Peste 20 de kg de droguri sintetice, în valoare de 14 milioane de lei, ridicate de poliție

  • 01 Decembrie 2025 16:43
Peste 20 de kg de droguri sintetice, în valoare de 14 milioane de lei, ridicate de poliție

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 63 de ani, a fost reținut pentru trafic de droguri sintetice prin intermediul aplicației mobile Telegram. Pe acest caz, oamenii legii au ridicat peste 20 de kg de droguri sintetice, în valoare de 14 milioane de lei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul acționa în favoarea unei organizații criminale cu ramificații în mai multe state europene, având rolul de a prelua drogurile din UE și a le transporta prin contrabandă pe teritoriul Republicii Moldova. Drogurile erau depozitate în ascunzișuri pentru a fi ulterior distribuite dealerilor locali. Suspectul traversa frontiera la volanul unui Chevrolet, modificat special pentru a camufla substanțele narcotice.

La data de 28 noiembrie, bărbatul a intrat în țară prin punctul de trecere Sculeni. Imediat după trecerea frontierei, mașina a fost monitorizată de ofițerii de investigații până în Chișinău, unde automobilul a fost stopat și percheziționat.

În urma măsurilor, în rezervorul de gaz adaptat pentru transportul drogurilor, au fost descoperite și ridicate peste 20 kg de droguri sintetice de tip PVP (sare), mefedronă, MDMA, cocaină și comprimate Ecstasy, ambalate în 21 de pachete. Automobilul a fost ridicat în vederea confiscării.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar procurorul de caz a înaintat demersurile necesare pentru arestarea preventivă. Pe numele bărbatului au fost inițiate două cauze penale pentru contrabandă și circulație ilegală a drogurilor, fapte ce prevăd o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
18,29
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,97 m/s
Sun
22
Mon
22
Tue
23
Wed
23
Thu
21
Arhivă Radio Chișinău