O istorie dramatică demnă de marile ecrane, astăzi aproape dată uitării. O relatare de Victor Pogor.

Se întîmpla în iulie 1941, când trupele sovietice, încercau să recucerească înălțimea Bortoasa și să îndepărteze Armata Română spre Prut. În localitatea se zvonea că sovieticii umblă din casa în casă, fac percheziții, împușcându-i pe toți cei ce se considerau români și se declarau împotriva regimului de ocupație.

Ion Ciobanu își amintește și acum cum tatăl său, Vladimir Ciobanu, dascăl la biserica din Vărvăreuca, i-a poruncit să meargă pe la mai mulți oameni din sat, unii dintre ei țărani înstăriți, și să-i aducă, sub protecția întunericului la peștera din marginea satului. Acolo s-au ascuns timp de câteva zile, blocând intrarea cu pietre. Ascultau îngroziți cum detonează proiectilele la doar câteva sute de metri de locul unde se aflau.

Au stat ascunși în peșteră câteva zile. Dormeau pe rând, pe fânus, adus de copii de pe malurile Răutului.

Galina Ciobanu, martor și ea la evenimentele din acea vreme, spune că au părăsit peștera doar după ce au observat câțiva militari români, dezbracați până la brâu, spălându-se în apele râului. Aceștia le-au spus că pot pleca pe la casele lor, pentru că de acum sunt liberi, iar trupele sovietice au fost alungată departe, spre Soroca.

Directorul muzeului ostașului român „Memoria” din Vărvăreuca, Victor Țîbrigan, spune că după război, peștera din Vărvăreuca a fost dată uitării, devenind loc de extracție a pietrei pentru construcții, iar cei care își mai aduc aminte de fapta dascălului din localitate sunt tot mai puțini.

Acum peștera din Vărvăreuca este un loc de joacă îndrăgit de copiii din împrejurimi și numai o cruce, roasă în piatră de mâna unui necunoscut amintește de acel iulie 1941 în care dascălul din localitate și fiul său au salvat mai multe vieți nevinovate.