Peste trei mii de medicamente au dispărut din Republica Moldova

  • 16 Octombrie 2016 21:31
Peste trei mii de medicamente au dispărut din Republica Moldova

Odată cu anunțul autorităților privind ieftinirea mai multor medicamente ies la iveală o serie de informații privind lipsa multor preparate de pe piața Republicii Moldova, scrie e-sanatate.md.

Astfel, într-o emisiune TV, reprezentantul unei rețele de farmacii a declarat că la începutul acestui an, în Moldova erau importate doar jumătate din numărul total al medicamentelor înregistrate în țară. Importatorii recunosc că au recurs la acest gest din cauza multiplelor probleme, inclusiv economice, cu care s-au confruntat în 2015. Până acum, autoritățile au declarat că problema asigurării cu medicamente atât în instituțiile medicale, cât și în afara lor, s-a epuizat.

Asta, chiar dacă pacienții s-au plâns de nenumărate ori că nu le găsesc sau trebuie să scoată bani din buzunar pentru preparatele care ar fi trebuit să fie oferite gratuit.

Iurie Bezer, directorul unei rețele de farmacii din țară, a declarat că mai mulți importatori au ezitat să prezinte dosarele la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pentru înregistrarea preparatelor, la începutul lui 2015. „S-a întâmplat din cauza mai multor probleme, inclusiv economice de anul trecut. Respectiv din 6.000 de medicamente, înregistrate la începutul acestui an, se importau doar în jur de 3.000. Una din cauza era procesul lung de înregistrare a medicamentelor, 210 zile”, a declarat Iurie Bezer, citat de E-sanatate.md.

Pe fundalul multiplelor medicamente apărute în sistemul de asigurare cu produse farmaceutice, Guvernul a decis că atribuțiile Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) de coordonare a procesului de aprovizionare cu medicamente a spitalelor vor fi preluate de Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate.

În Monitorul Oficial din 11 octombrie a fost publicată Hotărârea Guvernului care prevede crearea Centrului. Noua instituție va recepționa, prelucra și sistematiza informațiile de la instituțiile medico-sanitare publice privind necesitățile de medicamente și dispozitive medicale, va elabora Lista preparatelor ce urmează a fi procurate, după care va organiza licitațiile publice de achiziționare a acestora. Totodată, Centrul se va ocupa de încheierea, monitorizarea și supravegherea executării corespunzătoare a contractelor de achiziții publice atât de către operatorii economici, cât și de către spitale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
15,24
Cer fragmentat
Umiditate:58 %
Vint:6,69 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău