Petro Poroșenko va merge la summitul NATO de la Bruxelles, în pofida poziției Ungariei

  • 21 Martie 2018 10:34
Petro Poroșenko va merge la summitul NATO de la Bruxelles, în pofida poziției Ungariei

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, va merge în iulie la Bruxelles, pentru a participa la summitul Alianței Nord-Atlantice, chiar dacă Ungaria va bloca desfășurarea reuniunii Comisiei Ucraina-NATO - a declarat ambasadorul ucrainean la NATO, Vadim Pristaiko, după ce ministrul afacerilor externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a anunțat că va bloca aspirațiile europene ale Kievului.

"Cred că acum, înainte de alegeri, partea ungară demonstrează că 'se apropie de final'. Cred că reuniunea Comisiei Ucraina-NATO, care trebuie să se desfășoare la nivel de miniștri de externe, este într-adevăr în pericol. În ceea ce privește summitul NATO, președintele Poroșenko va merge, totuși, la Bruxelles, deoarece, în plus față de reuniunea Comisiei Ucraina-NATO, există și alte întâlniri la care șeful statului a fost deja invitat" - a explicat Pristaiko.

Diplomatul a adăugat că Ucraina nu a primit încă o invitație formală, o decizie în acest sens urmând să fie luată până la sfârșitul lunii aprilie. "Am fost invitați la summit, însă nu am primit în mod oficial o invitație, iar Szijjártó lansează amenințări în acest sens. Noi nu am primit încă o invitație, dar Szijjártó deja ne spune că blochează întâlnirea. Decizia în acest sens va fi adoptată nu mai devreme de sfârșitul lunii aprilie sau chiar mai târziu" - a adăugat Pristaiko.

Ambasadorul a sugerat că declarațiile recente ale liderulor de la Budapesta au legătură cu alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 8 aprilie. "Afirmația potrivit căreia vor bloca summitul este într-adevăr acea linie roșie la care s-a referit ministrul nostru de externe, Pavlo Klimkin, când a declarat că partea ungară s-a apropiat foarte mult de linia roșie prin amenințările făcute și și prin reacțiile sale. Am sentimentul că ministrul Szijjártó este îngrijorat nu atât de mult de statul său, cât de cariera sa politică, având în vedere viitoarele alegeri" - a subliniat ambasadorul Ucrainei la NATO.

Sursa: Rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău