Peste 250 de maidanezi au fost sterilizați și vaccinați în capitală în ultimele luni

  • 18 August 2021 09:04
Peste 250 de maidanezi au fost sterilizați și vaccinați în capitală în ultimele luni

De la începutul lunii iunie, când a fost lansat proiectul pilot, în sectoarele Râșcani și Ciocana ale capitalei au fost capturați și sterilizați circa 200 de câini fără stăpân. Animalele au fost vaccinate contra rabiei și au fost întoarse acolo de unde au fost prinse.

Vitalie Voznoi, șef-interimar al Secției control și protecție a animalelor a Direcției generale locativ-comunală și amenajare (DGLCA), a precizat pentru IPN că, în mod prioritar, sunt sterilizate cățelele, pentru a împiedica creșterea rapidă a numărului patrupezilor din stradă. 80 la sută dintre maidanezii capturați la Râșcani și Ciocana sunt femele.

În sectoarele Botanica, Centru și Buiucani, unde proiectul a fost aplicat mai târziu, au fost capturați în jur de 50 de câni fără stăpân, care au trecut prin aceeași procedură. Până la sfârșitul anului curent, la Botanica, Centru și Buiucani vor mai sterilizați 800 de maidanezi, iar în sectoarele Râșcani și Ciocana – aproximativ 450.

Șeful-interimiar al Secției de control și protecție a animalelor a precizat că maidanezii sunt capturați în baza unor sesizări, venite din partea locuitorilor în adresa DGLCA, inclusiv de la oameni care au grijă de acești câini, dar nu au posibilitate să îi ia la ei acasă. După ce sunt capturați, câinii respectivi sunt ținuți la o clinică veterinară trei zile, perioadă în care sunt sterilizați, vaccinați și microcipați.

Vitalie Voznoi a mai spus că, dacă animalele sunt agresive și atacă oameni, sunt duse la necropola din Chișinău sau la un azil pentru animale fără stăpân.


Proiectul de decizie cu privire la implementarea proiectului-pilot privind capturarea, transportarea, evidența, sterilizarea, vaccinarea și ciparea câinilor fără stăpân a fost votat la ședința Consiliului municipal Chișinău din 31 martie. În urma unor licitații, în sectoarele Râșcani și Ciocana a fost desemnată câștigătoare o clinică veterinară, iar la Botanica, Centru și Buiucani – altă clinică veterinară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:2,57 m/s
Thu
17
Fri
17
Sat
14
Sun
16
Mon
17
Arhivă Radio Chișinău