Peste 140 de localități au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor

  • 20 Aprilie 2017 14:35
0%
00:00:00
00:00:00

Peste 140 de localități din Republica Moldova au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor, anunță Serviciul Situațiilor Excepționale. În Chișinău, s-au înregistrat peste 300 de cazuri de rupturi de copaci și crengi. Cele mai afectate sunt sectoarele Botanica, Buiucani, cartierele Aeroport și Telecentru. Au fost avariate mai multe linii de curent electric. Deși ninge puternic pe tot teritoriul țării, situația este sub control, declară autoritățile. 

Directorul Serviciului Situațiilor Excepționale, Mihail Harabagiu, a anunțat că a fost formată o celulă de criză, din care fac parte reprezentanții Ministerului de Interne, al Sănătății și al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care vor supraveghea situația. O situație mai complicată se atestă în Municipiul Chișinău, unde au căzut mai mulți copaci, a declarat Mihail Harabagiu.

În total, peste 80 de automobile au fost deteriorate din cauza copacilor sau a crengilor care au căzut, iar un cetățean s-a adresat la serviciul de urgență pentru că a fost lovit de o creangă și și-a fracturat piciorul. Astfel, șoferii sunt sfătuiți să nu își parcheze automobilele sub copaci.

Pe traseele naționale se circulă cu dificultate, în special, pe traseele din direcția Hâncești, Căușeni, Orhei și Dubăsari, a declarat directorul Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pînzari.

Alexandru Pînzari a mai spus că 120 de echipaje ale poliției lucrează pe trasele naționale și 40 – în municipiul Chișinău. De asemenea, situația este supravegheată de echipaje ale Ministerului Transporturilor și ale Gaz Natural Fenosa.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău