintă tubul folosit pentru încălzirea tutunului pentru fumat”.
În urma investigațiilor, mai multe materiale publicitare au fost scoase de pe paginile agențiilor de presă.
Sursa: sanatateinfo.md