Peste 30 000 de titluri de carte românească de pe ambele maluri ale Prutului vor fi disponibile la prețuri accesibile la Bookfest
-
29 August 2023 14:27
Peste 30 mii de titluri de carte românească de pe ambele maluri ale Prutului vor fi disponibile la prețuri accesibile la cea de-a VI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Începând de miercuri, 30 august și până duminică, 3 septembrie, la Mediacor din cadrul USM, vor avea loc peste 90 de lansări de carte, ateliere de lucru organizate de artiști plastici pentru a apropia copiii și adolescenții de carte, transmite Radio Chișinău.
Cartea rămâne unul dintre cele mai importante elemente care contribuie la dezvoltarea comunității, iar Chișinăul este considerat unul dintre orașele cu cei mai mulți cititori, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan, care a vorbit despre cel mai mare salon de carte românească din Rep. Moldova.
„Bookfestul este cel mai greu eveniment de organizat pentru promovarea cărții românești. În fiecare an, al editurilor, al dragostei de carte, al târgului de carte, al cărții în general, în jurul lui, se adună deja tradițional, foarte multă lume, foarte mult conținut. Mesajul meu, dorința mea, eforturile Ministerului Culturii, este îndreptat în a perpetua sau a folosi acest „fleuve”, acest post gust al Bookfestului în viața fiecăruia”, a spus Sergiu Prodan.
Biblioteca Națională a Moldovei este partenerul principal al evenimentului și cel care a venit cu inițiativa să fie creat un astfel de târg de carte românească în Rep. Moldova, a declarat directoarea instituției Elena Pintilei. Astfel, circa 40 de lansări de carte vor avea loc în incinta bibliotecii, iar în urma salonului, majoritatea editurilor vor face contribuții de carte la completarea patrimoniului bibliotecii, a adăugat Elene Pintilei.
„Luând în considerație și aspectele a tot ce se editează pe parcursul a ultimului an considerăm că și această ediția a târgului va fi la fel de valoroasă. Vor fi peste 30 mii de titluri de carte în limba română. Vor fi organizate peste 90 de lansări de carte la stand, dar și în alte instituții partenere”, a declarat Elena Pintilei
Directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, a subliniat că de mai mult timp edituri de pe ambele maluri ale Prutului publică autori fără să facă o diferență, fapt ce demonstrează conținutul apreciat al cărților românești scrise de autori basarabeni, promovați în România, și invers.
„Există, ceea ce încercăm să facem noi de ani de zile, un transfer de competențe dintr-un loc în altul. Și există scriitori din Rep. Moldova care sunt publicați în România fără nicio problemă, precum Dumitru Crudu, care este publicat la Humanitas. Și avem scriitori foarte buni din România, precum Radu Vancu, președintele clubului PEN din România, care este publicat la Cartier, o editură din Rep. Moldova. Nu mai există aceste granițe, aceste sfieli în abordări. Piața a început să funcționeze de ambele părți”, a afirmat Mihai Mitrică.
În cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere de creație, întâlniri cu autorii, sesiuni de autografe, prețuri accesibile la cărțile recent publicate. Accesul este liber publicului.