Peste 4 000 de conducători, sancționați pentru abateri comise în traficul rutier

  • 22 Iunie 11:00
Peste 4 000 de conducători, sancționați pentru abateri comise în traficul rutier

Peste 4 000 de șoferi au fost sancționați, în zilele de odihnă, pentru abateri comise în traficul rutier. În această perioadă, 68 de conducători auto au fost depistați în stare de ebrietate.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 1 932 de persoane au depășit limita de viteză, iar 694 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele semaforului.

De asemenea, 161 de șoferi conduceau mașinile fără revizia tehnică sau fără asigurarea de răspundere civilă auto, iar 624 au oprit vehiculele în locuri interzise.

Totodată, 77 de conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliștilor, iar pe numele a 401 de persoane au fost întocmite procese-verbale pentru necuplarea centurii de siguranță sau folosirea telefonului în timpul șofatului.

De asemenea, 53 de șoferi au primit amendă pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Polițiștii au intervenit în 2 512 cazuri, solicitări parvenite la Serviciul Unic 112.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
27,48
Câțiva nori
Umiditate:45 %
Vint:1,55 m/s
Tue
24
Wed
23
Thu
23
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău