Peste 388.000 de oameni au murit după zece ani de război în Siria
-
14 Martie 2021 14:57
Războiul din Siria, care intră în al 11-lea an al său, s-a soldat până acum cu cel puțin 388.652 de morți, a anunțat duminică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) într-un nou bilanț, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit ONG-ului cu sediul la Londra, aproape 117.388 de civili, dintre care peste 22.000 de copii, au murit de la declanșarea conflictului, în 2011. Organizația precizează că atacurile regimului sirian și ale milițiilor aliate sunt responsabile de majoritatea morților în rândul civililor.
Bilanțul precedent al OSDO, dat publicității în decembrie 2020, se ridica la peste 387.000 de morți de la începutul războiului. Potrivit directorului organizației, este vorba de cea mai mică creștere anuală a numărului de morți înregistrată de la începutul luptelor.
Luptele au scăzut în intensitate în 2020 în contextul unui armistițiu în nord-vestul Siriei și al pandemiei de coronavirus, împotriva căreia s-au concentrat eforturile.
Declanșat în martie 2011 după reprimarea manifestațiilor pro-democrație de către Damasc, războiul din Siria, care implică la ora actuală o multitudine de beligeranți și puteri străine, intră luni în al 11-lea an.
OSDO a documentat de asemenea cel puțin 16.000 de decese în închisorile guvernamentale și centrele de detenție din Siria. Cu toate acestea, bilanțul este subestimat, potrivit OSDO, care precizează că nu a inclus cei circa 88.000 de deținuți care ar fi murit de pe urma torturilor în închisorile regimului.
La ora actuală, regimul de la Damasc controlează peste 60% din teritoriul sirian, după o serie de victorii înregistrate începând cu 2015 de forțele regimului, susținute de Rusia, contra jihadiștilor și insurgenților.
Printre regiunile care continuă să se sustragă controlului său se numără ultima enclavă a rebelilor Idlib în nord-vest, zonele controlate de Turcia de-a lungul frontierei de nord și părțile din nord-estul țării aflate sub controlul forțelor kurde.
De asemenea, războiul a constrâns la exod mai mult de jumătate din populația de dinainte de război, iar circa 200.000 de persoane au dispărut, amintește OSDO.