Peste 80 de camioane stau parcate pe marginea carosabilului

  • 25 Ianuarie 2019 10:32
Peste 80 de camioane stau parcate pe marginea carosabilului

Peste 80 de camioane stau parcate pe marginea carosabilului pe traseele unde se atestă precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, la intrarea în Anenii Noi staționează 40 de camioane, unul pe serpentinele dintre satele Fundul Galbenei – Buțeni, Hâncești. La o stație Peco din Căușeni staționează 22 de camioane, iar la Ștefan Vodă altele 26, transmite IPN.

Potrivit INP, în centrul țării se atestă lapoviță și ninsoare. La nord pe alocuri ninge, iar în partea de sud a țării este polei și zăpadă. Trasee blocate nu sunt.

Pe traseul Căușeni – Săiți, din cauza ghețușului, este stopată circulația unităților de transport până la prelucrarea carosabilului cu material antiderapant, iar în Căușeni, Criuleni și Ștefan Vodă se circula cu dificultate. Serviciile specializate intervin la prelucrarea traseelor cu material antiderapant. Participanții la trafic sunt atenționați să circule cu atenție.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se spune că premierul Pavel Filip a avut dimineață o discuție cu toate serviciile implicate în înlăturarea consecințelor meteo nefavorabile. S-a raportat că localități deconectate de la curentul electric nu sunt. Mai complicată este situația în zona de sud și sud-est a țării, în raioanele: Hâncești, Cimișlia, Cahul, Cantemir, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă.

Temporar este sistată circulația pentru mașinile de mare tonaj pe traseele Cahul – Giurgiulești, Anenii Noi – Ștefan Vodă – Căușeni și Comrat – Cantemir. Pe parcursul nopții pasagerii rutei Tiraspol-Etulia au fost stopați din cauza poleiului și cazați la Azilul de bătrâni din Taraclia, Căușeni. Pe tronsonul Căușeni – Săiți au fost deblocate șase unități de transport, în care se aflau opt persoane. În total, salvatorii au deblocat și tractat 75 de unități de transport din toată țara.

De asemenea, cu dificultate se circulă în 8 localități din Ștefan Vodă:
1.s.Copciac 
2.s.Semionovca 
3.s.Alava
4.s.Volintiri
5.s.Brezoaia
6.s.Ștefănești
7.s.Carahasani 
8.s.Căplani

Pe teritoriu r. Căușeni în 9 localități:
1.s.Săiți
2.s.Hagimus (panta)
3.s.Grădinița
4.s. Plop-Știube
5.s.Taraclia
6.s.Sălcuța 
7.s.Fârlădeni
8.s.Cirnateni Noi
9.s.Coșcalia

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău