Peste 155 de mii de alegători riscă să fie lipsiți de dreptul de vot, în conformitate cu noul sistem electoral

  • 19 Septembrie 2017 14:19
0%
00:00:00
00:00:00

Peste 150 de mii de alegători fără reședință sau domiciliu nu își vor putea exercita dreptul la vot, în conformitate cu noul sistem electoral de tip mixt, arată o analiză a Asociației Promo-LEX, care face trimitere la datele din Registrul de Stat al Alegătorilor. Experții recomandă modificarea legislației, astfel încât, aproape 5 la sută din alegători, cât reprezintă numărul celor fără un domiciliu sau o reședință oficială, să nu rămână în afara procesului de vot.

Noile norme, prin care s-a trecut la sistemul de vot mixt, stabilesc că alegătorul votează la secția de votare din circumscripția uninominală unde își are domiciliul, iar la alegerile parlamentare în circumscripțiile uninominale nu participă alegătorii care nu au domiciliul în circumscripția uninominală respectivă. Astfel, noile prevederi restrâng nejustificat dreptul constituțional de a alege al alegătorilor fără domiciliu sau reședință, a semnalat Igor Bucătaru, expert Promo-LEX.

Aici, în primul rând, e vorba despre art. 87, aliniatul 4, care stabilește expres că votarea în secția de votare din circumscripția uninominală va avea loc acolo unde își are domiciliul. Apare marea întrebare că aceștia pur și simplu vor fi excluși din procesul respectiv. Adică apare o condiționare că ei obligatoriu trebuie să aibă domiciliu, fiind că trebuie s voteze conform circumscripțiilor uninominale.”

Expertul a subliniat că este necesară anume modificarea legislației, și nu doar intervenția prin regulamente ale Comisie Electorale Centrale, cum se întâmpla în condițiile sistemului electoral proporțional. Igor Bucătaru a atras atenția asupra riscului migrației electorale, dacă situația persoanelor fără domiciliu sau reședință nu va fi clarificată.

Dacă mai înainte era o circumscripție națională și nu conta, în principiu, unde votezi, fiind că votai aceeași listă, acum contează foarte mult, fiind că avem circumscripții uninominale în care vom avea diferiți candidați, cu diferite șanse în diferite circumscripții și riscul acesta cu siguranță că poate exista.”

Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat pentru Radio Chișinău, că s-ar putea să se recurgă și de data aceasta la regulamente elaborate de CEC pentru a stabili modul cum își vor putea exercita dreptul la vot persoanele fără domiciliu sau reședință, dar deocamdată, nu a fost luată nicio decizie.

Modificări la compartimentul respectiv nu a fost față de reglementările Codului Electoral care erau aplicabile până la modificarea sistemului electoral. Doar că CEC, pentru fiecare scrutin venea suplimentar cu reglementări vizavi de realizarea dreptului la vot a acestei categorii de cetățeni.”

Potrivit președintei CEC, în numărul celor peste 150 de mii de persoane care nu au domiciliul permanent se numără și o parte a concetățenilor noștri stabiliți peste hotare. Pentru stabilirea circumscripțiilor uninominale, atât în interiorul țării, cât și în străinătate, a fost instituită o Comisie națională din care fac parte reprezentanți ai mai multor autorități.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău